O fostă colegă de şcoală mi-a lansat azi o provocare: să argumentez de ce cred că romii sunt discriminați în România și că există o cultură a rasismului în țara noastră. Sigur că pe tema asta se pot scrie (și s-au scris) volume întregi, dar o să încerc să fac o sinteză…


      Acum câteva săptămâni am prins de veste de la un prieten că un economist american profesor la Harvard urma să facă o vizită la Cluj luni, 23 iunie, pentru o discuție cu studenții despre unde o dau în bară națiunile în privința dezvoltării politice și economice. Bântuită fiind des de întrebarea asta,…


                       Peste 60 de organizații internaționale de drepturile omului au trimis astăzi Departamentului de Justiție al SUA o scrisoare deschisă în sprijinul activistului Julian Assange și al organizației Wikileaks, pe care a fondat-o. Scrisoarea poate fi citită aici (RO) și aici (EN). Un interviu cu Julian Assange este disponibil aici. Activistul…


    După cinci ani de documentare, lectorul universitar doctor Antonio Momoc, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, a lansat luna aceasta cercetarea „Comunicarea 2.0. New media, participare și populism”, la Editura Adenium. Studiul este o analiză sociologică ce abordează teme legate de comunicare, jurnalism, rețele sociale, Internet, democrație, extremism și populism, și…