Am învățat să scriu și să socotesc înainte de a merge la școală. N-a vrut nimeni să mă învețe anume, ci am prins singur, după ureche, din aer, de la frații mai mari. Când își făceau temele, câte o literă cădea cumva din penițele lor și se lipea de mintea mea. M-am trezit că știu…


Text publicat și în revista Kamikaze Vedeta absolută a ultimei săptămâni, Elena Udrea, a făcut, între două vizite la DNA, câteva declarații fulminante. Încolțită cu trei mandate de arestare, a lansat pentru publicul larg un scenariu care o plasează în postura de victimă a unei conspirații. Cel care ar dori, conform acestei teorii, să o…


Anarhia a furat regia (articol publicat și în B24FUN) Un grup de artisti improviza/simula/juca trairi despre revolutii in confortul unui exercitiu didactic-experimental, exact in 2013, adica fix atunci cand cateva zeci de mii de oameni au iesit in strada sa salveze Rosia Montana.


ActiveWatch a participat astăzi, alături de APADOR-CH, ApTI, Miliția Spirituală, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, Asociația Pro Democrația, precum și împreună cu alți reprezentanți ai societății civile, la dezbaterea publică “Drepturi și libertăți în contextul securității cibernetice și a telecomunicațiilor”, eveniment organizat la inițiativa Grupului Parlamentar PNL. La discuții au fost prezenți și Victor…


În România nu se respectă legislația cu privire la protecția drepturilor minorităților naționale. După un lung șir de sentințe bizare ale instanțelor românești cu privire la obligația autorităților publice locale de a asigura posibilitatea ca cetățenii români să-și poată folosi limba maternă în administrație (sentințe despre care am vorbit pe larg aici), la Cluj s-a…


Jiří Šitler și René Kubasek Marșul pietonilor a fost un eveniment la care au participat îndeobște pietoni. (și alți utilizatori de trotuare supărați pe dictatura automobilelor). Între ei, și un biciclist: ambasadorul Republicii Cehe la București, Jiří Šitler. Pentru cei care sunt obișnuiți să vadă ambasadorii doar le televizor sau să le ghicească profilul prin fumuriul geamurilor…


„În afară de maladiile somatice, identificate de veacuri, ca și de cele psihice, identificate abia de vreun veac, trebuie să existe maladii de ordin superior, să le spunem ale spiritului. Nici o nevroză nu poate explica deznădejdea Ecleziastului, sentimentul exilului pe pământ sau al alienării, plictisul metafizic ca și sentimentul vidului sau al absurdului […]”….


Luni, 2 februarie, la 8 seara, în Club Control, Silviu Gherman face un show de solidarizare cu tabăra de protest de pe strada Vulturilor din Capitală. Toți banii care se strâng de pe urma evenimentului vor intra cu proces-verbal în contul Asociației Carusel (RO22BRDE410SV17930794100) și sunt destinați sprijinirii celor 50 de evacuați de pe Vulturilor…