Pe 20 Februarie s-au împlinit 158 de ani de la dezrobirea romilor în Principatele Române. Această zi mai este cunoscută și sub denumirea de ”Ziua abolirii sclaviei romilor”, formulare apropiată ca sens, dar care riscă totuși să creeze o confuzie privind condiția romilor în perioada secolelor XIV – XIX, mai ales la începutul acesteia. Este important să reținem faptul că în acea perioadă, deși romii erau deseori numiți sclavi, statutul lor are acela de rob.

Diferența esențială dintre statutul de sclav și cel de rob[1] constă în faptul că cel din urmă avea posibilitatea de a-și răscumpăra libertatea sa și a familiei sale, pe când sclavii nu. Pe lângă asta, sclavii puteau fi proprietatea persoanelor fizice, pe când robii puteau fi deținuți doar de  curte (domnitor, împărat), de boieri și de biserică. Abia de pe la 1800 găsim date despre licitații publice de vânzare a ”sclavilor țigănești”.

Astfel, până în secolul XVI, termenii de ”rob” și ”țigan” erau sinonimi cu ”sclav”. Aceștia nu făceau parte din structura socială, ci erau un simplu bun fizic, un obiect de schimb sau de donație. Legea în acea vreme spunea că ”toți țiganii sunt născuți robi” și că ”țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”. Ei erau împărțiți în categorii care desemnau instituția de care aparțineau și munca pe care o prestau. Sclavii de etnie romă aflați în stăpânirea curții (sclavi de curte) și cei care aparțineau nobililor (sclavi domnești) erau împărțiți în ”țigani de casă” și ”țigani de ogor”.

Cei despre care se spune că duceau viața cea mai grea erau robii aflați în proprietatea bisericilor și a mănăstirilor – sclavii mănăstirești. Aceasta este și singura instituție care nu a oferit nici până acum scuze publice pentru faptele inumane săvârșite. Robii ajungeau de obicei în posesia mănăstirilor în urma actelor de donație ale domnitorilor. Aceștia erau împărțiți în vătrași (gospodari) și lăieși (artizani). Ceea ce cunoaștem noi astăzi ca organizare socială pe bresle meșteșugărești în rândul romilor este un fenomen care a fost încurajat inclusiv de instituțiile care dețineau robi la acea vreme.

Ziua libertății sau a ignoranței?

Deși această zi este recunoscută pe plan național, fiind declarată prin lege drept ”Ziua dezrobirii romilor din România”, aceasta trece de cele mai multe ori neobservată. Atât organele statului răspunzătoare de situația romilor, cât și ONG-urile din domeniul drepturilor omului și incluziunii minorităților ignoră această zi, în ciuda importanței semnificației ei.

Anul acesta, la nivelul municipiului București, am putut afla de un singur eveniment care să marcheze această zi, organizat de Muzeul Culturii Romilor. Organizatorii au ținut o lecție deschisă despre dezrobirea romilor și despre identitatea romă în general, cu copiii de la școala 153 din Giulești Sârbi. Alte două evenimente, la fel restrânse, au fost organizate în municipiul Bacău și în orașul Cugir din județul Alba.

Lipsa de interes față de această zi simbolică nu ar trebui să ne mire prea tare, având în vedere lipsa de interes generalizată față de subiectul istoriei minorităților, inclusiv cea a romilor.

Istoria romilor, inexistentă în programa școlară

Populația romă reprezintă cea mai numeroasă minoritate din România. Deși rezultatele oficiale ale recensământului din 2011 numără aproximativ 600.000 de persoane, datele furnizate de ONG-urile din domeniul drepturilor omului aproximează numărul real la două milioane. Cu toate acestea, subiectul istoriei acestui popor este ignorat de sistemul de învățământ, concretizându-se în cel mai bun caz într-un paragraf din manualul școlar de istorie.

Și din cauza ignoranței față de acest subiect, populația romă se află momentan în pragul unei crize identitare. Foarte puțini oameni știu de unde provine acestă etnie și care sunt caracteristicile care o definesc. De multe ori, chiar și romii afirmă că nu au prea multe informații privind propria istorie, din nou din cauza ignoranței și a eșecului de a introduce istoria minorităților în manualele școlare.

Cu o istorie practic inexistentă, care ascunde situația dramatică a acestui popor de-a lungul timpului, nu ar trebui să fim atât de mirați de faptul că rasismul este în floare. Este ușor să critici și să desconsideri un popor care s-a aflat timp de 500 de ani în robie și care a primit ulterior libertatea de a muri de foame, izolat la marginea societății.


[1] Nicolae Iorga, „Istoria românilor”, Ediția I, 1936-1939 și Academia Română, „Istoria românilor”, 4 vol., Editura Enciclopedică, București 2001.

[2] http://www.divers.ro/eveniment_ro?func=viewSubmission&sid=8063&wid=37453

Articolul are 7 comentarii

  1. Pingback: Încă o cerere de scuze de la Biserică pentru robia medievală a ţiganilor

  2. Stimate domn,
    In evul mediu existau si romani sclavi. serbia/iobagia a fost abolita cu putin timp inainte de dezrobirea tiganilor. Cu toate astea nimeni nu le deplange soarta. Si n-au murit de foame cand au fost eliberati ca altii.

  3. Pingback: Cum nu îşi violau boierii ţigăncile roabe

  4. S-au scris numeroase lucrări despre robia ţiganilor în ţările române. Aşa că te găseşti matale în treabă să mănânci rahat despre “negarea sclaviei”. Nu e nimic surprinzător pentru o prostituată intelectuală de la ActiveWatch.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *