Foto: Codra Botond

Ieri a fost publicată în monitorul oficial o inițiativă cetățenească cu privire la autonomia Ținutului Secuiesc. După cum bine știm, asemenea ocazii generează și dezbateri la care participă oameni care fie nu cunosc subiectul, fie distorsionează faptele, prezentând jumătăți de adevăr. Sunt prezentate foarte puține informații cu privire la conținutul acestui tip de inițiative.

În primul rând, să ne calmăm, nu fuge nimeni cu Transilvania peste graniță. În al doilea rând, nimeni nu încearcă să creeze o “structura statală paralelă*” așa cum cum spune Consiliul Legislativ. Este rușinos că această instituție poate să emită o asemenea enormitate, care, sunt convins, va fi preluată în multe dintre dezbaterile cu privire la proiectul de autonomie.

Înainte de a discuta despre proiect, e nevoie să clarificăm câteva generalități despre drepturile minorităților naționale.

Despre standardele internationale cu privire la drepturile minoritatilor nationale.

Drepturile minorităților naționale se înscriu sub cupola mai largă a drepturilor omului. Pentru că la un moment dat s-a ajuns la concluzia că simpla a respectare a drepturilor generale ale omului nu este suficientă în cazul minorităților naționale, s-a apelat la acest instrument al drepturilor speciale care vizează protejare identității persoanelor care aparțin minorităților naționale. Astfel, standardele internaționale cu privire la drepturile minorităților naționale sunt foarte generale și foarte puține. În afară de dreptul de a avea în comun cu alți membri ai grupului “propria lor viață culturală, de a profesa și practica propria religie sau de a folosi propria limba”, alte drepturi nu prea exista. Cu alte cuvinte nu exista dreptul propriu zis de a avea o universitate, de a avea o rețea proprie de învățământ preuniversitar, dreptul la autonomie etc. Acestea sunt niște măsuri pozitive în a căror aplicare statele au o foarte largă marjă de apreciere. De ce sunt atât de puțin generoase aceste standarde? Pentru că ele trebuie sa se aplice tuturor minorităților naționale indiferent de numărul membrilor lor. Cu alte cuvinte, aceste standarde minime trebuie să li se aplice și ucrainienilor din România, și rusilor lipoveni, și maghiarilor. Or, a statua că orice minoritate are dreptul la universitate de stat, de exemplu, poate fi excesiv și imposibil de aplicat în cazul unor minorități reduse numeric. Acesta este motivul pentru care aceste standarde nu pot fi decât generale: situațiile minorităților naționale pot fi foarte diferite și un model de protecție care funcționeaza bine într-o situație nu este neapărat aplicabil universal.

Cum stă România cu aplicarea drepturilor minorităților naționale?

Din punctul de vedere al aplicării standardelor menționate mai sus stă foarte bine și chiar le depășește. (De exemplu, asigurarea din oficiu a reprezentării parlamentare nu este o practică deloc obișnuită). Însă, asta nu înseamnă neapărat că acordă suficiente drepturi. Pentru a evalua situația minorității maghiare din România, este necesar să ne uităm la cum stau alte minoritati etnice aflate în situații similare, adică la minoritățile aflate în majoritate într-o arie geografică bine determinată. De exemplu, minoritatea germană/ austriacă din regiunea Trentino Alto Adige** din Italia se bucura de autonomie teritorială, la fel ca suedezii din Insulele Aaland (Finlanda). Aceste provincii au în cadrul statelor lor un statut special, adică au multe prerogative decât celelalte regiuni, folosindu-se în acest sens principiul autonomiei asimetrice. Prin urmare, autonomiile teritoriale, alături de autonomiile culturale, sunt instrumente pe care statele pot să le folosească în vederea protejării identității etno-culturale ale minorităților naționale. Chiar dacă aceste instrumente nu sunt obligatorii, ele nu sunt nici interzise, nu atacă democrația și statul de drept ci, dimpotrivă, le întăresc.

Despre proiectul pus în dezbatere publică

Trebuie întărit de la bun început faptul că se statuează încă din preambul că Ținutul Secuiesc este o parte componentă a statului roman și că autonomia nu este un atentat la integritatea teritorială a României.

Proiectul are niște puncte tari evidente și este mult peste ceea ce oferă Constituția României în ceea ce privește drepturilor minorităților naționale***. Articolul 9 vorbeste despre egalitatea deplină și efectivă pentru toți cetățenii, dar lasă în plus posibilitatea autorităților regionale să ia măsuri pozitive și afirmative pentru conservarea identității minorităților naționale: “Nu constituie discriminare adoptarea de către Consiliul de Autoadministrare a unor măsuri speciale pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale a comunităţilor române din Ţinutul Secuiesc, în limitele legii.” În firesc, limba maghiară va deveni limbă oficială alături de limba română, însă pentru alte limbi minoritare din zonă, proiectul face un pas inainte prin faptul ca acestea pot, în anumite condiții, să se bucure de statul egal cu cele două limbi oficiale în acele unități administrative locuite de respectivele minorități. Și în ceea ce privește acest aspect, prevederile legislației românești sunt depășite. Un alt element important este interdicția expresă de a modifica forțat proporțiile etnice ale unităților administrative. România a adoptat la nivel general asemenea prevederi prin tratate și convenții internaționale ratificate, însă proiectul de autonomie merge mai departe menționând aceste prevederi chiar în conținutul său, ca o garanție suplimentară pentru minoritatea românească de acolo.

Despre folosirea limbii materne în învățământ, este foarte important de menționat unele lucruri care este foarte probabil să nu fie auzite în dezbaterile publice. Limba română va fi disciplină obligatorie, instituțiile de învățământ având obligația pozitivă de a asigura posibilitatea însușirii ei. Ce e în plus față de legislația actuală este obligația de a se asigura manuale și programe speciale pentru învățarea limbii române pentru cei care au alta limbă maternă pe tot parcursul învățământului preuniversitar.

Punctele slabe sunt mai degrabă tehnice. Nu mi-e clar de ce mai e nevoie de o împărțire internă pe scaune. Mi se pare că prin crearea unei alte unități administrative se poate ajunge la o birocrație excesivă, posibil nesustenabilă din punct de vedere financiar.

De asemenea, există o prevedere conform căreia autoritățile publice pot “dispune, înfiinţa şi susţine posturi proprii de televiziune şi de radio, orice mijloc de comunicare în masă care contribuie la realizarea obiectivelor sale.” Această prevedere este o ciudățenie, despre care cred că e mai bine să dispară din proiect deoarece nu e bine ca autoritățile publice să fie actori pe piața media. Ar fi mai nimerit să existe o prevedere care sa le dea posibilitatea sa sprijine publicații ale minorităților naționale din zonă, dar în nici un caz să-și înființeze ele propriile ziare și televiziuni.

Un alt articol prevede ca președintele Țintului poate fi demis „în cazul trădării intereselor comunităţii din Ţinutul Secuiesc”. Nu înțeleg foarte bine ce înseamnă asta, dar pare să fie nevoie de includerea unei asemenea infracțiuni în codul penal pentru ca acest articol sa fie funcțional, lucru care nu doar că nu pare deloc posibil, dar e și indezirabil. Un asemenea articol lasă loc de abuzuri pentru că e neclar.

În ce privește obligația funcționarilor publici de a cunoaște limba maghiară și, după caz, limba comunității etnice din localitate, aceasta este o obligație firească, însă e nevoie de o perioadă rezonabilă de tranziție pentru a nu crea situații tensionate. De asemenea, dacă această obligație nu vine la pachet și cu obligația predării limbii maghiare în cadrul programelor generale de școlarizare (prevedere aplicată in Trentino Alto Adige în ceea ce privește limba germană), românii vor fi de facto excluși din funcțiile publice, lucru complet nefiresc. Poate nu ar fi exagerată introducerea principiului numerus clausus (funcțional în regiunea italiană) pentru administrația publică locală pentru că asta ar oferi garanții suplimentare necesare comunității românești.

În fine, în ceea ce privește bugetul, proiectul prevede ca 90% din taxe vor rămâne în regiune, restul mergând la bugetul României. Aceasta prevedere se aplica și în cazul regiunii italiene, deci nimic nefiresc aici.

În concluzie, așa cum am spus mai devreme, nu e vorba de un stat paralel. Proiectul nu prevede autodeterminare externă și lasă statului român toate prerogativele specifice statelor: politica externă, apărare, politică monetară. Mai mult decât atât, în mod firesc, controlul constituțional va fi făcut de Curtea Constituțională a României de la București. De altfel, proiectul este chiar mai putin radical decât cele similare din Finlanda și Italia. În Insulele Aaland, de exemplu, doar limba suedeză este oficiala, iar provincia a participat alături de Finlanda la negocierile privind aderarea la Uniunea Europeana. Nu în ultimul rând, cred că trebuie accentuată grija pe care au avut-o autorii proiectului în a oferi minorității române din Ținutul Secuiesc garanții ferme cu privire la păstrarea identității etnice și cu privire la folosirea egală a limbii române. Cred, așadar, că, dincolo de aspectele care sunt perfectibile, acest proiect ar trebui să intre în dezbatere publică. Este un exercițiu democratic de care România are nevoie.

*Unul dintre principalele atribute ale statelor este autodeterminarea externa, adica sunt subiecti de drept international. Acest statut nu poate fi obtinut decat prin recunoasterea din partea celorlalte state, lucru care pentru Tinutul Secuiesc ar fi imposibil de obtinut si acum si in urmatorii 50 de ani.

** Regiune similara ca intindere si populatie, dar aflata intr-un stat mai intins si mai populat decat Romania

*** Cand voi vorbi in acest context despre minoritati nationale, ma voi referi in special la romanii din Tinutul Secuiesc care, indiscutabil, sunt in minoritate acolo.

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *