decid pentru mine„În afară de maladiile somatice, identificate de veacuri, ca și de cele psihice, identificate abia de vreun veac, trebuie să existe maladii de ordin superior, să le spunem ale spiritului. Nici o nevroză nu poate explica deznădejdea Ecleziastului, sentimentul exilului pe pământ sau al alienării, plictisul metafizic ca și sentimentul vidului sau al absurdului […]”. Astfel îsi începe Constantin Noica opera sa, „Șase maladii ale spiritului contemporan”. Scopul articolului de față nu se vrea a fi o recenzie a operei filosofului român, ci a arăta, pornind de la ideea cărții, că segmentul normalității în societate este mult mai mare și este injust ca cei cu maladii psihiatrice să rămână la marginea societății. Noica propune într-un mod indirect o răsturnare a conceptului de boală, o valorizare pozitivă.

Nu este vorba de un neajuns al Ființei în opera filosofului român. Autorul arată că spiritul deviază fertil în imperfecțiune și chiar cuvântul „maladie” din titlu poate fi considerat o sintagmă înșelătoare, pentru că tocmai dezordinea omului este izvorul lui de creație. Una dintre ideile principale ale cărții lui Noica este că, dacă bolile somatice au un caracter accidental, iar cele psihice țin de ereditate și de condiționarea socială, maladiile spirituale sunt constituționale, adică ale Ființei.

Trebuie recunoscut că influența științelor umaniste a jucat un rol pozitiv pentru bolnavul psihic. A existat și o abordare epistemologică a maladiior psihiatrice bazată pe căi intuitive si speculative. Savantul american Eric G. Wilson arăta că melancolia este un ingredient indispensabil al oricărei culturi vii, fiind forța pe care se sprijină ideile originale, iar melancolia poate fi strâns asociată cu depresia si cu două dintre principalele maladii psihiatrice: tulburarea afectivă bipolară și schizofrenia. Granița dintre depresie și melancolie este una foarte fragilă. Ambele reprezintă o tristețe cronică într-o masură mai mare sau mai mică legată de o senzație că lumea, așa cum e ea, nu e în regulă. Depresia înseamnă apatie și surmenaj, melancolia poate fi un mod creativ de a pune la îndoială statu-quoul, o năzuință de a vedea lucrurile într-o altă manieră.

Iată ce spune savantul american referitor la rolul creativ al melancoliei: „a petrece mult timp cu variatele noastre alienări, cu paraliziile noastre somptuoase și cu fricile noastre anxioase înseamnă a ajunge într-adevar la o realizare surprinzătoare: melancolia ne conectează cu ființa noastră fundamentală”. Iar pentru marele psihiatru și gânditor Jung, melancolia si intuiția sunt intim legate. Pentru cei suferinzi de maladii psihiatrice, odată stabilizați prin medicație, depresia dispare și rămâne acea melancolie creativă de care vorbea atât Jung, cât și Eric Wilson. Așadar, acești oameni nu trebuie lăsați la margine, deoarece, în momentul în care sunt integrați în societate, ei ar putea schimba ceva din statu-quoul social în mod benefic. Și de ce nu ar fi primiți, de vreme ce întreg universul este bazat pe antagonism și este bipolar? În acest univers opozițiile se presupun reciproc: răsărit si asfințit, noapte și zi, întuneric și lumină, tristețe și bucurie, viață si moarte. La urma urmei, căderea primilor oameni din inocență, Adam si Eva, înseamnă bipolaritate. Odată ce au gustat din fructul interzis au știut că lumea e împărțită în bine și rău. Începând cu ei nu se mai înțelege nimic altfel decât trecând prin suferință. Și nu există bucurie fără tristețe.

Toată civilizația occidentală este strâns legată de creștinism. În tradiția creștină, Hristos, fiul lui Dumnezeu s-a luptat mereu cu natura sa duală, cu sfâșierea între Dumnezeu și om, între spirit și materie. Așadar, chiar Mântuitorul este bipolar. În agonia crucificării, Hristos cunoaște o chinuitoare îndoială și își relevă natura sa Divinitate-Om, tânguindu-se înainte de moarte: “Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m-ai părăsit?”

Antinomiile universului se afirmă printr-un dezacord dinamic. Și atunci de ce să rămânem în afară noi, cei schizofrenici și bipolari? Oare nu purtăm în ființa noastră, într-un mod esențial, aceste antinomii ale universului?

Nu este deloc de neglijat că majoritatea marilor gânditori și creatori au fost melancolici. Aceștia, stând pe tărâmul avangardei, au împins lumea înainte. Fără melancolici am trăi într-o lume înțepenită în care toți am fi mulțumiți cu ce este dat.

Drumul istoric pe care conceptul de nebunie sau boală mintală îl străbate este influențat de nivelul de dezvoltare a unei culturi. De multe ori, datorită temerii în fața bizarului, atitudinea față de bolnavul psihic a fost cea de îndepărtare față de comunitate. În jurul anului 1960, a apărut mișcarea numită „antipsihiatrie”. Liderii acestei mișcări au susținut că maladia psihică nu este propriu-zis o boală, ci o reflexie negativă a unui fenomen social. Fără îndoială, s-a exagerat mult, îndepărtându-se complet influența factorului bio-chimic. Elementul pozitiv care a rămas în urma „antipsihiatriei” îl reprezintă accentuarea ideii că bolnavul psihic trebuie privit ca un individ cu drepturi egale cu ceilalți membri ai societății. Acesta a fost un mare pas către integrarea socială. S-a observat statistic că responsabilitatea socială nu îl împovăreaza pe cel cu un diagnostic psihic, ba chiar îi stimulează capacitățile psihice. Dacă pe lângă ereditate este recunoscut si rolul stresorilor de mediu în declanșarea acestor boli, de ce oare sistemul social impune un mare factor de stres asupra celor cu maladii psihice, prin excludere? În Occident patronii nu au reticențe în a angaja persoane cu dizabilități psihice. Oare în România, țară membră a Uniunii Europene, la 25 de ani de la Revoluție, ne întoarcem prin prejudecăți la perioada obscurantistă a unui Ev Mediu întunecat? Odată stabilizați cu ajutorul medicației, am scăpat de delir, de halucinații, de depresie, de stări maniacale, de anxietate, și vrem să fim acceptați. Societatea ne provoacă anxietate dacă ne ține la marginea ei. Nu mai suferim de maladii psihiatrice, suntem în maladiile ontice ale lui Constantin Noica. Iar remedii medicale pentru maladiile ontice nu există, însă acestea pot spori omenescul.

 

_________

Mihai Albăstroiu este membru al grupului ”Decid pentru mine!”, primul grup de inițiativă cetățenească din România format din persoane cu dizabilități psihosociale.

Proiectul ”Decid pentru mine!” derulat de ActiveWatch și Asociația din România de Psihiatrie Comunitară este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro). Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *