Pentru Dorina Stamate şi cei doi copii ai săi, Teodora şi Vlad (pe care toţi îl alintă Vlăduţ), o urcare pe Acropole este de fiecare dată o încercare grea. „Noi trei am urcat pe vîrful lumii, ca să zic aşa“, spune femeia. Acropole nu e decît o colină, dar pentru Vlăduţ poate fi un munte. O tetrapareză spastică îl ţine parcă legat. Are 13 ani, însă nu poate şi nici nu va putea să facă vreodată mişcări mai complexe decît ale unui nou-născut – spun specialiştii. Urcuşul pe Acropole a devenit un fel de ritual iniţiatic în familia Stamate. „Şi eu mi-aş fi dorit să meargă copilul meu, dar nu merge. Şi ce pot să fac? Să mă adaptez şi să trăiesc cît de bine pot eu în condiţiile date. Asta le spun mereu copiilor: că, dacă am reuşit noi să urcăm singuri pe Acropole, sigur vom găsi soluţii la orice ni s-ar întîmpla“ – spune Dorina Stamate.

Pătrund în lumea mamei unui copil de 13 ani, cu un coeficient de inteligenţă de geniu (150), dar imobilizat în scaunul cu rotile. Iar povestea Dorinei Stamate nu poate fi spusă în absenţa celorlalţi membri ai familiei. Ea însăşi răspunde uneori la plural, dacă o întreb ceva despre sine. Şi nici fără prietenii, fără preocupările şi fără viaţa sa profesională povestea nu poate fi spusă. „O să mergem şi la clinică, să mă cunoşti şi ca psihoterapeut“ – îmi spune cu entuziasm, după ce mă invită întîi acasă.

Pentru început, petrecem cîteva ore în apartamentul cu trei camere, din apropierea Pieţei Rahova, unde locuieşte ea, împreună cu soţul, Vali, cu Vlăduţ şi Teodora, copiii, şi cu mama ei. „Nu buni stă cu noi, ci noi stăm cu buni“ – mă atenţionează gazda.

Continuarea, în Dilema Veche.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *