Autor: Irina Zamfirescu

Varianta optimistă a filosofiei politice ne aduce în față construcția unui stat făcut, nu ivit, pentru a reglementa conviețuirea cetățenilor lui. Thomas Hobbes a jutificat legimitatea existenței statului în asigurarea securității cetățenilor. Acolo unde ei nu pot ori nu știu, statul trebuie sa aibă resursele și competența de a veni în ajutor. Deci statul să facă bine și să servească nevoile indivizilor, în acord cu drepturile și libertățile lui. Care sunt date, nu făcute, pentru că, din perspectivă cronologică, întâi a fost individul, apoi statul.

Mi-am declarat de mult adicţia pentru proteste: sunt  dependentă de  participarea la proteste. Paradoxal, nu mă bucură deloc faptul că ele trebuie să se intâmple, însă când ele se întâmplă, mă bucur că se întâmplă. Pentru că protestul este un melanj între libertatea de exprimare și  participare publică. Ambele sunt bune în sine. Păi și atunci de ce statul roman, prin reprezentanții lui vremelnici pe băncile Parlamentului, este de altă opinie?

 

Luni se voteză o nouă formă a Legii 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Noi, ActiveWatch, zicem că cele ce se vor modificate vor altera valorile și drepturile fundamentale ale celor care își revendică, pe bună dreptate , actul de administrare al țării.  O atentă și minuțioasă exegeză a acestei propuneri ne aduce în prim plan o administrație publică preocupată de sine însăși. Asupra protestatarului planează prezumția de inamic, iar statul se erijează în propriul protector

 

Documentul care fundamentează propunerea legislativă pleacă de la o axiomă – realitătile sociale sunt altele. Impactul social al acestei noi Legi se pare că este diminuarea numărului de fapte contraventionale. De la cât la câte? Câte fapte și care sunt acestea? Nu se aduc exemple de proteste care au degenerat în Răscoala de la Palatul Victoriei. Textul prezumă furci și hoarde spumegânde care trebuie să fie mai atent controlate. Realitățile sociale diferă de la o zi la alta atunci când guvernarea este confuză și somnoroasă. Asta oare justifică o dinamică a actelor legislative zilnice? Un sistem suprastatal complicat obligă referiri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: “fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile și adecvate pentru a asigura desfășurarea pașnică a manifestatiilor”.  Pentru un stat cu procese pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, bag seamă că această presupunere este una naivă. Deci reiterarea ei în acest document este nulă. Unul dintre motivele invocate este “creșterea sentimentului de siguranta pe timpul desfășurării adunărilor publice, precum și protejarea comuitătii prin reducerea infractionalitatii”. Evident, documentul a fost redactat de o persoană care nu a participat la vreo astfel de adunare. Sentimentul de siguranță este cel mai acut în timpul acestor manifestații – ai certitudinea că există oameni care veghează, în ciuda somnului națiunii. Indivizi care cunosc drepturile cetățenilor și recunosc abuzul lor. Siguranța cetățeanului în fața abuzurilor politco-administrative este însăși scopul pentru care adunările publice există.

 

Textul propus pentru noua Lege privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice completează, conform legilor “silogismului juridic”, scenariul halucinant al motivațiilor. Dacă prin Legea încă aflată în vigoare, cel care are chef de sfadă cu statul trebuie să anunțe la Primăria – intenția, locul, numărul estimat de participanți, prin noua formă, organizatorul trebuie să convingă că motivul este întemeiat.

Să exemplificăm – Sorin Oprescu a evacuat 1000 de persoane în plină iarnă. Eu vreau sa vin în fața Primăriei (care nu este a lui!) să îi bat obrazul. Solicitarea mea trebuie să fie semnată de Primar. Care, se pare, că el sau un membru al comisiei, va “consideră” ca protestul va degenera sau nu. Deci se poate să ni se refuze dreptul de a protesta. Acum, istoria recentă ne rezervă dreptul de a fi sceptici cu privire la “aprecierile” individului care trebuie să își semneze condamnarea la oprobiu. Dacă totuși îți este aprobată solicitarea, instanța numărul doi trece la taxonomii. Adunările publice vor fi clasificate – de la adunări fără grad de risc până la adunări cu grad de risc ridicat. Drobul de sare levitează fără a se specifica când și asupra cui se va revărsa. Dar se specifică cine apreciază riscul – comandantul unității de jandarmi. Înainte de a fi comandant, el este om. Iar oamenii sunt cu toții bolnavi de subiectivism.

Mult curaj acelora care se încumetă să organizeze un protest – dacă “nu are capacitatea organizatorică de a preveni degenerarea în acțiuni turbulente” i se va tăia capul. Trebuie să facă dovada că poate și știe să controleze grupul. Controlul unui grup este posibil în armată si, izolat, în școli. Restul grupurilor sunt formate din indivizi care, din fericire, nu pot fi controlați. Și totuși, dincolo de această incursiune metafizică în intenționalități, rămâne deschisă discuția despre rolul organelor de ordine – nu ele, așa cum le spune numele, trebuie să fie cu grijă la ordine? Mai mult, gingașele forme de protest spontan – flash mob, ori protestele disperate de genul greva foamei vor valora pănâ la 20.000 ron.

Continuarea, pe site-ul Think Outside the Box

Articolul are un comentariu

  1. Pingback: V-am dat votu / Ne-ați spart botu’! : Blogul ActiveWatch

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *