Extractul de mai sus este din programul de guvernare al doamnei Firea, pg. 50. Așa frumos a găsit dumneai scris pe undeva, probabil. Altfel, evacuarea din Sfinților a fost o nouă situație în care serviciile sociale au fost înlocuite de Poliția Locală la Primăria Generală. Doar întâmplarea a făcut ca oamenii de bine și ONG-urile să afle despre această evacuare. Dacă nu s-ar fi alertat o mână de oameni sensibili la drepturile omului, sunt convinsă că evacuații din Sfinților ar fi fost acum fie în afara Bucureștiului, fie îngrămădiți în garsoniere deja aglomerate ale rudelor.

Context

Șase familii din strada Sfinților au fost evacuate, în luna februarie. Se pare că acolo exista riscul iminent de prăbușire, iar autoritățile au decis să îi salveze prin evacuarea în stradă și de îndată a familiilor, fără nicio soluție locativă sau pentru depozitarea agoniselii lor de o viață. Oamenii nu locuiau legal pentru că Primăria Generală a decis să le sisteze contractele (deși unii dintre ei locuiau acolo de 30 de ani). Fără a avea veniturile necesare pentru a închiria pe piața liberă (discutăm de familii cu venituri minime sau pensionari), singura opțiune a fost de a locui acolo, fără acte, și de a încerca să obțină o locuință socială. Dar și asta a fost în van: “doamnă, am depus ani la rând documentele, dar am văzut cum mă tratează, că suntem țigani săraci..am renunțat”.

Imobilul din care au fost evacuați este încă din 2005 considerat nelocuibil și aparține Primăriei Generale. De atunci și până a doua zi după evacuare nu a venit nimeni din instituțiile publice pentru a găsi soluții pentru acești oameni, ocupații fiind toți cu înființarea societății comerciale care va construi, undeva într-un viitor foarte îndepărtat, locuințe și pentru acești oameni.

Evacuarea

Una dintre persoanele care locuia în clădire a sunat la 112 pentru că parte din zid ul locuințe lui s-a prăbușit. Ambulanța, pompierii și Inspectoratul de Stat în Construcții au apărut la fața locului. Decizia imediată a fost de evacuare. Oamenii au fost scoși din locuințe, noaptea, de-a valma. Doar două ore pentru a-și scoate bunurile. Culmea a fost că unul dintre puștii de acolo dormea în timpul intervenției. S-a trezit doar după 12 noaptea, baricadat de porțile de fier sudate și confuz de pustiul din casă. A fost scos de pompierii, de la balconul casei. Întreaga acțiune a fost făcută fără a arăta niciun document locatarilor sau celor de ne-am mai perindat pe acolo. Nici ordin de evacuare, nici hârtia prin care se arăta iminența prăbușirii clădiri. Doar la aproximativ cinci zile distanță a fost lipită pe ușă hârtia ISC-ului.

Poliția Locală a Primăriei Generale și-a trimis agenții cei mai bravi, cu fermitate și bastoanele gata pregătite pentru curățarea locului rapid. Asistența socială a trimis după evacuare un om cu un print: o listă cu documentele ce trebuie depuse la dosarul pentru locuință socială. Atât, nimic mai mult. Cumva o glumă strașnică a unui departament cinic din subordinea doamnei Primar General.

Domnu Liviu, polițist local care ne-a rugat să lăsm discuțiile abstracte despre drepturile omului sau încălcarea drepturilor.

Primăria a avut o agendă fermă de a salva oamenii din calea unei prăbușiri iminente care nu a avut loc nici în ziua de azi. Da, clădirea este șubredă, dar nu cred că ea stă să pice “în orice moment”, în condițiile în care nici acum nu există o delimitare de perimetru pentru a nu pune în pericol pietonii care trec pe acolo. Pare să fie mai degrabă o evacuare cu scop igienic.

Sufrageria din stradă. Soțul doamnei a fost internat zilele acelea.

Scurta rezistență în stradă

Oamenii nu s-au dat duși din strada Sfinților. Nu neapărat dintr-un avânt revoluționar, cât deznădejdea abandonului instituțional și a lipsei de bani pentru a plăti o chirie pe piața liberă. Aveau de ales între a sta lângă lucrurile care le-au fost aruncate în stradă sau a pleaca de-a aiurea, fără o soluție pentru nopțile de iarnă.

Niște oameni de bine s-au gândit să ajute – care cu ceai, care cu pături sau vreun ong-ist cu ceva dorință de a face să le fie respectate drepturile acestor oameni. Cum mai apărea o figură nouă, era trecută la carnețelul Poliției Locale: “să avem și noi așa, o evidență”. Doamna Primar deci face liste, ne sortează și aranjează cât să știe care e dușmanul din stradă care îi poate aduce prejudicii de imagine.

Pentru că mai bine de trei zile Poliția Locală nu ne-a arătat vreo hârtie în baza căreia s-a petrecut evacuarea, iar argumentelor noastre ni se răspundea cu: “dă-l încolo de abuz” sau “lăsați drepturile omului”, am decis să chemăm Poliția aia adevărată. Prima măsură a polițiștilor a fost de a lua datele reprezentanților ONG-urilor care au sunat după ei. Se pare că era nefundamentat apelul telefonic. Iar faptul că parte dintre bunuri erau încă (și sunt și acum!) baricadate în locuință, fără ca proprietarii să aibă acces la ele, nu se poate sesiza decât într-o plângere scrisă, anchetă, nu putem chiar așa...

În aceste zile agitate și-au făcut apariția reprezentanții Protecției Copilului Sectorul 2 (erau inclusiv minori cu vârsta mai mică de doi ani). Soluția propusă de primărie – femeile și copiii la adăpost de mame abuzate, iar bărbații la adăpostul de noapte, era una potrivită în opinia unui serviciu social care ar trebui să protejeze copilul de trauma despărțirii familiei, printre altele. Aici intervine paradoxul slugărniciei acestor direcții în fața unor decidenți politici (fără pic de considerație pentru fișa postului) – deși este evident că un copil are nevoie de ambii părinți, se pare că nu a existat nici cel mai mic fior pentru doamnele prezente la gândul ca familiile urmau să fie separate pe termen nedefinit. Printre privirele și cuvintele celor de la asistență socială erau evidente judecățile de valoare cu privire la rezistența acestor oameni la a fi separați. Poate că e de înțeles această atitudine – ele nu văzuseră o copilă de doar 6 ani care a început să plângă când a auzit din gura părinților lor că ăștia vor să stau departe de copiii mei, să te duci tu separat cu ei.

Deznodământ

După zile de telefoane, rugăminți și ceva sprijin informal din interior, familiile au fost repartizate fie la centrul din Viilor (pentru mame abuzate), fie la adăpostul din Pallady. Nu au avut voie să își ducă lucrurile în adăposturile ce le sunt locuințe vremelnice. Cu toate acestea, doar două dintre familii au fost sprijinite de primărie pentru depozitarea lucrurilor. Iar transportul hainelor a fost un efort al oamenilor care s-au organizat pentru a face astfel încât oamenii să nu piardă chiar tot.

Doamne Firea vrea accelerarea procedurilor de retrocedare în Municipiul București. Astfel că a făcut un comitet care să accelereze procedura. Nu menționează nicăieri despre efectele acestor retrocedări – face vorbire despre 15.000 de dosare. Doamna primar omite să vorbească despre 15.000 potențiale evacuări.

Doamna Firea ține goale 98 de apartamente la Națiunile Unite. Acestea sunt goale cel puțin de când doamna Primar și-a preluat mandatul. Sunt deci minim opt luni în care Primarul a ținut goale apartamentele în care 98 de familii ar fi putut, cu sprijinul instituțiilor, să își găsească deja o locuință.

Din spatele microfoanelor, Doamna Firea a dat ciorbă la Gara de Nord persoanelor fără adăpost. Doamna Firea a lăcrimat atunci când, în mod convenabil, în campania electorală, a găsit o locuință pentru o familie nevoiașă (fără cereri sau ani de stat pe lista de așteptare pentru o locuință socială). Doamna Firea a ignorat complet 6 familii evacuate iarna, care nu au reușit să ajungă pe niciun post de televiziune. Eu cred că doamnei Firea îi pasă de problemele sociale cât să ajungă în prime time.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *