Pe 21 decembrie, Consiliul General a votat o rectificare bugetară (urmată pe 28 decembrie de o altă rectificare, asta că să ne fie clară dinamica banilor în această instituție). Nici una dintre cele două rectificări nu au fost prezentate pe site-ul PMB în secțiunea dezbateri publice ori în secțiunea dezbatere publică buget 2016. Cu toate acestea, doamna Primar afirmă că a fost în dezbatere publică. Din punctul meu de vedere, dacă un cetățean nu poate ajunge la document, e ca și cum nu ar fi fost (deși, formal și juridic, poate face dovada că a fost îngropat undeva în site-ul instituției).

Cele de mai jos fac referire la rectificarea majoră din 21 decembrie. Documentul disponibil a fost afișat cu două zile înainte de ședința de consiliu – un pdf scanat, de 846 de pagini!  Cu toate acestea, în cadrul ședinței de Consiliu General, Primarul General a anunțat că de fapt versiunea de pe site nu este versiunea finală și că va urma să intre la vot o altă formă a rectificării bugetare. După ședințele de consiliu general, toate actele normative rezultate sunt publicate pe o secțiune separată a site-ului. Actul normativ postat cu privire la acest buget are O SINGURĂ pagină (click aici pentru actul normativ) în care se face referire la două anexe. Aceste anexe nu sunt publice nicăieri. Cred că este corect dacă afirmăm că în acest moment cetățenii nu știu în baza cărui buget funcționează primăria.

Cu toate acestea, m-am uitat un pic pe propunerea inițială de rectificare. Din nou, este foarte posibil ca parte dintre cele pe care le-am extras mai jos să nu fie, în fapt, în varianta finală. Dar dacă asta e tot ce avem public, pe asta ne uităm. Și ne uităm pe ea datorită unei mari comunități de cetățeni ce au sărit în ajutor, au făcut hocus pocus și au făcut ca bugetul scanat ilizibil să devină un document în care pot da search și în care pot aduna și scădea sume (nu nominalizez, căci au fost mulți care au sărit în ajutor – le mulțumesc tare tuturor!). Pe măsură ce am parcurs documentele, am sesizat o serie de erori în documentele primăriei. De exemplu, cea de mai jos. Întreb deloc retoric: oare funcționarii din primăriei nu cunosc funcțiile Excelului?

 

Pentru că sunt 846 de pagini de pdf, articolul acesta va fi doar despre capitolul Investiții.  Important când citiți cele de mai jos este să nu uitați că, de fapt, nu știm care sunt motivele pentru ca se taie din finanțarea unor proiecte demarate de PMB.  În lipsa comunicării între autoritățile publice și cetățeni, nu putem decât specula, fiecare cu informațiile pe care le are, cu privire la motive. Deci ce citiți mai jos, citiți cu această rezervă – e posibil să existe explicații fundamentate. Aceste speculații ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat o dezbatere publică pe marginea acestui buget.

Sumele menționate în articol sunt mii lei – trebuie adăugate deci trei zerouri.

Înainte de niște date brute, de la capitolul investiții, niște observații, conforme cu agenda mea, recunosc.

1. Hala Matache – nici anul acesta!

Pe cel mai scurt cu putință, vă amintesc că avizul de “mutare prin demolare” a fost obținut cu condiția relocării “un pic mai în spate”, apud Oprescu. Iată că la mai bine de trei ani de la demolare, nici acest buget nu a cuprins consursul de proiect.

2. Nici rețea de cișmele, deși fostul Consiliu General a fost de-acord cu asta

O mână de oameni minunați au pornit o campanie prin care să refacem rețeaua publică de cișmele din București (mai multe detalii aici). A fost luat tot bugetul (397 mii lei).

3. Centru vechi – nimic nici pentru el

În buget erau prevăzute niște lucrări pentru Centrul Vechi, explicate așa: mobilier urban, iluminat, punere în valoare vestigii. Valoarea bugetată – 1190 mii lei. Au fost luați toți banii.

4. Stația de epurare Glina

Aici nu mai știu cum stau lucrările. Știu doar că a fost pe agenda doamnei Primar în campania electorală. La rectificare bugetară, din decembrie, rămânem doar cu un rest din valorile prevăzute inițial. Programul de guvernare local PSD, pagina 29:

 

 

 

 

 

 

 

5. Nici PIDU Central nu se simte foarte bine la această rectificare bugetară. Bugetarea viza elaborarea documentelor tehnico-economice pentru proiectele individuale prin care PIDU va fi implementat.  Cu toate acestea, au trecut prin Consiliu General o parte dintre proiecte individuale din PIDU (fără dezbatere publică).

 

6. Locuințe sociale + tineret

Pentru a-și fundamenta proiectul de hotărâre de Consiliu General cu privire la înființarea unei societăți comerciale de construit case, doamna Primar a subliniat nevoia urgentă de construcție de locuințe. Urgent, urgent, dar un pic mai încolo. Sumele vizau studii și consultanță.

 

6. Pinacoteca București

Doamna Primar, program electoral, pagina 25:

La trei ani distanță de la Hotărârea de Consiliu General în care se decide că vom avea, nu avem nici măcar banii de concurs de soluții puși inițial în buget. La rectificare am rămas așa:

8. Nici apă și canalizare pentru situații critice

În buget erau alocați bani pentru “reabilitarea unor zone urbane cu deficit major în servicii de alimnetare cu apă și canalizare”. 5.740 lei prevăuți. Zero lei rămași. Deci deficitul va persista. Discutăm despre apă și canalizare, în București!

 

Mai jos, rectificări bugetare care mi se par importante – instituții publice pe care eu le consider esențiale pentru infrastructura socială a Bucureștiului.

Grădinițe – aici sunt menționate doar două grădinițe (250 și 73):

Școli: 25 de școli

Învățământ secundar superior: 14 instituții

Învățământ special: 10 instituții

Policlinici – 10 instituții

Vom reveni cu rectificările bugetare pe instituțiile din subordinea Primăriei General.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *