Sorin Oprescu minte. Nu doar că ne minte, ceea ce nu ar fi așa grav, căci  declarațiile care se dovedesc neadevărate intră în categoria „declarațiilor politice”, dar îi minte și pe ei, înaltele capete luminate ale Uniunii Europene.

La sfârșit de lună septembrie, Uniunea Europeană închină oda bucuriei transportului durabil – este ceea ce se cheama Săptămâna Mobilității Europene. Un fel de celebrare a faptului ca cetățenii se raportează la oraș ca la un scop în sine, nu doar o autostradă care leagă punctul A de punctul B. Săptămâna mobilității este despre mersul pe jos, mersul pe bicicletă, orașe accesibile şi mijloace de transport în comun eficiente. Această săptămână este despre orice, mai puțin despre București.

Oprescu dărâmă case și taie copaci pentru șoșele. Mantra Primăriei este „facilitarea tranzitului autoturismelor”. Cu toate astea, Primăria Generală, prin dl. Ion Dedu, persoana care cordonează toți muncitorii din primărie responsabili cu orgiile astea urbane, a înscris Bucureștiul în cadrul acestei săptămâni. Rușinea nu o cunosc, asta am învățat cu toții, astfel că au mințit pe site-ul evenimentului de parcă Bucureștiul e cel puțin Amsterdam.

Dedu spune că a făcut „rețea pentru cicliști”, că a „îmbunățățit transportul public”, că „are campanii de informare și conștientizare pe subiectul transportului durabil” sau că a făcut stații de tip „park and ride”. Interesant este cum, se pare, primăria ne consultă periodic cu privire la proiectele pe care le dezvoltă. Or experienţele din ultimii ani ne arată că, de când a renunțat medicul Oprescu la stetoscop, a renunțat și la practica consultului.

 

Minte Dedu de ne e jenă de jena comisarului European pentru mediu când va afla despre toate astea. Niște ONG-uri l-au pârât la „înalta poartă” ( click aici pentru textul scrisorii). Nu de alta, dar nu am vrea să vină europeanu’ să se plimbe cu bicicleta pe malurile Dâmboviței, sperând să găsească rețeaua pentru bicicliști și, de fapt, să fie nevoit să intre cu bicicleta în autobuz, unde să stea blocat în ambuteiaje.

Oare ce să faci cu o Primărie de care îți e rușine? Tot discută târgul că ne facem de râs în Uniunea Europeană. Eu sunt convinsă că de râs ne fac aceste fapte pline de micime, ale unor instituții publice, care mint că şi-au făcut temele, deşi trag chiulul la greu. Poate e nevoie de un proces de integrare a autorităților publice în limitele decenței și demnității. Sau poate e nevoie să deschidem şcoli speciale de reeducare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *