cristina.modreanuText redactat de Cristina MODREANU

Mai întâi am primit un newsletter trimis de un entuziast care făcea parte, alături de alți (mulți!) entuziaști dintr-un grup de inițiativă. Aceștia se împotriveau vânzării clădirii în care funcționa filiala Brooklyn Heights a Bibiliotecii publice din Brooklyn (Brooklyn Public Library). Clădirea se află în proprietatea orașului, dar un investitor propusese un plan de dezvoltare care presupunea cedarea către el a clădirii și a terenului pe care se afla aceasta, în schimbul a 50 de milioane de dolari și a promisiunii că două etaje din blocul rezidențial ce urma să fie construit aici vor reveni Bibliotecii publice pentru funcționarea filialei sale de cartier.

Newsletter-ul invita la dezbatere. Dezbaterea era organizată de Primăria Brooklyn și era anunțată atât pe website-ul acesteia, cât și pe cel al Brooklyn Public Library, dar daca n-aș fi fost informată de entuziaștii cu pricina n-aș fi aflat niciodată că aceasta are loc.

Am aflat, mi-am propus să mă duc și apoi am uitat. Era vară, cald, zi de plajă, deci…am mers la plajă. Mi-am amintit brusc, foarte târziu și am pornit spre sediul Primăriei Brooklyn, deși eram sigură că voi întârzia. Ceea ce s-a și întâmplat: când am ajuns, în rochie de plajă și cu nisipul încă pe picioare, dezbaterea începuse de 20 de minute, iar eu mă simțeam vinovată și aproape sigură că n-o să fiu primită într-o asemenea ținută. Era prima dată când intram în clădirea Primăriei și din afară ea părea foarte solemnă.

Dar ușa era deschisă larg. Un paznic zâmbitor (unul singur! nici un bodyguard nu era lângă el) m-a întâmpinat întrebându-mă dacă am venit pentru dezbatere și mi-a amintit că aceasta are loc la etajul 2. M-am mirat că nu-mi cere nici un act de identificare, proba de foc a penetrării în instituțiile publice românești, deseori insurmontabilă pentru mine, care am tendința să-mi uit permanent buletinul.

Am urcat și am fost întâmpinată de doi tineri prietenoși care m-au rugat să-mi trec numele și datele de contact pe o listă, și să precizez dacă vreau să iau cuvântul sau doar să asist. Aș fi putut să mă hotărăsc pe loc să țin un discurs pe tema respectivă, deși nu anunțasem nimic înainte, nu mă înscrisesem, nu făcusem cereri, etc. Aceiași tineri m-au anunțat că sala principală de dezbateri este arhiplină deja, motiv pentru care m-au invitat în cea de a doua sală amenajată, în care intervențiile erau urmărite pe monitoare video. Pe măsură ce se eliberau locuri în sala principală, ne puteam muta acolo, ceea ce am și făcut în scurtă vreme.

Între timp, m-am uitat fascinată la oameni, care erau de tot felul, de toate culorile și în mod clar proveneau din toate clasele sociale: de la câteva doamne elegante, în vârstă, care își notau conștiincioase ascultând vorbitorii, la mame cu copii mici, la muncitori veniți direct de pe șantier și domni în costum care ar fi putut fi avocați, oameni de afaceri sau profesori. Și mai interesant era faptul că majoritatea celor care au luat cuvântul cunoșteau bine subiectul, se pregătiseră, aveau argumente (pro sau contra), vorbeau din inimă și faptul că erau convinși de ceea ce spuneau te făcea să te gândești serios, chiar dacă veniseși cu propria ta convingere.

Pentru prima dată m-am gândit că acele cuvinte care par la noi transcrierea unor abstracțiuni îndepărtate, a unor deziderate idealiste – cum ar fi consultare, participare publică, dialog cu societatea civilă – există cu adevărat în alte societăți și mai au și rezultate cât se poate de concrete. Spus mai simplu, ceea ce vedeam în fața mea era democrația la lucru.

Dezbaterea respectivă a fost doar una dintr-un șir care încă nu s-a terminat. Eu n-am mai participat la alta – m-am gândit că o să sufăr prea mult din cauza comparației instinctive pe care aș fi făcut-o din nou cu ceea ce se întâmplă de exemplu în primăria orașului în care locuiesc, București (uși închise, dispreț fățiș, bodyguarzi încruntați, etc) – dar din informările grupului de inițiativă am aflat că, deși nu vor reuși probabil să îndepărteze investitorul, reprezentanții comunității au obținut ca acesta să ofere o sumă mai mare care să intre în bugetul Primăriei Brooklyn, să includă în plan o suprafață mai mare destinată bibliotecii și mai multe locuințe sociale construite pe cheltuiala dezvoltatorului.

Zilele trecute am participat la o întâlnire informală organizată la București de Ambasada Americii pe tema Open Data & Open Governance, cu ocazia Săptămânii Guvernării Deschise. Mi-a rămas în minte ce a spus cu această ocazie reprezentanta Ambasadei, Marissa MacIsaac: ”Autoritățile nu vor avea niciodată transparentă dacă voi nu le solicitați. Trebuie să le cereți, să insistați, să monitorizați, să obțineți orice date de interes public. Transparența înseamnă responsabilizare, fiindcă altfel te comporți ca funcționar public dacă știi că toate acțiunile și deciziile tale pot fi cunoscute de oricine.”

Asta în caz că vă întrebați cum să facem să vedem și la noi democrația la lucru.

(Cristina Modreanu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *