Ultima zi din februarie, o luna nemaipomenită, în care Primarul Firea nu a avut o ședință extraordinară. Se anunța ședința ordinară. Eu mă duc la ședințele astea de Consiliu General cum îmi imaginez că se duce omu cu boală pe păcănele – tot dai și dai până într-o zi când cerul se va deschide, ingerii vor coborî în poala-ți, Sfântu Petru așterne covoru roșu și te trezești de-odată-n rai. Adică mă duc cu gându că m-oi tot duce, pân-oi muri, și de intrat nu intru. Da mă duc! Eram acolo la 13: 50. Ședința urma să înceapă la 15:00. Nu a fost un accident ca multe altele ale mele, eram hotărâtă să fiu acolo înainte oricărui altă gură cască, să nu mi se mai spună iar că nu sunt locuri*!

Era friguț, iar eu îmbrăcată cool. Mă primenesc când e ședință de consiliu. M-a învățat mamaie să nu intru în sfânta biserică decât spălată și spășită, deci iata-mă fix așa! Cum haina de iarnă nu îmi pune în valoarea elegența, m-am îmbrăcat ca și cum intru direct la doamna Firea în birou, la o cafeluță.

Pe trotuar, ghetele lustruite. A doua oară iarna asta!

Domnul Polițist Local 1: “Bună ziua! Dvs unde mergeți?”

Io: “Bună ziua, la ședință de Consiliu” am răspuns ușor absentă, grăbită, ca și când nu ar fi putut începe ceia ședința fără mine.

Domnul Polițist Local 1: “Păi sunteți pe listă?”

Io: “Este o lista? Mă trec acum”.

Domnul Polițist Local 1: “Nu, stați așa, că trebuie să vă înscrieți..vreți să luați cuvântul?”

Io: “Să vă ferească Dumnezeu, nu, doar să asist”.

Și gata, de aici încolo totul s-a aricit. Domnul mă roagă, cu respect și o ușoară adiere de panică să aștept lângă ușă. Ușa Primăriei, adică pe trotuar. Intră precipitat, lăsându-mă în grija unui coleg. Eu îmi mai împletesc coada, căci eram mai puțin decât perfectă și v-am spus deja că eram chitită pe a impresiona oamenii. Se întoarce și îmi comunică să mai aștept, că nu are un răpsuns.

Io: “Dar ce ați întrebat pe cine?”

Domnul Polițist Local 1: “să vedem, da, nu stiu..”.

M-am proptit lângă ușă, cu picioarele înțepenite în ciment, cu o privire aroganto-sfidătoare. Nu era om care să pășească în Primărie pe care să nu-l privesc în ochi. Stăteam împietrită, cu părul împletit perfect, și mă felicitam pentru aroganța mea total nejustificată.  Apare Polițistul Local numărul 2.

Domnul Polițist Local 1:“Uite, doamna sau domnișoara ar vrea…ăăă, hai sa intrăm”.

Intră, discută preț de vreo două minute să fi fost (poate mai puțin, mi-era deja foarte frig și chinul de a fi arogantă în timp ce atârnam de ușa unei instituții publice era deja copleșitor), se intorc amândoi afară:

Domnul Polițist Local 1: “Stați să se umple sala și vedem dacă mai sunt locuri”.

M-a bușit râsul: omu, săracu, desconspirase planul șobolanilor “de sus”. Îmi spunea obsesiv că nu el decide, că “de sus” i se transmit informații, că ce să facă astea sunt regulile. Orice referire a mea la textul de lege și dreptul meu de a participa, precum și faptul că e ușor imposibil să nu mai fie locuri cu o oră și înainte de începerea ședinței era scurt tăiată cu “așteptăm să vedem ce ne spune de sus”.

Tot stândă așteptândă, sfidătoareo-arogantă, apare un domn cu un plic d-ăla A4 burdușit bine.

Cetățean cu plic: “sunt cu mărțișoarele..”.

Domnul Polițist Local 1: “ aaa, sigur, haideți”.

Apoi o doamnă cu sacoșă plină cu chestii. De pe buza sacoșei atârnau niște șnururi alb-roșii:

Domnul Polițist Local 1: “Aaa, cu mărțișoarele, etajul doi, camera 242, mergeți”.

Am calculat rapid – cât de ridicolă aș fi acum dacă aș spune “sunt cu mărțișoarele”? Am rucsacul cu laptop în spinare, ar putea bănui că am acolo mărțișoare cât să ocup toată camera 242″. Înainte de a lua o decizie, mi se ivesc în față trei consilieri USR. Mi s-au părut atât de gingași în convingerea lor că mă pot duce până la sala de consiliu, încât i-am și crezut câteva secunde. Mă apucă subtil de mână unul dintre ei, și pac, începe fofilarea. Am trecut de prima ușa! Aia din stradă.

Domnul Polițist Local 1: “Dvs. cine sunteți, unde mergeți?”

USRist:  “La ședința de consiliu”.

Domnul Polițist Local 1: “Sunteți pe listă?”.

USRist: “sunt consilier, domnule!”

Domnul Polițist Local 1: “Ei, sunteți..”.

Între timp am urcat până la mezanin unde am apucat să văd ușa liftului. Apar rapid polițistul local 2, polițistul local 3 și polițistul local 4. USRiștilor li s-a cerut “carnetul de consilier”, exact ca unor școlari prinși împărțind un chiștoc în curtea școlii. După un val de râsete din partea noastră (nu sfidător, d-alea sincere și de maximă uimire), unul dintre ei scoate carnetul. Restul se disculpă amuzați – n-avem. Începe o întreagă discuție despre dacă sunt sau nu consilieri acolo. Eu mă uitam doar spre lift și făceam un plan despre cum să îi las pe cei patru polițiști să se dumirească cu USRiștii. Eram dispusă să sacrific niște politicieni pentru mărețu-mi obiectiv. Liftul era la aproximativ trei pași de mine, intre mine și el erau doi dintre polițiști. Am abondondat. Dar am decis din priviri, complice cu USRiști, măcare să facem un pui de scandal acolo. Unul discret, cât să nu speriem bunii samariteni care tot veneau utilizând sintagma cod “cu mărțișoare”.

La lift!

Domnul polițist local 1 a încercat o abordare aproape umană cu mine:

Domnul Polițist Local 1: “doamna..domnișoară, cum să vă spun?”

Io: “cum vreți dvs. ”

Domnul Polițist Local 1: “domnișoară, nu sunteți pe listă, nu avem voie”

Io: “ Ce listă, îmi tot spuneți de listă..Arătați-mi lista! De unde știți că nu sunt pe ea?”

Domnul Polițist Local 1: “Păi procedura..nu avem voie”.

Degeaba am explicat că dacă nu îmi arată o procedură scrisă, nu e valabil legal ce spune el acolo. S-a enervat, m-am enervat. Eram nervoși cu toții.

Evident, pentru a nu văduvi comunitatea de voturile USR-iștilor, am încurajat consilierii să mă abandoneze acolo. Eram foarte fericită că măcar sunt proptită de un calorifer. Mărțișoarele continuau să vină. Eu să stau.

De sus mi se transmit vești și poze: sala era plină, pe scaunele destinate cetățenilor erau așternuți frumos angajați ai primăriei. Sunt și ei cetățeni, îmi spun. Și în mod cert au venit la muncă mai devreme de ora 13:50 când am venit eu la primărie. Deși am avut un gând firav de tot că cei ce îmi spuneau asta se înșeală, poate li se pare. Poate că, de fapt, #rezist s-a mutat în sala de consiliu general.

Ședința începuse. Deja cei de la poliția locală renunțaseră să mă mai bage în seamă. De sus li s-a spus ca nu mai sunt locuri încă de pe le 14:50. Nu înțelegeau ce făceam, la 15: 20, încă lângă calorifer.

Un prieten îmi scrie: “Liviu, prietenul tău, este și el în sală”. Pac, mai jos, domnul Liviu. Domnul care nu m-a lăsat nici la ședința din septembrie să intru. Domnu Liviu care a venit pe Sfinților, m-a întrebat cum mă cheamă, m-a trecut pe catastif și s-a prezentat ca “șeful poliției locale”. Domnul Liviu, aici, în aceste poze, stă pe scaunele destinate publicului, acelea care s-au ocupat rapid când polițistul local 1 a “intrebat sus” dacă mai sunt locuri. Domnule, dar toți Liviu de au legătură cu partidu ăsta sunt dați bualii, zau!

 

 

 

 

 

 

Domnu Liviu, profil!                                                                  Domnu Liviu, stândă pe locul meu.

Era deja 15:30, mă dureau picioarele, se termina bateria la telefon și coada împletită perfect deja nu mai asculta de elastic.

Io: “V-au mai zis ceva de sus?”

Domnul Polițist Local 1: “nu mai sunt locuri, ce să vă zic, domnișoară, nu mai sunt”.

Decid să plec, înjurând mărunt: “măcar de-ați fi ales atunci să-mi spuneți doamnă, și nu domnișoară!”.

*Conform Legii, ședințele consiliului sunt publice, “în limita locurilor disponibile”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *