Actul 1 – cum s-a ajuns aici?

Ieri s-a petrecut o ședință de îndată – adică o ședință definită în textul Legii ca “In caz de forta majora si de maxima urgenta pentru rezolvarea intereselor locuitorilor judetului convocarea consiliului judetean se face de indata”.

A nins, în luna ianuarie. Doua zile. Urgența a fost activitatea RATB care nu s-a ridicat la așteptările doamnei Primar, deci a decis să demită Consiliul de Administrație. Să recapitulăm, cronologic, care au fost motivele pentru care a solicitat demiterea CA:

1. stațiile de autobuz nu sunt curățate (din știința mea, acestea trebuie curățate de firmele de salubritate, pe care doamna le-a tot lăudat zilele astea),

2. că nu au scos mai multe autobuze în trafic (în campania electorală, doamna Firea a tot invocat insuficiența parcului auto; mi-ar plăcea să știm, de dragul transparenței, câte mașini stau în depoul RATB, degeaba, care, iată, pe vreme rea, pot fi scoase în zăpadă – deci echipate corespunzător);

 3. a primit nenumărate telefoane de la cetățenii nemulțumiți de serviciile RATB (aceasta este o mantră a doamnei Primar – tot invocă aceste mesaje de la cetățeni. E foarte posibil să fie așa, dar la fel de bine putem specula că aceste mesaje făceau referire la orice altceva. Să ne amintim că și în cazul concertelor de la Casa Poporului a primit mesaje de la mămicile din zona, cărora nu le pot dormi pruncii din cauza lu Waters, dar care au putut dormi timp de o lună, pe concertele de muzică populară de la târgul de Crăciun).

Acum ajungem la declarațiile din cadrul ședinței:

4. CA RATB nu a predat Consiliului General un plan pe anul ce vine, deși l-a cerut insistent (pac, deci deja avem alte motive decât iarnă, viforu, urgența de a scos consilierii din case pentru o ședință de îndată);

5. Doamna a “tot dat bani” la RATB pe care această instituție i-a folost pentru orice altceva decât ce au convenit (motivul doi, fără legătură cu invocarea publică inițială).

Da, la RATB lucrurile stau prost, foarte prost! Dar când o faci din aceste motive confuze și forțate, putem suspecta că de fapt Orzață, membru PNL, fost director General, era de ceva vreme pe lista neagră a doamnei primar. Și că trebuia ca doamna primar să sacrifice o instituție pentru a arăta că este decisă precisă în slujba cetățeanului!

Actul 2 – cum procedăm?

Consilierul General USR Ana Maria Ciceală a încercat să ridice niște probleme de procedură în cadrul ședinței. Principala preocupare era ca, formal, Consiliul General să procedeze astfel încât CA demis să nu aibă motive de a merge în instanță și a cere despăgubiri pentru această revocare abuzivă. Adică – un raport prin care să fie subliniate neajunsurile, avertismente scrise, subtilități prevăzute în legislație. Aici audiența a luat foc, iar cel care a avut chibritul în mână a fost președintele de ședință, Culea Marian Orlando. Apreciz că intervenția consilierului USR a durat aproximativ 4 minute, când, dintr-o dată, domnul președinte de ședință a început a urla – să lase microfonul, să i se închidă microfonul, să părăsească sala, să fie evacuată din sală! Din fundal se auzea subtil o voce de doamna – luați-i microfonul! . Cea mai apropiată prezență feminină era doamna primar, dar speculez aici. Un consiler general, care a glăsuit timp de patru minute, ales de cetățenii acestui oraș, să fie evacuat din sala de ședințe. Ei bine, aceasta este revoluționar!

Într-un final, democrația a învins: Ciceală a rămas fără microfon și este chemată la apel, “am dreptul să vă chem la apel” de domnul președinte. Apelul ăsta înseamnă că ea se aproprie de președintele de ședință, și acesta o ceartă pentru că timp de patru minute a ridicat niște probleme.

După acest moment, aproximtiv un sfert de oră, au intervenit consilierii ALDE și PSD să explice ce aberant e USR și ce minunat e primarul. Notez, să rămână scris, limbajul domnului viceprimar Bădulescu: “v-ați mânjit la gură cu niște drept!”

Apoi, totul s-a votat. Minunat!

 

Actul 3 – Victimizăm primarul

Pentru că pe ici pe colo au zis câțiva de actul democratic fără precedent de a evacua din sală un consilier general, aparatul mediatic s-a mișcat și a făcut să pară că doamna primar, atenție – A FOST ATACATĂ!

Toată ziua s-a derulat pe burtierele România TV mesajul panicard cum că sorosiștii au atacat-o în primărie pe doamna! M-am gândit că am ratat momentul în care a fost bătaia. Atacul prezentat ca BREAKING NEWS, INCREDIBIL! a fost linsajul administrativ asupra consilierului USR, doar că prezentat fix invers. Doamna Primar a intrat în direct la România TV să explice cum ea este totuși o curajoasă și rezistă la aceste atacuri. Mai ales că aceste atacuri se întâmplă pe holuri, de către oameni care tot umblă prin primărie,  instituția domniei sale. Argumentele USR au fost descrise de doamna primar ca un comportament violent. Cele 10-20 minute invocate de doamna primar au fost de fapt vreo patru. Cele 20 minute erau un fel de Cântarea României la nivel local, practicată de consilierii PSD și ALDE.

La final de zi, lucrurile stau așa: doamna Primar Firea este amenințată la fiecare pas, aflându-se în pericolul iminent de a asculta argumentele opoziției!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *