Marea Britanie are, în sfârșit, ocazia să se hotărască dacă rămâne sau nu în Uniunea Europeană (UE). Spun „în sfârșit“ pentru că decizia de a supune această opțiune votului universal vine în urma unei campanii prelungite timp de câțiva ani în care subiectul principal sunt imigranții, în particular cei din țări ale Uniunii Europene: polonezii, bulgarii, românii și ceilalți. Într-o versiune abreviată, discursul campaniei spune că est-europenii aglomerează piața muncii britanică, deci amenință securitatea națională britanică. Momentul hilar care s-a petrecut după ce Marea Britanie a trebuit să deschidă accesul pe piața de muncă est-europenilor – și când avertismentele populiștilor de la UKIP au fost infirmate – nu a avut efect pe termen lung. Ca să ne reamintim, în 2014, la câteva luni de la deschiderea restricțiilor de acces pe piața muncii, presa a avut curiozitatea să compare amenințările politicienilor antiimigrație cu realitatea. Nigel Farage amenința, în discursurile lui, că Marea Britanie va fi inundată de 5.000 de români pe săptămână. În realitate, cifrele publicate de Guvernul britanic (citat de Huffington Post în 13 august 2014) vorbesc despre un total de 7.000 de români într-un interval de șase luni.

Dar realitatea, oricât de reală ar fi, nu poate opri o campanie media bine coordonată: frica de imigranți poate fi stârnită și în absența acestora. Așa s-a ajuns ca în Marea Britanie panica de imigranți să fundamenteze procesul referendumului pentru părăsirea UE.
Pe de altă parte, România nu e mai prejos de Marea Britanie – cu diferența că noi nu ne vom lăsa speriați de o invazie de cetățeni britanici veniți să culeagă căpșuni aici. Avem și noi „românii“ noștri de care ne e frică. Dar pentru a-i identifica, vă rog să nu mă lăsați singur și să vă implicați și voi indicând primele trei-patru pericole care credeți că vor fi folosite pe post de combustibil electoral în campania din acest an.
Iată votul meu pentru panicile false, folosite ca momeală pentru fraieri:
1. Ungurii, pe primul loc din orice poziție, sunt cei mai la îndemână, în ciuda faptului că sunt tot mai puțini;
2. Teroriștii, cu următoarele specialități:
2.1. Cyber-teroriștii (sunt deja subiect de mobilizare a fricilor neamului pentru a ajuta să treacă o nouă lege Big Brother);
2.2. Musulmanii. Asimilați – mai ales de grupările pronunțat creștinoide, ca pe vremea inchiziției – cu pericolul absolut, ca o amenințare a identității naționale;
2.3 Refugiații. O amenințare care regrupează pericolele de mai sus: musulmani, între care sunt ascunși teroriști ISIS;
3. În absența oricărui alt pericol, românii se vor întoarce la amenințarea cronică a „țiganilor“, romii fiind oaia neagră perfectă pentru orice necazuri.

Cele de mai sus sunt doar o ipoteză. Vă invit să o comentați și, eventual, să veniți cu propuneri noi. Vă promit celor care veți veni cu idei că voi fi aici la dezbateri.
Pe de altă parte, vă propun să identificăm și acele pericole care amenință în mod real România și care ar trebui să ajungă în discursul public în timpul unei campanii electorale responsabile. Asta, însă, într-un articol viitor.

Mircea Toma

Articol publicat în revista Kamikaze

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *