Adevărul e că m-a surprins candoarea cu care unul dintre copiii mei mai mici a recunoscut că habar n-are despre ce e vorba când aude, la radio și la televizor, vorbindu-se despre “revoluție”. Am oftat și am încercat să-i fac un rezumat. Rezumatul revoluției.

ceausescu-la-balcon-150x150

Ascultându-mă, mi-am dat seama și singur de imensitatea ridicolului, așa că am schimbat strategia: am început un serial – până s-o plictisi copilul – al întâmplărilor fără sens de la revoluție. Întâmplările sunt ale mele, lipsa de sens este a istoriei. Acum, în timp ce scriu, s-a făcut 22 decembrie (2015), așa că am să încep cu unul dintre episoadele emblematice: apariția lui Ceaușescu în balcon înainte de a urca în elicopter.

Cum a fugit Ceaușescu. În dimineața zilei de 22 decembrie, în Piața Revoluției se adunase imens de multă lume, motiv pentru care a și fost botezată “a Revoluției”. În marea aceea de oameni a ajuns și tatăl tău care, la fel ca toți cei din Piață, fugise de la serviciu. Tu știi foarte bine că tata nu fuge de la serviciu. De fapt, nici mulțimea aceea uriașă nu obișnuia să fugă de la serviciu. Dar ceea ce se întâmplase cu o zi înainte – când armata împușcase oameni pentru că îl huduiseră pe Ceaușescu – a supărat foarte tare pe toată lumea. De aceea oamenii au fugit de la serviciu și au venit în piață să elibereze țara de Ceaușescu. Ei s-au adunat în piața aceea nu pentru că era mult loc liber ci pentru că acolo era Comitetul Central – adică serviciul lui Ceaușescu. E adevărat că atunci când tăticu’ a ajuns în piață nu prea știa de ce a ajuns acolo. De fapt, a văzut că multă lume mergea într-acolo și s-a luat și el după o coloană de muncitori care fugiseră din fabricile din cartierul Militari. Nici oamenii aceia nu știau exact unde trebuie să ajungă, dar cumva s-a întâmplat să se adune cei mai mulți în același loc. Poate că erau câțiva care au știut unde să meargă și ceilalți s-au luat după ei, dar stai, nu căsca, ai dreptate, asta nu contează. Fii atentă acum: stăteam fix în locul în care astăzi e statuia aia de care râzi tu când mergi la școală că i se spune “cartoful”, când a apărut deasupra noastră un elicopter. Nimeni nu s-a speriat, pentru că, de obicei, oamenii când văd aparate de zbor sunt curioși. Corect, din elicoper nu au fost aruncate asupra lor gloanțe sau alte obiecte periculoase, ci manifeste. Manifestele sunt un fel de ziare mai mici – uneori doar o foaie de hârtie – care încearcă să te convingă să crezi ceva. Cum tatăl tău se dă în vânt după citit și pentru că a crezut că sunt manifeste revoluționare, a încercat să prindă unul. Dar vântul le-a dus ușurel-ușurel înspre Dâmbovița, iar tata, tot alergând cu ochii spre cer după ele, ajunsese aproape de Casa Armatei când și-a data seama că e fraier și că a fugit de la Revoluție. Imediat s-a oprit și s-a întors. Din fericire, a aflat mai târziu că manifestele după care alergase nu erau ale revoluționarilor, ci ale oamenilor lui Ceaușescu și că încercau să-i mintă pe oameni ca să se întoarcă la serviciu. Până să ajungă tatăl tău înapoi la Revoluție, în piață se întâmplase ceva care agitase pe toată lumea: apăruse însuși Ceaușescu la balconul serviciului său și vorbise cu oamenii încercând să-i convingă să oprească Revoluția. Tatăl tău n-a mai prins decât ultimele momente din acest moment istoric: a văzut mișcare la balcon, l-a văzut pe Ceaușescu, dar nu s-a prins de la început că e chiar el pentru că nu și-a imaginat nici o clipă că acesta era la serviciu în timp ce în piață erau o sută de mii de oameni supărați foarte tare pe el. Când a înțeles că e chiar Ceaușescu, s-a speriat foarte tare: a crezut pentru o clipă că toată întâmplarea de până atunci nu fusese decât o păcăleală, că oamenii au să se sperie și au să fugă din piață. Dar foarte repede s-a liniștit – nu numai că nu s-a speriat nimeni, ci, dimpotrivă, câțiva oameni mai nervoși s-au repezit spre clădire și au încercat să se cațere pe fațadă ca să-l prindă pe nenorocitul de Ceaușescu. Din cauza lui fuseseră omorâți zeci de oameni în noaptea trecută în Piața Universității, unde oamenii vorbeau că au fost aduse mașini de pompieri ca să spele sângele de pe asfalt. Asta știau cei care luaseră cu asalt clădirea Comitetului Central – cum se numea serviciul lui Ceaușescu. Trebuie să-ți spun că, înainte de întâmplarea asta, oamenii care treceau pe lângă Comitetul Central nu aveau voie să se apropie de clădire și în nici un caz nu îndrăznea cineva să scuipe în direcția ei. În schimb, atunci, la Revoluție, cei care au reușit să intre pe geamuri în clădire, au început să arunce în piață tot felul de obiecte caraghioase: hârtii, cărți cu discursuri, tablouri. Atunci și-a amintit tatăl tău de colegii lui care nu fugiseră de la serviciu. Ei erau, cu siguranță, foarte îngrijorați sau, în orice caz, foarte curioși și sigur nu știau că în piață erau aruncate pe jos tablouri cu Ceaușescu și că se petrecea o revoluție. De aceea, m-am bucurat foarte mult când am reușit să găsesc pe jos un fragment de tablou cu Ceaușescu – soția lui, Elena Ceaușescu, fusese ruptă din restul tabloului și distrusă pentru că oamenii o urau mai tare decât pe el. Eu am ridicat bucata de tablou – care era destul de mare, pentru că nu se făceau tablouri mici pentru Ceaușescu – și am început să-mi croiesc drum prin mulțime spre serviciul meu. Am fost singurul om care voia să se întoarcă la serviciu și nu mi-a fost ușor: din 10 în 10 metri, când vedeau ce am în brațe, oamenii îmi cereau să pun bucata de tablou pe jos și începeau să țopăie pe ea, să o scuipe și să strige: “ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e”. E adevărat că scuipau și vorbeau urât, dar să știi că toată lumea râdea, semn că era mai multă bucurie decât ură. Oamenii erau uriaș de fericiți că puteau să strige că Ceaușescu nu mai e. Cu o săptămână mai devreme, nimeni nu ar fi crezut că așa ceva se poate întâmpla. Iar acum își băteau joc de Ceaușescu cu ajutorul bucății de carton de la mine din brațe. Eu o ridicam apoi și mai făceam câțiva metri. Pe când avansam așa, încet, a apărut alt elicopter. Acesta n-a mai aruncat nici un manifest. Tăticu a aflat mult mai târziu că în acel elicopter, care aterizase pe acoperișul clădirii, se urcase Ceaușescu. Fugea, în sfârșit, de la serviciu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *