[autorul este conferenţiar doctor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Cluj-Napoca]

Haideți să înțelegem de ce sunt protestatarii de acum supărați pe presă – și de ce presa supărată pe supărarea protestatarilor ar trebui să mai reflecteze puțin înainte de a da drumul la invective, cum o face o distinsă doamnă ziarist, recent, în Evenimentul Zilei.

Este vorba, în primul rînd, de deturnarea actului jurnalistic de la menirea sa, prin alinierea la pozițiile de comandă ale celor ce dețin puterea politică sau cea economică. În al doilea rînd, este vorba de lipsa crasă de profesionalism. Adesea, acestea merg mînă în mînă, potențîndu-se reciproc. Cert este că actuala situație de criză, în care strada a fost abandonată, în protestul ei, de instituțiile de presă (parțial doar, în ultimele zile, s-o recunoaștem – și aproape de tot doar pentru o zi), face vizibilă constituirea în ultima vreme a unui bloc politico-mediatic și de afaceri care acționează solidar, apărînd interese ce intră în conflict cu cetățeanul de rînd și principiile democratice.

Să luăm, de pildă, sondajul de opinie din 1 septembrie, ziua când puține ziare centrale si televiziuni află că mii de oameni sînt pe străzi, în mai multe orașe, intr-un protest din timp anunțat. In aceeași zi însă, chiar cîteva dintre instituțiile de presă care boicotează evenimentul publică un sondaj de opinie menit să demonstreze strînsa unitate a poporului în jurul proiectului RMGC și al înțelepților conducători care îl sprijină.

Adevărul titrează : „Sondaj: doi din trei români susţin proiectul Roşia Montană” (semnatar Dan Străuţ) și într-un inter-titlu subliniază că „Şase din zece sunt pentru exploatarea gazelor de şist”. Aceeași informație e difuzată apoi de Antena3 (« SONDAJ. Majoritatea românilor este de acord cu proiectul Roşia Montană» și Evenimentul Zilei, („SONDAJ SOCIOPOL. Românii susțin proiectul Roșia Montană și exploatarea gazelor de șist” – semnatar Andreea Udrea).

Toate cele trei titluri menționate vorbesc despre adeziunea directă a populației la proiectul RMGC. În corpul articolelor încep apoi să apară nuanțe: nu este vorba chiar despre faptul că cetățenii României sunt de acord cu proiectul, ci că – așa cum consemnează Adevărul – „Românii cred că autorităţile trebuie să susţină proiectul Roşia Montană, dar şi exploatarea gazelor de şist”. Aha, deci nu e vorba de popor și cianuri, ci de popor și „autorități”, începem noi să ne dumirim. Fiindcă în articol ni se mai spune că „Românii cred că autorităţile trebuie să susţină proiectul Roşia Montană, dar şi exploatarea gazelor de şist… Astfel, 68% dintre respondenţi au spus că autorităţile trebuie să promoveze acest proiect, în timp ce doar 32% au răspuns că ar trebui să se opună proiectului. […] Românii susţin şi exploatarea gazelor de şist, mai arată sondajul. Astfel, 59% dintre cei chestionaţi au răspuns că autorităţile ar trebui să promoveze acest proiect, în timp ce 41% au răspuns că trebuie să se opună acestui proiect. Întrebaţi ce cred că vor face autorităţile în cazul proiectului exploatării gazelor de şist, 72% dintre respondenţi au afirmat că vor promova acest proiect, în timp ce 28% au răspuns că autorităţile se vor opune acestui proiect.” Iată o frumoasă compunere de presă care narează procente.

Textul articolului spune ceva diferit față de titlu, așa cum diferit faţă de interpretarea care li se dă în articol sună și întrebările puse în sondaj:
Ce credeți că ar trebui să facă autoritățile în cazul proiectului de al Roșia Montană?
Ce credeți că vor face autoritățile în cazul proiectului de al Roșia Montană?
Ce credeți că ar trebui să facă autoritățile în cazul proiectului gazelor de șist?
Ce credeți că vor face autoritățile în cazul proiectului gazelor de șist?

Întrebările din diagramele care ilustrează sondajul (a se vedea trimiterile la articolele online) se referă astfel nu la ce crede populația despre proiect, ci la ce se așteaptă ea de la „autorități” în raport cu proiectul și, de asemenea, la cerințele adresate „autorităților” în „promovarea” acestuia. Nu se precizează nicăieri despre ce fel de „autorități” este vorba (locale, centrale, Guvern, Președinție, Parlament etc.). De asemenea, nu se definește în ce constă „proiectul” vizat și nici ce însemnă „promovarea” lui (De pildă, deschiderea exploatării bazate pe cianuri de la Roșia Montană? Sprijinirea localității? Salvarea sitului istoric? Nu e nimic clar).

Ne dăm seama însă curînd că o astfel de formulare permite, pe de o parte, o interpretare liberă de către respondent a sensului întrebării; astfel, ea nu măsoară de fapt nimic concret, nimic operaționalizabil. Fiecare participant la sondaj poate înțelege ce dorește prin termenii menționați în întrebare și poate da un răspuns care e greu decodabil, deși e formulabil afirmativ sau negativ. Pe de altă parte, ea lasă loc imaginației interpretative a celui care citește datele, să înțeleagă ce îi place sau ce dorește să transmită din ele. Adică să manipuleze. Exact ceea ce s-a și întîmplat, în materialele din presă.

Datele înregistrate, în care răspunsurile a 68% din respondenți sunt interpretate sumativ ca „acord cu proiectul de la Roșia Montană”, sînt și ele cosmetizate avantajos: vor fi omiși în mod deliberat cei care nu au nici o părere (nu răspund, nu știu ce să răspundă, nu au auzit de proiect). Aceștia, conform primei diagrame (de răspuns la Ce credeți că ar trebui să facă autoritățile în cazul proiectului de al Roșia Montană?) ar fi cam 13% din populație. Ponderea respondenților în eșantion este menționată, dar cu litere abia vizibile, ca în contractele bancare. Dacă refacem calculele, observăm că doar 59% din totalul subiecților investigați doresc ca „autoritățile să promoveze acest proiect”: astfel, majoritatea „de două treimi din români” se subțiază.

Toate aceste lucruri ar fi trebuit observate de jurnaliștii care și-au pus semnătura pe articole. Vagul, neclaritatea datelor comunicate, ar fi trebuit să provoace nedumeriri. Ca și ciudata absență a unor întrebări despre aceste proiecte care fie nu s-au pus, fie nu au fost comunicate – ca de pildă: cîți dintre subiecții din eșantion știau ceva despre proiecte și în ce grad sînt ei informați? Cunosc detalii despre vreun proiect și în ce măsură? Cunosc consecințele acestui proiect? Le consideră benefice sau nu?. Și, finalmente, lucrul cel mai important: Sunt sau nu de acord cu exploatarea aurului prin cianurare la Roșia Montană? Sau cu explorarea și exploatarea gazelor de șist?

De asemenea, cel care parcurge datele observă că aceste întrebări sunt perechi și că au o logică luate două cîte două: ele pot evidenția concordanța sau decalajul dintre așteptările în raport cu puterea și cerințele populației. Sunt ele importante? Spun ceva? La acest capitol s-ar fi putut încinge spiritele într-o dezbatere menită să elucideze ce explică diferențele de procentaj și semnificația adeziunii sau distanțării de politica guvernamentală. Dar – nimic.

În loc, avem o similitudine bizară a interpretărilor date de instituții de presă diferite unui mănunchi de date pline de ambiguități. Ele seamănă atît de bine unele cu altele încît par scrise de aceeași mînă (nu are rost acum să le pun în paralel, se pot compara pe site). Oare ce mînă?

Să presupunem, într-o primă instanță, că e mîna redactorilor-șefi: lor le revine de regulă responsabilitatea pentru titluri și discrepanțele de sens pe care le induc ele, raportat la ceea ce se scrie efectiv în articol. Titlurile, chiar dacă folosesc cuvinte diferite, toate, vorbesc despre „acordul românilor” cu proiectele RMGC sau cele privind gazele de șist și pregătesc cititorul pentru o lectură a articolului dintr-o anumită perspectivă, oferind o primă informație, esențializată, de impact. Este o practică curentă, justificată de rațiuni de marketing, care uneori sporește atractivitatea articolelor iar alteori mutilează pur și simplu informația din ele. Din păcate cititorul rutinat vede repede că „afară-i vopsit gardu’ și înăuntru-i leopardu’”. Sau – mai bine – invers.

Suprapunerea conținuturilor editoriale și uniformitatea interpretărilor vin însă din altă parte: chiar de la sondor. La două zile după apariția acestor date, un interviu acordat de coordonatorul sondajului Sociopol – sociologul Mirel Palada – lui Iosif Buble pe blogul pesurse.ro, sub un titlu edificator („EXCLUSIV Mirel Palada, SOCIOPOL: Foarte probabil ca Parlamentul să voteze Proiectul de la Roșia Montană. Populația susține proiectul!”), ne arată cum trebuia interpretat sondajul: exact cum fusese, de fapt prezentat în presă.

Iată un extras din începutul interviului:

«Reporter: Ce înseamnă cifrele prezentate azi?

Mirel Palada: Populația României este constant de partea proiectului de la Roșia Montană mai ales că este conștientă de beneficiile aduce prin crearea de locuri de muncă. Trebuie ținut cont că mai ales după criză românii sunt foarte interesați de locurile de muncă și șomaj. Și atunci în oglindă ai o mică parte care să fie împotriva proiectului și evident că și destui de puțini care să protesteze la adresa acestui proiect.»

Este exact verbiajul campaniei publicitare a Gold Corporation, cu mesajele ei ademenitoare, in care sintagma “locuri de muncă” nu lipsește niciodată.

Împotriva cui se adresează el? Vedem din alt fragment:

«Reporter: Militantismul care duce la polarizarea excesivă poate duce la ceva?

Mirel Palada: Sunt puțini și constanți. Îi știm… toate grupurile acestea de ecologiști, stângiști, anti-capitaliști, anti-mondialiști de mult sunt împotriva acestui proiect. E o mana de oameni, dar o mana de oameni vocală care evident că încearcă să atragă prozeliți. Îi vedem acum încercând să facă lucrurile acestea in mediile on-line, este o mare dezbatere pe Facebook și dacă îi citești ai impresia că e sfârșitul Pământului, dar când colo își dai seama că sunt destul de puțini cei care susțin mișcarea asta. Fac și ei ce pot.

Reporter: Parlamentarii pot fi influențați de campaniile astea mici și eșuate așa cum spuneați?

Mirel Palada: Evident că acesta este scopul acestor manifestații. E evident că pot fi unul doi de sămânță care să se sperie și care să își schimbe opinia sau să nu respecte disciplina de vot impusă de partid, însă părerea mea e că nu vor fi mari probleme la trecerea proiectului prin Parlament ținând cont pe de o parte de majoritatea confortabilă și pe de altă parte totuși de disciplina caracteristică acestei formațiuni USL.

Reporter: Adică pentru parlamentari va prima argumentul economic?

Mirel Palada: Evident pentru că și dânșii se vor uita la fel cum s-a uitat și Guvernul și să nu uităm că a fost un proiect susținut de mai multe guverne și indiferent de coloratura politică și unii și alții au sprijinit acest proiect ceea ce arată că este vorba de un interes național nu așa cum spun unii din cei Contra care spun că ne vindem țara pe nimic. Este o oportunitate foarte bună a României mai ales după ce s-a renegociat contractul și atunci și parlamentarii se uită în sondaje, în opinia publică și își dau seama că este un proiect benefic pentru țară și cel mai probabil vor vota în consecință.»

Așadar, „parlamentarii se uită în sondaje”, iar sondajele… Hmmm… De ele ne ocupăm noi…

Avem de fapt, în acest interviu bine instrumentat, definiți foarte transparent: clientul (RMGC), adversarul (opozanții proiectului) și publicul țintă (membrii parlamentului). Este întreaga orchestrație de comunicare a unui mesaj în fond politic în serviciu guvernamental. Sondajul o fi avînd el lacune tehnice, de construcție sau de operaționalizare sociologică, dar pare să fie impecabil inclus într-un demers manipulativ. El vrea, pe de o parte, să salveze guvernul de mînia populară, inducînd ideea succesului cianurării de la Roșia Montană evidențiind, astfel, înțelepciunea deciziei guvernului de a elabora un proiect de lege cu dedicație pentru RMGM. Apoi, încearcă să-i demobilizeze prin disuadare, în chiar ziua protestului, pe contestatarii din stradă și susținătorii lor. Și în cel din urmă se îngrijește de votul parlamentarilor (cei mereu atenți la sondaje), strecurîndu-le discret o umbră de angoasă electorală și oferindu-le în același timp un argument asigurator în votul conform deciziei primului ministru.

Nu întîmplător, cred, la o zi de la această performanță, domnul Mirel Palada devine consilier al Primului Ministru pentru strategii guvernamentale. Presa, aici, nu a fost decît un amplificator de ecou controlat.

 

Articolul are 9 comentarii

  1. Pingback: De ce “iubim” ziarele | CriticAtac

  2. Pingback: De ce “iubim” ziarele | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. STIU CA PRESA ESTE CENZURATA DE CAND AM LUCRAT 5 ANI LA RADION GIURGIU SI IN VATEVA ZIARE ,,NU TOATE ZIARELE IMIN PUBLICAU ARTICOLELE SAU ANCHETELE DE CORUPTIE DETURNARE DE FONDURI SI INSELACIUNI SI G=HOTII ,,A TREBUIT SA-MI SCOT PROPRIUL MEU ZIAR CA SA POT TRECE TOATE ACESTEA DAR AM REZISTAT CU BANII MEI DOAR UN AN ASA CA ACUM IN ROMANIA DOAR CATIVA REDACTORI SAU DIRECTORI AI UNOR ZIARE DE PROVINCIE MAI PUBLICA SI CATE CVA DIN ARTICOLELE MELE IN CARE DESCRIU REALITATEA …CDE PACAT CA PRESA NU ESTE UNITA PENTRU CA AR FI FORTA CEA MAI MARE DINTR-O TARA …TOTI N CORUPTII AR TREBUI SA TREMURE CAND INTRA LA EI IN BIROU UN ZIARIST PENTRU CA STIE CA VA SCRIE ADEVARUL DAR NU ESTE ASA …, MULTUMESC PRESEI LIBERE CARE MAI REZISTA IN ROMANIA ,LINSARII CELOR CARE PERSECUTA PRESA LIBERA

  4. Oamenii sunt pasivi pentru ca nu inteleg cum ii afecteaza pe ei, personal, tunul de la Rosia Montana.
    Noi, cetatenii, platim impozite si taxe statului. Cea mai evidenta este TVA. Daca nu ar exista TVA, am plati la cumparaturi 100 de lei fata de 124 de lei cat platim acum. 24 de lei se duc in vistieria statului, 100 de lei la comerciant. Dar platim multe alte taxe, peste 300 la ultima numaratoare (impozit pe venit, impozit pe profit, impozit pe salarii, impozit pe casa, impozit pe teren, impozit pe masina, taxa de mediu la masina, accize etc.). Statul primeste acesti bani de la noi, cetatenii, ca sa faca cu ei ceva in folosul nostru.
    Insa conducatorii tarii folosesc banii statului ca sa dea tunuri. Ce inseamna un tun? Un tun este atunci cand statul incheie un contract pagubos cu un smecher. Smecherul se-ncarca de bani si da o parte si alesilor nostri care au facilitat semnarea contractului. Acestia fiind banii nostri, care ar trebui folositi pentru educatie, pentru sanatate, pentru astupat gropi, pentru autostrazi, in contracte avantajoase pentru noi.
    Asta inseamna un tun.
    Proiectul minier Rosia Montana este un tun pentru ca vom instraina aceste zacaminte, urmand sa primim numai o redeventa de 6% din valoarea lor, iar participarea la profit de 25% nu inseamna nimic. Compania lacomiei are deja o pierdere foarte mare acumulata din 1995 si pana acum si profitul, daca va exista, poate fi adus la zero prin inginerii financiare simple (facturi de la furnizori umflate) sau mai complicate. 25% din zero egal cu zero. Asadar, alesii nostri au semnat un contract prin care vindem un activ valoros la un pret egal cu 6% din valoarea lui de piata. Acest lucru face din proiectul minier de la Rosia Montana un tun.
    Spre deosebire de alte tunuri pe care le-au mai dat alesii nostri, acest tun de la Rosia Montana mai are niste consecinte, foarte grave:
    – incalcarea dreptului de proprietate al locuitorilor din Rosia Montana care sunt fortati sa-si paraseasca gospodariile si sa plece;
    – distrugerea patrimoniului cultural din zona. Rosia Montana este cea mai veche localitate atestata documentar din Romania. Aici exista marturii arheologice ale traiului oamenilor de peste doua mii de ani. Rosia Montana va fi rasa de pe fata pamantului daca exploatarea minereurilor va avea loc;
    – distrugerea mediului natural, prin despadurirea zonei, prin distrugerea solului si prin crearea unui lac imens de steril cu continut ridicat de cianura.
    Concluzia mea: proiectul minier de la Rosia Montana este un tun cu consecinte foarte grave, o teapa imensa pe care conducatorii tarii ne-o dau noua, pentru ca ei sa-si ia spagile.
    Oameni buni, nu mai fiti pasivi! Nu lasati politicienii sa fure bani din buzunarele voastre prin acest tun de la Rosia Montana! Si nici prin alte tunuri!
    Desteptati-va, romani!

  5. Pingback: ŞTIRI – Google, frate cu Roșia Montana: Impact absolut fabulos în online (STATISTICI)! Cum o arde consilierul lui Ponta pe Facebook cu ”șerpiliencele”. Și cum o arde Ponta cu ”investitorii străini”

  6. Pingback: Pierre Bourdieu: Opinia publică nu există* | CriticAtac

  7. Pingback: Pierre Bourdieu: Opinia publică nu există* | cristinasasa

  8. Pingback: Opinia Publică despre Proiectul Roşia Montană şi Gazele de Şist « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *