poza timpul

În 1995, la „Timpul”

În 1995 eram redactor la revista „Timpul“ din Iași. Într-o zi m-a sunat un fost coleg de redacție, despre care de mult nu mai știam nimic. Voia să-mi spună ceva – n-a zis la telefon ce. Ne-am întâlnit la o cofetărie din Piața Unirii, unde se putea bea și coniac (alături era o farmacie de unde se puteau cumpăra și adidași).

M-a luat pe departe, pe după gard, că cum, că ce, că care mai e treaba pe la „Timpul“.

– Public, zic, interviuri cu scriitori.

– Mai mergi prin Basarabia?

– Sigur. Pentru că și acolo sunt scriitori. În plus, doar știi, revista se tipărește la Chișinău.

A cerut cu degetul încă un coniac pentru mine (se asigura că voi avea tăria de a primi o destăinuire șocantă) și mi-a șoptit că este ofițer SRI. De asta dispăruse o vreme din oraș: noi îl credeam plecat din țară, dar el era la șpioni, se școlea!

– Foarte bine, e nevoie de tineri ca tine în serviciile secrete, gata cu securiștii ăia îmbâcsiți.

A zâmbit, mi-a mai comandat un rând. El bea numai suc. Era în misiune.        Mi-a ținut un curs intensiv de spionaj și contraspionaj, cu ăia răi și cu ăia buni. Pe scurt, KGB-ul lucra și pe stânga și pe dreapta Prutului, iar noi trebuia să parăm loviturile. Apoi mi-a gâdilat organul patriotismului până a simțit că e tare ca parul.

– Și cum e cu Basarabia? O mai iubești?

– Din tătă adâncă inima mé!

– Și ce-ai fi dispus să faci pentru ea?

– Uite, ridic acest pahar pentru Basarabia, în cinstea ei.

– Nț! Hai că poți mai mult.

– Mai comandă-mi unul și o să-l închin și pe ăla!

– Nu asta am vrut să spun…

Mi-a lăudat simțul de observație, puterea de sinteză, a mai dat un coniac, m-a făcut să mă simt bine, important. Și patriot! Mi-a băgat în cap că patria are nevoie de mine. Mergeam aproape săptămânal în Basarabia, mă întâlneam cu scriitori, cu ziariști… N-aș vrea eu, la întoarcere, să-i povestesc lui, tot așa, la un coniac…

– De ce doar unul?

… Tot așa, la o masă, să-i povestesc ce-a mai zis Dumitru Matcovschi, ce mai crede Valeriu Matei despre una, despre alta, ce părere are Grigore Vieru, ce zic politicienii cu care vorbesc, popii, ziariștii, oamenii simpli… Și dacă mai am spațiu în memorie, pot să-i mai spun câte ceva și de prin redacția „Timpul“, poate și de pe la scriitorii din România…

− Dar în principal din Basarabia, pentru că trebuie să contracarăm acțiunile KGB-ului!

N-am zis, pe loc, nici da, nici nu. Am cerut un timp de gândire.

M-am dus săgeată la redacție, i-am relatat totul lui Liviu Antonesei. Era directorul revistei, era și președintele Consiliului Județean Iași. Avea, în plus, experiență cu securiștii ăștia – mai vechi sau mai noi. I-am spus că n-am de gând să intru în povestea aia.

– Bine, a zis Antonesei, tăcem și așteptăm următoarea mișcare a SRI-ului.

racolare sriA doua oară ne-am întâlnit la un restaurant și din nou m-am bucurat fără scrupule de dărnicia statului român. Dacă voiam ceva, agentul secret făcea semn cu degetul și aveam totul. La sfârșit cerea nota de plată și o punea frumos în portofel. Pentru decont.

Nici la a doua întâlnire nu i-am dat un răspuns. Și nici la a treia. A început să dea semne de nerăbdare. Băgase de seamă că îmi plăcea să mănânc și să beau pe banii statului. Mărturisesc, îmi cam plăcea.  Atunci ofițerul a început să mă preseze să mă decid mai repede: ori, ori! De-acum nici nu mă mai chema la cârciumă, ci în parc, ca și cum ar fi fost și el tot un simplu ziarist și nu-și permitea o întrevedere la restaurant, parcă ar fi înțărcat bălaia spionajului românesc. S-o fi observat la contabilitate ce greu mi se învârtoșează patriotismul?

I-am zis ce hotărâsem chiar de la prima întâlnire să-i spun:

– Băi, lasă-mă dracului în pace, tu chiar ai crezut că o să devin turnătorul tău? Așa mă știi tu pe mine? Eu îmi iubesc țara, dar nu vreau să-mi torn prietenii. Asta e muncă de curvă, ce-mi ceri: să culeg cu urechea de la prietenii mei și să dau cu ciocul la tine. Dă-mi o treabă de bărbat, să-i pun o bombă sub birou lui Snegur când îi iau interviu, pac! apăs pe declanșator când ajung în vamă, să fotografiez un obiectiv strategic, să compromit o tânără agentă din tabăra adversă… Vreau să fiu James Bond, nu Cicciolina, amice!

Refuzul meu nu l-a descurajat. A continuat să mă sune, tot mai iritat. Nu știam cum să mai scap de el. Voia mort-copt să-mi pună patriotismul la treabă! Când obosea el, mă lua altul! (Acestuia n-o să-i spun numele din motive de… din anumite motive, să zicem.) Jucau cumva rolul spionului bun și a spionului rău, ca polițiștii din filme. Voiau să-mi frângă voința!

Într-o zi, mergând la București pentru câteva interviuri, m-au atacat patru indivizi în parcul Gării de Nord. Tipi solizi, toți cu bocanci la fel – atât am apucat să remarc. M-au orbit cu spray paralizant, n-am mai putut face nimic. Doi m-au ținut, ceilalți au dat cu pumnii și cu picioarele. Nu mai mult de câteva secunde. Suficient să mă lase lat. Nicio lovitură la față. Numai după cap, în burtă și la picioare. Scurt – și i-am auzit depărtându-se în fugă.

– Ia-i banii! – a strigat unul.

Un zdrahon s-a întors, a băgat mâna în buzunarul de la pantaloni, cum eram căzut pe-o parte, și a fugit cu ce-a găsit, niște mărunțiș, fără să caute mai departe. Banii și actele erau în buzunarul de la piept. Bagajele au rămas pe lângă mine, neatinse.

Cineva a chemat poliția de peste drum, din gară. N-au vrut cascaleții să intervină, cică nu era în perimetrul lor. M-au trimis la Secția 3, de pe Berthelot, responsabilă pentru zona din jurul gării. Acolo s-a stabilit că a fost un jaf. Mi-au dat și o hârtie la mână. Să mă șterg cu ea la decont.

Pe la miezul nopții am ieșit de la secție și l-am sunat pe Liviu Antonesei de la un telefon public. I-am spus ce mi s-a întâmplat. A doua zi a ținut o conferință de presă și a dezvăluit totul, inclusiv numele ofițerului SRI: Doru Macovei, fost ziarist. Sau ofițer devenit, la ordin, ziarist. Că nici nu mai știi care-s unii și care-s alții.

Dacă Doamne ferește acceptam? Dacă mă avansau de la turnător la fruntaș, caporal etc. și ajungeam vreun ofițer acoperit? Ar fi venit banii peste mine din toate părțile, poate ajungeam șef la vreun ziar, vector de opinie la televiziune… Dar mai bine nu, căci la schimb ar fi trebuit să-l pup zece ani în cur, tautologic, pe Băsescu. Or, mie îmi plac totuși femeile.

Picture 020

Articolul are 5 comentarii

  1. bai moldovean prost, in 1995 era basescu presedinte? si ce legatura avea informatorul cu traian basescu?

  2. Jigodiile mici cu ochii galbeni nu au voie să-și facă publicitate la blogurile lor infecte aici, în rubrica mea.

  3. Tot asa lucreaza SRI?? pai daca “fosti” securisti au infitat si conduc aceasta organizatie NU ma mira nimic! Nu inteleg cum un stat democrat cum se da Romania poate avea incredere cu secrete de stat in NISTE oamenii care NU nici un scrupul CARE nu au nici o valoare decit aceea de a TRADA pe oricine plateste mai mult caci asta e definitia mea de pt securisti sau “bestii ordinare” cum ii numea tatal meu Dumnezeu sa il odihneasca!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *