Galațiul are totuși apă: când plouă și în Dunăre.

(Continuare din partea a 5-a)

Mi-am notat o replică în carnet, poate o voi folosi cândva într-o proză. El biată victimă a unei iubiri neîmpărtășite, îi spune crudelei cu lacrimi în ochi: „Iubito, inima ta e rece ca un calorifer din Galați“.
***
Am primit un mail de la o firmă de asigurări din Londra. Am fost desemnat, prin tragere la sorți, câștigător al premiului de un milion de lire sterline.
Aproape zilnic primesc asemenea vești. Vin din toate colțurile lumii. Se vede treaba că am devenit foarte cunoscut de când m-am mutat în Galați – nu știu dacă articolele mele s-au răspândit mai repede sau mirosul. Ca să pun mâna pe bani nu trebuie decât să trimit o mie de lire, de euro sau de dolari, depinde în ce zonă a înflorit norocul meu, într-un cont anume și să-mi dau datele de contact, inclusiv contul în care să-mi fie virați banii.
Bineînțeles că n-am răspuns niciodată unor asemenea mail-uri. Dar azi nu m-am putut abține și le-am scris englezilor că renunț la milion. Să-l ia ei, mie să-mi trimită doar un lighean pe măsura mea. A large bowl for my big ass. Le-am atașat și un selfie dorsal ca să vadă cam despre ce dimensiune e vorba.
***
Românii, zic statisticile, au cel mai mic consum de săpun din Uniunea Europeană. Păi ce să facem cu el? Să-l mâncăm poate, că de spălat n-avem cum. Cel puțin aici, la Galați.
***
De când nu mai am apă caldă, consum mai multă decât atunci când aveam.
De câteva ori pe zi deschid robinetul cu speranța că poate a venit apa. Curge, curge, câte jumătate de oră, rece, până când jetul se subțiază și seacă pe urmă de tot. Apometrul se învârte, înregistrează. „Apaterm“ nu se va sfii să-mi trimită o factură babană la sfârșitul acestei luni în care n-am avut apă caldă.
***
Sunt de patru luni în Galați. Două luni, noiembrie și februarie, am stat în frig și fără apă caldă. Celelalte două luni a fost bine, a fost ca la oameni, ca la oraș: căldurica-căldurică, apa caldă-apă caldă. Statistic sunt oarecum curat, acceptabil, și nici foarte frig nu îmi este.
***
Dimineață au sunat la ușă niște tipi de la „Apaterm“. I-am recunoscut după salopete. M-au întrebat dacă știu cine are cheile de la subsol. Dar ce treabă aveți? Că doar ați „blindat“ conductele, cum spuneți voi, le-ați sigilat. Voiau să verifice dacă s-a umblat la „blindaj“, să se asigure că totul e în regulă. În regulă pe dracu’! Cum să fie în regulă fără căldură în februarie?
Știu cine ține cheile: vecinul meu de la parter; dar nu le-am zis. Nu vreau să se spună prin bloc despre mine că sunt un turnător.
***
Ce este omul? Cine suntem noi și de unde venim? Încotro ne îndreptăm? Ce este Dumnezeu? Ce este timpul? Cum a apărut Universul? Și întrebarea supremă, de la Stephen Hawking citire: DE CE există Universul?
Aș putea încerca să răspund, atât cât mă pricep, la aceste întrebări fundamentale.
Dar ce este dușul?
Dușul e invenția aia bestială din care curge apă caldă. Apa caldă e chestia aia minunată, elementul de bază al civilizației, care le lipsește miilor de gălățeni debranșați de la rețeaua termică.
Hm… Cred că va trebui să mai rafinez aceste definiții.
Speranța mea că azi voi reveni în civilizație, bun platnic fiind, s-a spulberat. Și atunci la ce bun să mai răspund la marile întrebări? Readus la condiția de animal sau de primitiv în peșteră, de troglodit, omul nu mai gândește: se scarpină.
***
Patronul m-a anunțat că de mâine mă mută la o garsonieră în centru, cu încălzire autonomă. Asta e cu adevărat o veste bună, nu ca aia cu milionul de lire. Numai să nu se întrerupă și apa rece până mâine. Sau curentul. La câte mii de radiatoare sug kilowați din aceeași țâță, e de așteptat să crape vaca electrică.
***
Visul gălățeanului este să aibă centrală proprie. Mai devreme sau mai târziu toți vor avea. Centrală sau godin, după buget. Cumva trebuie să se încălzească. Dar asta nu e deloc în regulă când toată lumea știe că încălzirea centrală e cea mai ieftină. Mai ieftină și mai ecologică, mai economică. Gălățenii ar arde mai mult gaz, fiecare cu centrala lui de acasă, decât având o centrală mare pentru tot orașul – sau câteva mai mici, de cartier. Bineînțeles, dacă ai o centrală ca lumea și niște conducte bine izolate, ceea ce nu e chiar la nivelul tehnologic al zborului pe Lună, adică ne-am putea permite și noi, ne-am pricepe.
Vina e a tuturor edililor care, unul după altul, au lăsat sistemul de termoficare să se ruineze. Se putea găsi o soluție chiar după ce combinatul a început să-și culce la pământ, unul câte unul, furnalele. Dar nu l-a interesat pe vreun primar ce avea să se întâmple. Și s-a ajuns aici.
Sunt mulți datornici, că oamenii-s săraci. Primarul tot dă vina pe ei, îi face nesimțiți: „Nesimțiții care nu vor să-și plătească facturile“. Gălățenii au restanțe de 35 milioane de euro către „Apaterm“. Cam 140 de euro de căciulă. Dar și dacă ar achita mâine toți banii ăștia – să zicem că scot eu de pe cardul de credit și le dau –, tot nu s-ar ieși din era glaciară. Fiindcă „Apaterm“ are datorii de 85 de milioane de euro către furnizori. Aici s-a furat ani de zile cu barja, nu cu polonicul.
Orașul a crescut pe lângă combinat. Când te uiți pe harta Google, cât e combinatul, o pată distinctă, cam tot atât e și orașul alături. Când a început să se scufunde combinatul, a luat-o și orașul în jos. Parcă i-a tras sânge cu pompa din vene. Locul marii industrii siderurgice a fost luat de industria înfloritoare a covrigilor (nicăieri n-am mai văzut, și am tot umblat prin țara asta, atât de multe covrigării ca la Galați; totuși nu destule pentru câți maidanezi, cu cozile aferente, bântuie prin oraș). Dar și așa, fără combinat, tot nu e admisibil să transformi un oraș de 250.000 de locuitori într-o rezervație de lighenarzi. Fără marile lui sisteme edilitare: termoficarea, transportul, canalizarea, electrificarea, orașul n-ar mai fi decât un sat mai mare, o șatră.
Dar să nu ne facem griji! Nici pentru Galați, nici pentru atâtea alte orașe românești care, rămase fără atributele lor urbane, se proiectează în viitor cu ocol prin Evul Mediu. Acum a căzut termoficarea, ne punem toți centrale de apartament. Când va cădea și transportul în comun, asta e, o să ne luam fiecare autobuz. Și o să ne facem fiecare câte un drumușor printre gropi. Se va duce naibii și canalizarea. Nu-i nimic, o să ne cărăm găletușa cu rahat în Dunăre, dimineața, cum se întâmplă în Orșova. Îngrășăm peștele. Ecologic.
***
De-acum e sigur: se reia furnizarea căldurii. Primăria a plătit în avans niște bani, mai trage sania pe uscat o lună, două. Pe urmă vine primăvara, vara, oamenii uită. Și la iarnă se vor trezi iar cu țurțuri la prepuț și li se va părea că li se întâmplă prima oară. Dar atunci chiar nu se va mai putea face nimic: rețelele de încălzire vor fi de mult la fier vechi, le va înfuleca duduind ultimul furnal rămas în marele combinat de altădată. Și tocmai acum mă mut și eu! Nu știu dacă eu fug de căldură sau căldura de mine.
***
Ultima zi în Grasonieră. Toată noaptea am spălat mâncarea de pe pereți, de pe oglinzi, am măturat, am aerisit, las aici totul curat și frumos. Acuși trebuie să sosească mașina de la redacție să-mi mut calabalâcul. O pândesc pe geam.
Nu văd pisicile să le zic adio. Erau câteva la subsol, tare drăgălașe. Cum simțeau că fac mâncare, mai ales când prăjeam pește, veneau la geam și mieunau să le dau și lor. De vreo săptămână nu le-am mai văzut pe-aici. Le-am strigat, dar n-au apărut. A scos capul, în schimb, vecina de sus. Aia mai grasă decât mine. Să nu le mai strig degeaba, mi-a spus, că au plecat. Se oploșiseră la subsol, stăteau într-un cotlon încălzit de conducte. Acum, de când conductele au fost sigilate, pisicile și-au căutat alt culcuș.
Mă gândesc, așteptând mașina de la redacție, că toate pisicile de prin subsoluri vor migra în satele din jur și șobolanii se vor înmulți, ne vor mânca de vii. Văd un oraș înghețat, cu burlane de tablă ieșind peste tot din pereții afumați, copii cu fețe pământii umblând abulici, înfofoliți în cârpe, printre mormane de guzgani morți. Și îmi vine în minte finalul sumbru, distopic, din „Ciuma“ lui Camus: „…poate să vină o zi când, spre nenorocirea şi învăţătura oamenilor, ciuma îşi va trezi şobolanii şi-i va trimite să moară într-o cetate fericită“.

SFÂRȘIT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *