politicaVecina mea nu înțelegea limbajul politic.

Mă tot întreba: „Dacă Băsescu a spus că Ponta a dat o lovitură de stat, de ce mai este Ponta liber? Ori a dat-o, ori n-a dat-o. Ori Băsescu n-a zis ce-a zis. Dar de zis, a zis, că l-am auzit eu“. Sau: „Când erau mână-n mână, Antonescu a zis despre Ponta lucruri chiar exagerat de frumoase. Acum zice despre același Victoraș lucruri pe care, mă scuzați, eu nu i le-aș spune nici lui bărbat-miu când vine beat acasă și cu bikinii amantei în buzunar“.

Biata de ea, de la un timp mai că o luase razna. Nu mai înțelegea nimic. „Înnebunesc vecine! – mi se plângea. Băsescu spune că Ponta. Ponta zice că Antonescu. Dragnea zice așa. Iliescu altfel. Ăla zice, ăla spune. Cine face? Cine trage? Lovituri de stat au fost vreo cinci săptămâna asta și statul e bine mersi. Pe câțiva i-a arestat, dar le-a dat drumul, că sunt nevinovați. Cum ar fi cu polițistul ăla de la anticorupție: l-au săltat procurorii pentru că ar fi fost mafiot, dar după aia i-au dat drumul și l-au săltat pe procurorul care-l săltase pe el, că ăla era adevăratul mafiot. Totul e pe săltate. Ponta e șeful corupției și se zbate s-o numească pe Codruța, împotriva voinței populare, șefa luptei împotriva corupției. Apoi tot el spune că e vândută politic, dar nu e, că americanii o premiază. Nu știu ce să mai cred“.

I-am explicat că acesta este limbajul politic. Albul de azi e negru mâine. Gura care azi pupă mâine scuipă. Zici despre ceva că e așa, dar de fapt e altfel. Dai în stânga ca să pice ăla din dreapta. Privești într-o parte și vezi în alta. Înjuri pupând, plângi râzând, înfierezi cu elogii, lingi miere unde ai scuipat fiere. Lași gura să vorbească și tu îți vezi de treabă în teritoriu. Semnalizezi la stânga și faci la dreapta. Te culci roșu și te scoli albastru. Cine fură o casă de la stat tună și fulgeră împotriva celor care vor și ei să fure o casă de la stat ‒ sau mai multe. Cine plagiază o carte inițiază o lege împotriva plagiatului și îi încurajează pe studenți să facă doctorate. Legea bună pe care o dau azi mâine tot ei o vor critica: nu e bună, domule! Miroase! E făcută cu dedicație. Așa se face politica.

I-am spus că limbajul politic este o formă de a spune orice lăsând loc pentru a spune și contrariul. Și că orice ai spune nu pățești niciodată nimic. Ia să-i spună vecina șefului asociației de proprietari că are un singur testicul, ceea ce e și adevărat. Ar ajunge imediat la tribunal. Dar dacă îi spui asta lui Ilie Sârbu, nu pățești nimic. Omul nici nu reacționează, rămâne senin de parcă ar avea trei. Și te privește cu condescendență. Ia să-i spună vecina prost cuiva! Lichea. Idiot. Hoț. Bandit. Mârșav. Mafiot. Corupt. Bou. Nedus la școală. Nebun de legat. Caracudă. Marțafoi. Măi animalule! Curvă pe centura politicii. Curvar. Hahaleră. Măgar. Impotent. Bâlbâit. Nesimțit. Codoașă la ușa bordelului politic. Șeful corupției. Trădător de țară. Uzurpator. Imbecil. Nătâng.

Acum vecina înțelege limbajul politic. S-a înscris într-un partid prospăt înființat, în campania asta a lipit afișe prin cartier și mi-a umplut cutia poștală cu fluturași. Acum mă invită altfel la cafea:

‒ Umflatule, restanțierule, hai în morții mă-tii de netalentat să bem o cafea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.