Astăzi, 10 mai, ar fi împlinit 56 de ani. Să învățăm să-i scriem numele: Patric Petre Marin. Și să nu i-l uităm. Îl vom regăsi întotdeauna pe lista jurnaliștilor căzuți la datorie. Modest și generos cum era, sigur ar fi vrut să fie el ultimul pe listă, pentru totdeauna. Însă moartea va mai veni printre noi, vânătorii de clipe. Și nu pe toți ne va surprinde la pândă.

Dacă nu vă amintiți de el e doar din cauza discreției lui. Avea darul de a nu ți se băga în ochi nici când apărea la televizor. Te lăsa astfel să vezi ce era de văzut. Îl veți fi știind ca realizator al emisiunii “Bugetul meu”, de la TVR 2. A murit în timp ce se ducea la Buzău să filmeze episodul cu numărul 300. Nu este doar o cifră. Sunt trei sute de vieți. Arse intens, în câte o oră. Patric făcea totul cu dăruirea omului care face pentru ultima oară un lucru. Știu asta din zilele c~nd am înregistrat cu el audiobook-ul “Soldatul câinelui”, de Paul Goma. Atunci l-am cunoscut și după aceea ne-am mai văzut o singură dată. N-am avut când să-l iubesc. În studiou, eu eram la microfon, Patric , la pupitru. Era actor de meserie, a jucat pe scenă și în filme, știa cce să ceară de la mine. Să reiau o frază, îmi sugera o intonație, o pauză. Încerca să-i dea dramatism lecturii mele liniare. Să obțină tot ce se putea de la un nepriceput ca mine. Și totul cu un ton blând, aproape patern. Era exact acea voce caldă și acea privire proaspătă de care aveam nevoie după ore întregi de lectură. Oboseam, nu mai sesizam nici răsucirea sonoră a frazelor, nici semnificația lor. Dar Patric era acolo. Știa să fie parte din celălalt. O dată cu el a murit și proiectul de a scoate în format audio cărțile lui Paul Goma.

A murit strivit de o mașină în drum spre un nou episod al emisiunii.

Era în 8 decembrie 2010. Pentru actrița Dana Tapalagă, soția lui Patric, era ziua când s-au cunoscut cu optsprezece ani în urmă. Și tot în 8 decembrie avea să-l piardă. În acea dimineață s-a trezit cu o durere în piept și cu gustul morții în gură. Gustul absenței lui Patric. Pentru prima oară plecase pe teren fără să-și ia rămas bun de la ea și de la copii. A vrut să-l sune. Chiar în acea clipă a sunat-o cineva de la televiziune. N-a așteptat primul cuvânt, a strigat: “Ce s-a întâmplat cu Patric al meu?”

N-avea de unde să știe, dar știa.

Patric a murit pe loc. Este tot ce se poate spune decent despre moartea lui. Fiindcă felul cum a murit e mai crud decât moartea însăși. Sarcina descrierilor amănunțite nu și-au luat-o nici măcar ziariștii avizi de senzaționalul morbid. Procurorul scrie în rechizitoriu că Dacia (B-91-TVR) în care se aflau Patric și operatorul Constantin Trifu mergea regulamentar cu șaizeci la oră. Din față, a venit glonț Loganul condus de Tudor Octavian Sfârghiu (șeful Serviciului Autorizări în Construcții de la Primăria Brașov). A recunsocut că mergea cu 120 de la oră. În curbă. Pe contrasens.

La judecată s-a apreciat că a fost omor din culpă și vinovatul a fost pedepsit cu trei ani de închisoare cu suspendare. Desigur, n-a avut intenția să-l omoare pe Patric — operatorul a scăpat cu viață, dar nu nevătămat. A vrut doar să meargă cu de două ori viteza legală și pentru asta a apăsat deliberat pe accelerație. Pare același lucru cu a scoate cuțitul și a lovi cu el orbește, la înghesuială. Legea are altă interpretare. “Inculpatul nu a avut reprezentarea faptelor și consecințelor faptei”, spune judecătorul în sentință.

Un om fără reprezentarea faptelor sale, și nici a consecințelor, l-a ucis pe un alt om cu o perfectă reprezentare a faptelor sale. Tudor Octavian Sfârghiu e liber, n-a dat măcar un telefon de condoleanțe, își apără buzunarele în procese civile interminabile, cu avocați abili. Jurnalistul Patric Petre Marin, nevinovat, zace în cimitir. Mai aspră decât legea, întâmplarea face ca mormântul lui să se vadă din balconul casei. E o pedeapsă pentru copiii și pentru soția lui. Pe viață.

Dana Tapalagă ar fi trebuit să meargă la Cannes, la premiera filmului “După dealuri”, al lui Cristian Mungiu. Joacă rolul maicii starețe în filmul inspirat din întâmplările de la mănăstirea Tanacu. Acolo, o fată a murit în timp ce măicuțele încercau să scoată diavolii din ea. În ziua triumfului, actrița nu va fi la Cannes, ci la Buftea. La judecătorie. Încearcă să obțină de la asigurător o rentă pentru copiii ei — cel care i-a omorât soțul a spus că nu va plăti nimic: n-are! Și dacă n-are omul, ce să-i faci? E suficient că are o pedeapsă cu suspendare în cazier. Le omori copiilor tatăl, iar ei să se descurce. Să zică mersi că le-a rămas mama. Mezinul e într-a șasea. Mijlociul e la Școala Superioară de Aviație. Cel mare, Tudor, e deja pe picioarele lui. A terminat regia la UNATC și e masterand la Producție de film. A considerat că e dator să ducă mai departe munca tatălui său. A preluat emisiunea lui Patric. Acum se cheamă “Face toți banii!”, dar e aceeași emisiune, același format. E cea mai emoționantă predare de ștafetă din presa română de astăzi. Când deschideți televizorul, Patric e acolo. Să nu-l uitați!

zp8497586rq

This article has 1 comment

  1. Aş spune că e frumos scris. Se putea spune asta dacă era şi Patric aici. Emoţionant acest strigăt surd. Nu l-am cunoscut, sunt mult mai tânăr, dar m-a impresionat povestea. Trist. Dar nu inutil. Să le spunem oamenilor când îi apreciem, nu când le simţim lipsa.

Comments are closed.