Andrei Crăciun îți scrie cu un fir de iarbă direct pe piele

Andrei Crăciun mă surprinde cu tot ce face. Ultima oară: atunci când m-a rugat să-i scriu un fel de prezentare pentru o bursă Marshall. Știu ce înseamnă “bursă”, știu ce e cu “Marshall” ăsta; dar împreună dau, în irealitatea românească, o realitate inaccesibilă mie. Andrei m-a surprins cerându-mi recomandarea asta — ca și cum onorata comisia de acordare a burselor ar pune vreun preț pe părerile mele. La fel de surprinzător este că o instituție atât de serioasă, precum Fundația Marshall, în loc să-l roage pe Andrei Crăciun să primească o bursă, îl pune pe el să o solicite.

          Onorată Comisie,

Pe Andrei Crăciun l-am cunoscut așa cum îi cunoști pe ziariști: din scris. I-am întâlnit semnătura, prima oară, în “Evenimentul zilei”, acum cinci-șase ani. De atunci îl urmăresc cu pasiune de admirator fanatic. Dacă nu am citit ceva ce a scris în acest timp, înseamnă că nu a publicat încă.

În peisajul arid al presei românești de astăzi Andrei Crăciun este copacul cu umbră. Dar și dacă peisajul ar fi o pădure, el tot s-ar ridica deasupra tuturor vârfurilor. Pentru că nimeni nu stăpânește ca el arta de a merge cu precizie pe firul îngust dintre literatură și jurnalism fără să alunece cu totul nici într-o parte, nici în cealaltă. În textele lui publicistice e un poet, fară să fie mai puțin jurnalist. Siguranța mersului i-o dau talentul prodigios și trăinicia culturală a terenului pe care se mișcă. Este uimitor câte poate să știe un jurnalist tânăr ca el!

Scrie inspirat și doct despre sport, despre literatură, despre film. Despre politică, despre istorie, despre locurile pe care le vizitează. Despre întâmplările zilei, cu oamenii lor. Despre poveștile, sentimentele, năzuințele sau decepțiile oamenilor prinși în vârtejul cotidianului.

În savuroasele lui tablete sportive se văd truda și meșteșugul bijutierului. Știe să îngemăneze, în filigran, replica unui șahist genial, un amănunt dintr-un meci de fotbal uitat, o întâmplare marginală, un campion ignorat, o cifră aparent mută. Pe toate acestea le scoate cu dezinvoltură ca dintr-un seif cu bijuterii ascunse sub vopsea ieftină. Dă măreție lucrurilor mărunte, în despicătura cărora găsește semnificații surprinzătoare.

Cronicile lui de carte sunt lecturi la fel de captivante precum cărțile însele. Rareori găsești în presa românească, din ce în ce mai surdă la palpitul culturii, reclame mai bune pentru o carte. Nici autorii – de la bătrânul  Tolstoi la neliniștitul Aldous Huxley și până la rigurosul Bernhard Schlink al zilelor noastre – nu le-ar fi ticluit mai bine. Scurte, frumoase și pătrunzătoare ca niște declarații de dragoste. Citindu-le, ai senzația că ți le scrie cu un fir de iarbă direct pe piele. Editurile n-au decât de pierdut dacă mai continuă să scoată cărți fără cronicile lui Andrei Crăciun pe coperta a patra.

Forța de scriitor înzestrat și de ziarist pur-sânge și-o arată în notele de călătorie și în reportajele sale. Însemnările lui m-au transportat, fără să mă mișc de la calculator, în marile capitale europene. Mărturisesc că, mergând întâmplător în orașe despre care a scris Andrei Crăciun, am avut senzația că au fost construite fidel după însemnările sale din ziar. Iar reportajele i le-am citit de fiecare dată cu încântare. Mi-au trezit respectul și, recunosc, invidia. M-au silit să le acord nota cea mai mare când, ca mebru al juriului, le-am întâlnit la concursuri.

Regret că nu-i pot oferi eu o bursă lui Andrei Crăciun. Pot doar să-l recomand din toată inima pentru un grant al Fundației Marshall, care își va împlini astfel nobilul ei scop în persoana unui poet și jurnalist nobil.

Cu deosebită considerație,

          Viorel Ilișoi,

Reporter special la “Jurnalul Național”

Articolul are un comentariu

  1. “Când înalţi birocraţi de la Universitatea Stanford i-au cerut un CV, Grigori Perelman a apelat la înţelepciunea, pe care noi, ceilalţi, lipsiţi de orice geniu, moderni, conformişti şi absurzi, am uitat-o. El a zis: “Dacă ei îmi cunosc munca, nu au nevoie de CV-ul meu. Dacă au nevoie de CV-ul meu, înseamnă că nu îmi cunosc lucrările. Şi atunci…”. Şi atunci nu le-a trimis rezumatul vieţii şi muncii lui, care, de altfel, nici nu pot fi rezumate.” – Andrei Craciun , “Ping-pong cu geniul”

    Domnule Viorel Ilisoi,

    intr-adevar, “Andrei Crăciun este copacul cu umbră. Dar și dacă peisajul ar fi o pădure, el tot s-ar ridica deasupra tuturor vârfurilor.” dar,asta nu ajunge !In Romania nu ajunge doar sa fii cel mai bun, mai trebuie sa stii si unde sa “lovesti”, si nu sa cersesti !Asa ca , o sa urmez recomandarea pe care mi-ati facut-o saptamana trecuta : “Daca NASA vă recunoaște geniul, cum susțineți, încercați să purtați o corespondență cu NASA, la nivelul dumneavoastră.”.

    PS Viorel Ilisoi mi-a raspuns la mesaje , Andrei Craciun , nu ! Oare , care o fi cel mai bun?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *