Cativa studenti la jurnalism sau tineri jurnalisti mi-au cerut, in ultimul timp, sa raspund la niste intrebari. In scris sau in dialog direct, inregistrat. Chestionarele, interviurile – sau ce-or fi fiind – le-au trebuit pentru licenta, pentru master, chiar pentru doctorat, sau voiau doar sa exerseze. Nu stiu de ce mi-au cerut parerea mie, un zetar uitat de Dumnezeu in lumea informaticii. Probabil pentru ca adresa de mail si telefoanele mele sunt publice, pe contul de Facebook, si, astfel, sunt usor de contactat. In plus, scrie pe fruntea mea ca nu pot refuza rugamintile unor colegi tineri si seriosi. Am gasit in laptopul zetarului cateva asemenea interviuri, le-am editat pe cele scrise, le-am transcris pe cele inregistrate si le public aici intaia oara, intr-un miniserial. Ca sa fac vazute si de aici numele autorilor, dar si pentru a arata ca, spre rusinea mea, n-am fost ocolit de boala romaneasca a datului cu parerea, ceea ce s-ar putea sa-mi asigure un viitor stabil in zbuciumata noastra gazetarie.

(NOTA: Interviul cu tema: “Reportajul – o specie pe cale de disparitie?” a fost pricinuit de curiozitatile Nicoletei Bunduc, reporter la “Ziarul de Iasi” acum, si i-a servit la licenta anul trecut, cand a absolvit Jurnalistica la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iasi)

 

Nicoleta Bunduc (N.B.) Este sau nu reportajul o specie pe cale de dispariție? Unde ați plasa reportajul din punctul de vedere al jurnalistului, într-un clasament al tipurilor de articole (specii jurnalistice: știre, relatare, feature, anchetă, reportaj, analiză)? Motivați.

Viorel Ilisoi – V.I. –  E greu sa fac un clasament, dar intr-o ierarhie strict personala as plasa reportajul cam pe aceeasi linie cu ancheta. Si poate cu un deget mai sus, pentru ca toate speciile jurnalistice sunt continute in reportaj si, in plus fata de abilitatile necesare celorlalte specii, abilitati ce se pot forma in scoala si in practica, reportajul cere talent nativ si o suma de alte calitati obligatorii: observatie, simtul amanuntului semnificativ, sensibilitate, cultura, abilitati de comunicare, imaginatie, creativitate etc.

 

          N.B. – Cum credeți că ar arăta același clasament înlocuit însă de audiență  (cititori/telespectatori)?

          V.I. – Cititorii ar clasa, inaintea reportajului, ancheta, stirea, relatarea, nu neaparat in aceasta ordine. E adevarat ca toate acestea se pot regasi si intr-un reportaj, insa cititorul majoritar prefera sa le gaseasca distinct in ziar. Cel putin in aceasta perioada, ancheta satisface intr-o masura mai mare decat reportajul nevoia cititorului de a fi informat despre dedesubturile lumii in care traieste. Stirea si relatarea ii satisfac aceeasi nevoie intr-un mod mai direct si mai rapid decat reportajul.

 

N.B. – Reportaj vs publicitate vs audiență. Un reportaj bun crește încasările din publicitate?

          V. I. –  Bineinteles. Orice gen jurnalistic bine facut aduce audienta. Reportajul nu aduce, totusi, aceeasi audienta pe care o face senzationalul. Are cititorii lui.

N.B. –  Aduce faimă jurnalistului/redacției?

V.I. –  Da. Si ziaristul si redactia isi sporesc prestigiul – as zice: in primul rand  –  prin reportaj. Prestigiul, nu faima. Onorabilitatea. Distinctia. Reportajul e floarea de la butoniera.

 

          N.B. –  Este reportajul, o specie pe cale de dispariție?

V.I. –  Nu, reportajul nu este pe cale de disparitie. Trece printr-o perioada mai intunecata, dar nu va disparea. Ba chiar indraznesc sa spun ca va avea un viitor mai bun. Reportajul se confunda cu insasi ideea de presa. In batalia cu televiziunea si internetul, care epuizeaza/valorifica evenimentul jurnalistic aproape instantaneu, ziarele – cate vor mai fi  – vor fi nevoite sa adauge in oferta lor reportaj, ancheta, comentariu, sinteza, documentar. Reportajul este un gen costisitor si cronofag, de aceea este oprimat in prezent; insa isi va recuceri locul meritat o data cu iesirea din criza economica.

 

          N.B. Când este momentul pentru realizarea un reportaj?

          V.I. – Orice subiect este bun pentru reportaj, de la clanta usii pana la aclimatizarea ursilor polari pe litoralul romanesc, in masura in care prezinta un anume interes pentru public. Interesul poate fi o simpla curiozitate a cititorului, in reportajul de fapt divers, sau o cauza directa si personala, ca in cazul reportajului cu subiect economic sau edilitar, de exemplu. Un personaj puternic, o poveste acaparatoare, o situatie extraordinara, un caz social reprezentativ, un eveniment la ordinea zilei – toate pot fi subiecte pentru reportaj. Din pacate, la noi nu reporterul decide cand un subiect este bun pentru reportaj. Asta o decid, de cele mai multe ori, editori birocrati care au uitat de mult culoarea si mirosul realitatii, care lor le vine pe firul internetului si cu avionul de hartie al faxului. Mai mult, contabilii au si ei un cuvant de spus, parafand cu o trasatura de pix ca redactia nu isi permite sa realizeze un reportaj la o distanta mai mare de doua-trei ore de mers cu masina, in cel mai bun caz. In felul acesta, realitatea se strange in jurul redactiei ca un sac de nailon pe capul victimei in filmele cu mafioti si reportajul isi da duhul in cativa cuadrati umpluti la norma cu rumegus verbal si cu cateva figuri de stil de uz comun.

 

N.B. – În cât timp se formează un „reportajist” briliant? Care sunt abilitățile pe care trebuie să le prezinte?

V.I. –  Contactul direct cu studenti la jurnalistica si cu prospat absolventi mi-a aratat ca, de obicei, facultatea nu formeaza reporteri. Intr-un caz fericit, reporterul vine din facultate ca un aluat bine framantat, dar aromele si stafidele nu le capata decat in redactie si pe teren, in inima realitatii despre care scrie, daca are norocul si nu e repartizat la peticit stirile de la agentii. Exista o anume rutina si niste mecanisme practice ale documentarii si ale redactarii care nu pot fi deprinse decat intr-o practica de cativa ani. Dar tot timpul mai e ceva de invatat. Un reporter bun moare ca reporter care mai are inca ceva de invatat. In privinta abilitatilor, am raspuns mai sus, la prima intrebare. Si as mai adauga stiinta de a conduce textul reportajului cu precizie pe lina fina care desparte jurnalismul de literatura, fara a-l scapa nici intr-o parte, nici in alta. De asemenea, un reporter bun mai are nevoie de oase tari si de stomac sanatos, rezistent. Nu e o gluma.

 

Conținutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

This article has 1 comment

  1. interesant. curioasa cand ai terminat facultatea, Nicoleta. cred ca mai toate speciile jurnalistice vor supravietui, doar ca se vor ‘remodela’ putin. ma refer aici la the hot subject “The Online”. interesant ar fi sa expui o asa zisa solutie, nu numai pareri. ce-i drept nu la lucrarea de licenta se cere ci la cea de master (mai sunt si profi out of the ordinary) .
    intr-adevar, mai bine sa ai tema de licenta facuta de tine decat pura teorie. well done!;)

    p.s. raspuns la ultima intrebare: nu exista reportajist briliant (este un cuvant mult prea pretios;) ! cand vrei sa fii cel mai bun, intotdeauna vei vrea si mai mult!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.