Al treilea interviu din seria “Tineri jurnalisti in dialog cu batranul zetar” n-ar trebui publicat fiindca nu mai stiu cine este autorul/intrebatorul: l-am marcat in text cu genericul “reporter/rep”. Il astept sa se identifice si sa isi intre in drepturi.

 

Batranul zetar inconjurat de tineri jurnalisti, dovada ca nu tot ce spune el devine interviu (FOTO: Elena ILUȚĂ)

 

Jurnalism si politica

 

Rep: – In ce masura exista partizanat politic in presa romaneasca?

          Viorel Ilisoi: Exista, in presa romaneasca,  un partizanat politic nedeclarat, neasumat public. Mijloacele de comunicare aflate in proprietatea fatisa sau discreta a unor politicieni (sau afaceristi cu interese politice) sustin linia politica a formatiunilor conduse de proprietari  fara sa fie gazete de partid sau televiziuni/radiouri oficiale ale partidelor . Sunt sustinute, din pozitia declarata a unor publicatii independente, punctele de vedere ale proprietarilor oficiali sau din umbra.

 

          Rep: – Influenteaza politicul, politica in mod direct mass media? Daca da, cum? Stiti vreun caz de influentare a mass mediei de catre politicieni?

V.I. – Politicul nu are cum sa nu influenteze presa la noi. Primul canal de influenta este, cum spuneam mai sus, proprietatea. Mijloace de comunicare centrale si locale se afla in proprietatea declarata sau indirecta a unor politicieni si sustin interesele acestora dupa principiul: “Cine plateste comanda”. In fiecare judet exista gazete, radiouri si televiziuni ale asa-zisilor baroni locali care de cele mai multe ori nu sunt doar instrumente politice, ci sustin, printr-o politica editoriala de forta, autoritatea si interesele economice ale proprietarilor. Anchetele la comanda, dezvaluirile din campanile electorale sau din momente politice importante, discursurile politice, acuzele deghizate in pamflete semnate uneori chiar de proprietarii-politicieni sunt arsenalul acestor mijloace de comunicare asezate strategic pe meterezele politicii. La noi, reporterul trebuie stie intai si intai cine sunt amicii sefului sau.

Un alt canal de influenta a politicii asupra presei este cel administrativ, sa-l numim asa. Ma refer la directionarea selectiva a banilor publici, prin contracte de publicitate, catre anumite gazete. Insa si banii privati, nu doar cei publici, pot deveni mijloace de influenta atunci cand publicitatea vine de la firmele unor politicieni care, astfel, sustin indirect o publicatie si asteapta recunostinta acestora.

Controlul informatiilor de catre institutiile statului exercita si el o influenta de tip administrativ asupra presei. E vorba insa de o influenta mai degraba asupra substantei presei, decat asupra atitudinii sale, insa nu poate fi nici aceasta neglijata atata vreme cat informatia preferentiala poate avantaja unele publicatii in defavoarea altora – publicatii si orice fel de mijloc de comunicare in masa. Tot aici ar intra si practica numirii unor oameni politici la conducerea posturilor nationale de radio si de televiziune – centrale si teritoriale.

O alta cale de influenta este una ideologica si de autoritate. Aceasta vine direct din scrisul unor politicieni gazduiti in paginile ziarelor, pe micile ecrane. Multi oameni politici au rubrici in ziare si apar zilnic la televizor ca analisti. Se creeaza confuzie intre opiniile politice si pozitiile personale ale lor. Blogurile oamenilor politici, fiind si ele mijloace de comunicare in masa, trebuie judecate separat.

La fel de pernicios este si activismul politic mascat al unor gazetari. Pana sa intre de facto in politica, Traian Ungureanu a fost un sustinator fervent, in paginile “Cotidianului”, si nu numai, al politicii presedintelui Traian Basescu si al partidului care l-a propulsat la Cotroceni. Oricine poate intocmi, fie si la repezeala, o lunga lista cu oameni politici proveniti din presa si care nu si-au cenzurat convingerile politice inainte de a-si lua carnetele de partid.

O particularitate a presei noastre, judecata in raportul de influenta cu politica, este ponderea politicului in actul editorial. Si nu atat a politicului, cat a derivatelor sale. Botezul copiilor unor politicieni, nunta altora, shoppingul unei domnisoare deputat, balba unuia, impiedicarea altuia pe scari, parerea cuiva despre ce a spus altcineva in legatura cu ce i s-a intamplat sau a spus un tert, toate acestea ocupa un spatiu exagerat intr-o presa dominata de tabloide si tabloidism. Iar politicienii intra bucurosi in acest spectacol si il alimenteaza.

 

Rep: – Influenteaza presa politica? Cum?

V.I. – Presa influenteaza politica prin oamenii pe care i-i furnizeaza. O influenteaza prin insasi ratiunea ei de a fi: prin aceea ca informeaza si ca ia atitudine. Presa a generat sau a grabit decizii politice, a ridicat si a doborat personaje politice, a sustinut unele decizii politice si le-a intarit sau le-a combatut si le-a slabit pe altele, a impus legi. Presa a creat, nu de putine ori, curente de opinie sub presiunea carora s-au luat decizii importante de natura politica, legislativa sau administrativa.

 

Rep: – Exista responsabilitate sociala (constiinta a scrisului) a jurnalistilor fata de propriile puncte de vedere?

V.I. – Constiinta scrisului acopera si responsabilitatea sociala, vazuta ca efect al actului publicistic, o genereaza. Raspunsul este ca da, exista. Acolo unde exista. Si unde nu exista… care va sa zica nu exista. Constiinta scrisului nu e o calificare pe care o capeti odata cu diploma de jurnalist, la absolvirea facultatii, nu e nici o stare pe care o capeti automat cand devii jurnalist. De aceea avem constiinte in presa noastra, avem si mercenari fara scrupule – de multe ori si fara talent, dar slugarnicia si rapacitatea lor fac sa nu se observe lipsa talentului. Ca sa reliefam constiintele , ar trebui sa ne raportam la un punct de referinta. Un cod deontologic. Exista unul, elaborat de Clubul Roman de Presa si care, in lipsa de altceva, ar trebui inclus in fisa postului macar la jurnalistii de la redactiile afiliate la CRP. Sa facem un test printre colegii nostri sa vedem cati l-au citit macar. Si cate incalcari ale deontologiei au fost sanctionate de breasla.

 

Rep: – Sunt jurnalisti capabili sa indeplineasca functia de observator si critic in mod echidistant fata de credintele, ideile si conceptiile politice?

V.I. – Raspunsul e la fel ca acela de mai sus, in maniera rabinului intelept: sunt capabili cei care sunt si nu sunt capabili cei care nu sunt. Avem ziaristi si de un fel, si de altul. Echidistanta e doar un deziderat, un ideal spre care tindem si n-as putea sa spun ca l-a atins vreun ziarist vreodata, fara poticnire si fara pata. Important e sa te straduiesti, sa tinzi sa fii cat mai aproape de acest reper ideal. Calitatea observatiei ziaristului depinde de convingerile sale, de inteligenta si de cultura lui, de caracterul lui si, as spune, chiar de maseaua care poate sa-l doara intr-o zi, de cearta cu nevasta sau de contul din banca. Deci ziaristul schitat in intrebare e o raritate.

 

Rep: – Cum caracterizati relatia institutiilor de presa cu institutiile statului?

V.I. – Preluand o sintagma care a facut voga, as spune ca e o “relatie nepotrivita”. Relatia presei cu institutiile statului se constituie, in primul rand, pe fluxul de informatii publice dinspre institutiile statului catre presa si, de aici, catre public. Insa felul cum a fost definita in lege informatia publica are de multe ori caracter restrictiv. Interpretarea diferita a legii si abuzurile unor functionari fac dificila aceasta relatie. Exista multe cazuri cand ziaristii au castigat in instanta dreptul de a primi unele informatii ce le-au fost refuzate. E un semn de indreptare a lucrurilor catre normalitate, chiar daca, prin specificul lor, de multe ori informatiile dobandite orin decizie judecatoreasca s-au dovedit a fi caduce si inutile. Oricum, statul are o tendinta naturala de a-si tine informatia pentru sine si de a o controla, iar presa o tendinta contrara, de a capta si disemina informatia. Aceasta disputa va da castigatori cand dintr-o parte, cand dintr-alta. Cert e ca niciodata nu va exista o transparenta a statului, nici totala,  dar nici macar cat cea dorita si reclamata de ziaristi.

 

Rep: – Cum caracterizati nivelul jurnalismului romanesc din punctul de vedere al pregatirii profesionale?

V.I. – Daca ne referim la pregatirea profesionala, restrangem aria referintei doar la absolventii de jurnalistica si la cei cu alte calificari la baza – sau cu niciuna! -, dar care au urmat diferite cursuri de pregatire, de perfectionare. Daca insa ne referim la capacitatea profesionala, incluzand in discutie si ziaristii proveniti din alte meserii, avem o paleta mai larga si mai reprezentativa. Daca ne uitam de sus la peisajul presei romanesti, dominat, pe culmi, de tabloide, la poalele carora se intind paginile palide ale unor subtiri ziare asa-zise quality, vom spune ca avem un jurnalism de proasta calitate. Aici ma refer si la radio si la televiziune, unde intalnim o jurnalistica dominata de informatii extrase prin gaura cheii, de senzationalism ieftin, de atrocitati vizuale si de non-stiri. Pe mine nu ma indreptateste nimic sa formulez, ca ziarist, judecati de valoare asupra jurnalismului romanesc; dar ca spectator si cititor, consumator de presa, spun ca nivelul e deplorabil. Am ramas uimit cat de prost erau pregatiti unii studenti care au facut practica sub indrumarea mea: aveau dificultati chiar cu scrierea corecta. Una dintre aceste absolvente de jurnalistica, de la o facultate particulara, care nu stia “sa vorbesc” bine, vorba europarlamentarei Elenei Basescu, dar avea o un corp de pagina 5 si o totala lipsa de inhibitii, scrie acum stiri sociale la un ziar central. Pe de alta parte, ziaristi cu talent confirmat, sunt dati afara in perioada asta de criza, cand ma astept ca nivelul calitativ al presei sa scada si mai mult.

 

NOTA:

Cativa studenti la jurnalism sau tineri jurnalisti mi-au cerut, in ultimul timp, sa raspund la niste intrebari. In scris sau in dialog direct, inregistrat. Chestionarele, interviurile – sau ce-or fi fiind – le-au trebuit pentru licenta, pentru master, chiar pentru doctorat, sau voiau doar sa exerseze. Nu stiu de ce mi-au cerut parerea mie, un zetar uitat de Dumnezeu in lumea informaticii. Probabil pentru ca adresa de mail si telefoanele mele sunt publice, pe contul de Facebook, si, astfel, sunt usor de contactat. In plus, scrie pe fruntea mea ca nu pot refuza rugamintile unor colegi tineri si seriosi. Am gasit in laptopul zetarului cateva asemenea interviuri, le-am editat pe cele scrise, le-am transcris pe cele inregistrate si le public aici intaia oara, intr-un miniserial. Ca sa fac vazute si de aici numele autorilor, dar si pentru a arata ca, spre rusinea mea, n-am fost ocolit de boala romaneasca a datului cu parerea, ceea ce s-ar putea sa-mi asigure un viitor stabil in zbuciumata noastra gazetarie.

 

Conținutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.