teozN-are nimeni un merit că s-a născut aici sau aiurea, că are un nume românesc sau altminteri, că are în el trei nații sau doar una. Să ne calmăm. Dacă tot e să facem o procesiune, atunci ea ar trebui să fie cu eroi pe bune în loc de parada măștilor și jucăriilor militare.
Iar eroii ăștia sunt, într-o ordine alandala din mintea mea, următorii:
1. Toți oamenii care trăiesc în sărăcie extremă și reușesc să se trezească și în ziua următoare, să-și îmbrace copiii și să muncească pe cîțiva lei și fără acte ca să mai fie încă o zi și încă o zi, ca să-i îmbrace pe cei mici, ca să-i încalțe, poate un suc, o jucărie.
2. Toți copiii săraci, copiii romi, copiii cu întîrzieri sau cu diverse tulburări sau boli puși în ultima bancă și care reușesc să nu fugă pe ușă afară, deși sunt ostracizați, marginalizați, umiliți de profesori și colegi, zilnic.
3. Toți învățătorii și profesorii (puțini!) care, pe același salariu mizerabil ca al colegilor lor, reușesc să nu-i țină pe “copiii-problemă” în ultima bancă, reușesc să nu-i alunge din clasele lor perfecte, pentru că au mintea la ei, pentru că se străduiesc să să înțeleagă, să caute, așa încît “să scoată oameni” din toți, nu numai din cei care deja au de acasă, care știu să felicite, să vadă progresul mic și lent și să se bucure de el.
4. Toți părinții singuri care, în ciuda bîrfelor, privirilor piezișe și lipsei de ajutor, fac față: își îmbracă copiii în fiecare dimineață, îi cară la școală, se duc la serviciu, le dau de mîncare și suplinesc cărînd cu ei tot ceea ce le pune în cîrcă societatea.
5.  Toți cei care, discriminați și de multe ori singuri, încă zîmbesc, deși atîta bătaie de joc față de ei, persoanele de alte orientări și de genuri pentru noi incerte, care poartă vinile pe care tot societatea le aruncă pe ei, deși sunt doar unii dintre noi, care, ca noi vor să trăiască. În fiecare zi mă miră că rezistă fără a mușca înapoi, cîtă răbdare cu ceilalți, cu atîta neînțelegere!
6. În final, eroi sunt toți cei care fac ceva pentru alții pentru că vor și simt că pot, toți voluntarii, toți ăia care, deși obosiți, mai dau seara un telefon și se mai încarcă cu o sarcină sau mai duc cuiva o porție de mîncare, care mai iau un copil să-l ajute, care distribuie haine, care fac acte celor care nu au – totul gratuit. Am noroc: sunt mulți oameni din ăștia în jurul meu.
Știu, ei n-o să defileze vreodată, lasă că defilează niște puștani cu arme, niște șmecheri cu tunuri mari date, care se ascund după tunuri reale pe kiseleff. N-au legătură cu noi, n-avem legătură cu ei. Țara e în altă parte și eroii ei la fel.
Eroii mei, cel puțin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *