Text publicat de Mircea Toma în Kamikaze

Acum mai bine de patru luni, pe 15 septembrie, au fost evacuate o sută de persoane dintr-un ansamblu de clădiri de pe strada Vulturilor 50. Douăzeci și șapte de locuinţe. București. Aproape toate persoanele aveau acte pentru spaţiile pe care le ocupaseră și, mai mult, știind de ani de zile că proprietarul clădirilor își reintrase în drepturi, aveau depuse la Primăria de sector cereri de locuinţă. Pentru cei care nu cunosc subiectul, e util să precizez că cei mai mulţi dintre evacuaţi au venituri care nu le-ar fi permis accesul în locuinţe la preţul pieţei. Primăriile – atât cea a sectorului 3, cât și Primăria generală a Capitalei – nu au absolut nici o strategie pentru situaţiile de acest gen. Evacuarea s-a petrecut cu tot tacâmul de abuzuri, oamenilor li s-a încărcat, cu forţa, mobila în camioanele unei companii de salubritate și au fost lăsaţi în stradă. Așa s-a născut o formă de locuire de disperare, în corturi care au devenit, în timp, bordeie. Bucureștiul este o capitală europeană care nu are nevoie de nici un război ca să genereze tabere de refugiaţi.

10622868_1721984004692694_4068189447843758892_n

Dumnezeul Bucureștiului n-are timp de oameni

Acum, la începutul lunii februarie, în tabăra de refugiaţi de pe trotuar trăiesc șaizeci de persoane, dintre care doisprezece copii, unul cu dizabilităţi severe. Tot ce au primit din partea autorităţilor în cele patru luni a fost indiferenţă, aroganţă sau violenţă. Jandarmii și Poliţia locală i-au bătut, funcţionarii și-au bătut joc. Au fost ajutaţi – cu câte o mâncare caldă pe zi, cu lemne de foc, cu ajutor pentru copii – de o comunitate de organizaţii neguvernamentale și de persoane particulare, de vecinii de pe stradă. Au petrecut anul nou la -21 de grade, între pereţi confecţionaţi din plastic și carton. Susţinerea pe care au avut-o din partea organizaţiilor neguvernamentale și a unor ziariști a lăsat senzaţia că, totuși, Primăria a demarat un proces de soluţionare a situaţiei evacuaţilor. Au fost refăcute niște dosare și a fost definită – să nu râdeţi – starea de urgenţă a problemei. Cum asta se întâmpla în preajma sărbătorilor de Crăciun, oamenii ajunseseră să spere că vor primi vestea bună înainte de 24 decembrie. N-a fost cazul. Funcţionarii și-au văzut de urgenţele lor – de brad și de cadourile pentru propriii copii –, copiii din stradă nu erau chiar o urgenţă. Reproduc aici câteva mostre edificatoare ale relaţiei Primăriei și a primarului general Sorin Oprescu cu evacuaţii. Sunt preluate de pe blogul Nicoletei V., jurnaldinvulturilor50.org:

EU (deci Nicoleta): Bună ziua, doamnă. Aș dori și eu un bon de audienţă la primarul general.
EA: Pentru ce vă trebuie?
EU: Pentru spaţiu locativ. Știţi, eu și alte douăzeci și șase de familii am fost daţi afară. Motivul: „RETROCEDAREA locuinţelor“. Și avem trei luni de când stăm pe stradă.
EA: Auzi, dragă, primarul nu are timp de voi acum și mai ales în prag de sărbători. Și, apropo, au mai venit înaintea ta și alte persoane. Nu v-au spus că nu au rezolvat nimic?
EU: Doamnă, vă rog foarte rumos, daţi-mi totuși bonul.
EA: Auzi, doamnă, îţi fac un bon fără dată concretă. Că nu pot să fac asta. Și veţi fi sunată abia peste șase luni. Să vedem, poate găsim o ZI și veţi merge în audienţă la primarul Sorin Oprescu.

Întâlnirea cu Oprescu a avut loc, totuși, după câteva zile, pe 18 decembrie. Patru femei din grupul de evacuaţi au organizat o pândă matinală la ambele intrări ale Primăriei și au reușit să-l intercepteze.

NOI: Bună ziua, domnule primar. Suntem câteva femei din comunitatea din Vulturilor 50. Vrem să vă dăm acest memoriu. Să vă spunem să nu uitaţi că locuim în stradă de trei luni și cinci zile. În frig. Și nu avem niciun fel de condiţii.
EL: Dar n-am uitat de voi.
O altă femeie îi spune: „Domnule primar, cât mai așteptăm? Că avem dosarele complete și ni s-au făcut și anchetele sociale“.
Răspunsul primarului a fost următorul: „Da!! Ho, că n-am dat case la nimeni!“

Primăria dă case

A mai trecut o lună de la întâlnirile de mai sus. Comunitatea de evacuaţi a încercat cam toate formele de intervenţie – de la demersuri formale, așa cum le definește birocraţia, la proteste de stradă. Toate procedurile legale, inclusiv sus-pomenita „anchetă socială“, sunt încheiate. Normal că toată lumea stă cu ochii pe Primărie și pe Administraţia Fondului de Locuinţe așteptând să li se încheie coșmarul. Așa că au văzut imediat pe site-ul Primăriei generale agenda adunării generale a consiliului municipal de luni, 2 februarie: la punctul 8 era publicată lista cu persoanele susceptibile de soluţionare a situaţiei locative, care includea un număr de evacuaţi. Nu apărea nici una dintre persoanele de pe strada Vulturilor 50. O reprezentantă a comunităţii a reușit să se înscrie pentru a lua cuvântul în adunarea generală. N-a reușit. A păcălit-o o directoare de la AFI care i-a spus că dacă nu are documentele să le arate n-o să fie lăsată să vorbească. Cum evacuata nu avea de unde să știe că i se servea o minciună sfruntată, a abandonat intervenţia. E remarcabil că politicienii noștri nu învaţă nici măcar din greșelile celor la a căror prăbușire au asistat: aroganţa lui Băsescu (care-l lua peste picior pe Arafat în 2012) și cea a lui Ponta care le-a râs în nas alegătorilor din străinătate. Primarii Oprescu și Negoiţă sunt deja în aceeași poziţie. Cu condiţia ca soarta celor din Vulturilor să fie suficient de cunoscută. Citește și dă mai departe.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *