Presa (pe vremuri câine de pază, acum doar un câine de „companie”) nu reuşeşte, nu poate sau nu vrea să fie un mediator eficient în controversatul proiect de la Roşia Montană. Evenimentele din seara de 1 septembrie 2013, care au dus la mobilizarea a mii de oameni din ţară împotriva proiectului minier, au pus din nou la încercare independenţa mass media. După foarte multă vreme, televiziunile trebuia să renunţe la statutul de difuzori de reclame şi să facă ştiri care contraveneau intereselor clientului.

 

Vlad Petri

Foto: Vlad Petri

Subiectul mediatic Roşia Montană este foarte complicat în virtutea câtorva caracteristici: 1. este istoric (14 ani); 2. co-interesează foarte mulţi actori din diferite domenii ale vieţii (are compoziţie de saga, cu acţiuni şi scenarii greu de anticipat) şi 3. este controlat unilateral, dar impecabil, prin campanii abile de comunicare şi de cumpărare de tăcere. La nici 72 de ore de când mămăliga a reexplodat, pentru a desluşi cât de cât iţele (ne)mediatizării protestelor care au reînceput duminică, ar trebui să facem un pas mai în spate şi să ne oprim în ziua de 27 august 2013. 

Proiectul de lege, care acum dinamitează dezbaterea publică, nu a lăsat prea multe urme în agenda mass media, fiind depăşit sau îngropat de subiecte conexe precum plafonarea cheltuielilor din sectorul bugetar sau zvonul că ANAF-ul va cere socoteală de la toţi românii cu televizor color. Doar postul public de televiziune a acordat atenţie  „proiectelor importante de pe agenda Executivului”, deschizând principalul jurnal de ştiri al zilei cu ştirea „Proiectul Roşia Montană, aprobat”. Preţ de aproape două minute, corespondentul TVR 1 a descris cuminte ce „ar urma” să se întâmple, aşa cum îi şade bine unui cititor de comunicate de presă. Acelaşi TVR 1 a alocat 42 de secunde pentru a prezenta protestele de duminică, pe la jumătatea jurnalului de ştiri, după ce ne-a delectat cu subiecte de politică externă, culturale, dar şi cu o doză consistentă de optimism (vezi campania România optismistă).  Trebuie să fi fost tare frustrant să împingi o ştire negativă despre „ecologiştii” care erau „în război cu guvernul”, după virtuozitatea maeştrilor de la Festivalul Enescu şi după poveştile de succes şi optimism ale unor femei din leadership-ul mioritic. Spre final, ştirea a fost salvată din punct de vedere karmic, cu un citat din deputatul Ponta, care vorbea despre opunere din principiu şi despre transparenţa Parlamentului. Şi-acum să dăm o ştire cu sarmale! – (conform desfăşurătorului de duminică, după sumara prezentare a ecologiştilor beligeranţi a urmat o ştire despre festivalul culinar de la Salonta. Plin de bunătăţi şi reţete secrete).

Contra-performanţa TVR 1 de a-şi bate joc de prioritizarea ştirilor a fost egalată de alte câteva posturi private, care fie au ales să tacă, fie au dat semi-ştiri cu şopârliţe. România TV nu a fost preocupată de subiect, dedicându-şi resursele pentru a studia cultura romă. Dacă n-ar fi făcut-o într-o notă tabloidă, poate chiar ar fi ieşit o emisiune educativă. Antena 1 n-a ieşit din cuvântul Antena 3 şi n-a zis nimic în Observatorul de seară. Abia la orele 23, domnul Gâdea a dedicat un monolog protestatarilor de la Universitate. Evident, a invocat principiile democraţiei, ca să-şi coloreze puţin emisiunea despre Băsescu şi fetişurile lui cu dictatori. Celor care mărşăluiau şi scandau le-a vorbit cu respect şi admiraţie şi le-a promis că-i bagă în jurnalele ce vor urma. Adică după miezul nopţii. După nici 24 de ore, Antena 3 avea să semneze o nouă pagină în istoria contractului publicitar cu RMGC, simulând „prima dezbatere televizată” dedicată proiectului minier. E greu de stabilit dacă „prima dezbatere” făcea parte doar dintr-un mesaj de PR arogant (notă: în ultimii ani au mai fost dezbateri televizate pe acest subiect, organizate de TVR 1 sau Realitatea TV) sau doar o formă subtilă de recunoaştere a obedienţei faţă de clauzele din contractul publicitar cu RMGC. Judecând după prestaţia celor prezenţi în platou, putem suspecta televiziunea de dezbatere cu premeditare.

Pro TV-ul a mimat că gândeşte liber şi le-a taxat din script pe „cele câteva sute de persoane”, care au fost „aduse de asociaţii”, „deşi, iniţial se anunţaseră în jur de 4000 de oameni”. Din păcate, s-au pripit cu număratul şi cu transmisiunea live, căci reporterul a preluat legătura taman când protestatarii preluau bulevardul Magheru. De teamă să nu mai fie penibili, în data de 2 septembrie nu au mai dat nicio ştire despre ce se întâmplă pe lângă kilometrul 0. Iar B1 TV merită o distincţie pentru încăpăţânarea cu care au punctat la aproape fiecare intervenţie că protestele nu sunt autorizate şi, deci, periculoase pentru cei care se exprimă liber, dar numai cu dezlegare de la stat.

Exemplele de mai sus ilustrează efectele unor relaţii oculte cu forţe din afara redacţiilor de televiziune. Mai mult, aceste evenimente reprezintă un nou test pentru integritatea presei şi reamintesc publicului că unele televiziuni nu au doar agende economice, ci şi politice. Ideal ar fi ca protestatarii să nu dilueze obiectivul ieşirii în stradă şi să arate că dincolo de muştruluirea pre$$ei rămâne mesajul: un proiect care divide este un proiect care ucide. Până la această oră proiectul de lege care ne-a scos din case şi din sărite nu a fost înregistrat la Senat. Aviz câinilor de pază ai democraţiei!

Notă de încheiere: sperăm ca, odată deschis, subiectul Roşia Montană să nu fie catapultat din jurnalele de ştiri şi din dezbaterile televizate şi că posturile de televiziune criticate mai sus se vor inspira din normalitatea şi decenţa unor posturi concurente (vezi Digi 24 şi Realitatea TV). Cele 97% dintre românii care se informează cu prioritate din programele de televiziune au nevoie de informaţie multă, onestă şi diversificată.

This article has 4 comments

  1. Realitatea TV aseară au dat doar o știre scurtă în care au vorbit, ca și Antena 3 despre ”Îmbrâncelile de la Universitate.”

  2. Multumesc pentru adaugiri, Parseb! Situatia descrisa de dvs. arata cat de volatile sunt agendele si atitudinile in mass media. De aceea ne este atat de greu sa facem ierarhizari.

  3. Oamenii sunt pasivi pentru ca nu inteleg cum ii afecteaza pe ei, personal, tunul de la Rosia Montana.
    Noi, cetatenii, platim impozite si taxe statului. Cea mai evidenta este TVA. Daca nu ar exista TVA, am plati la cumparaturi 100 de lei fata de 124 de lei cat platim acum. 24 de lei se duc in vistieria statului, 100 de lei la comerciant. Dar platim multe alte taxe, peste 300 la ultima numaratoare (impozit pe venit, impozit pe profit, impozit pe salarii, impozit pe casa, impozit pe teren, impozit pe masina, taxa de mediu la masina, accize etc.). Statul primeste acesti bani de la noi, cetatenii, ca sa faca cu ei ceva in folosul nostru.
    Insa conducatorii tarii folosesc banii statului ca sa dea tunuri. Ce inseamna un tun? Un tun este atunci cand statul incheie un contract pagubos cu un smecher. Smecherul se-ncarca de bani si da o parte si alesilor nostri care au facilitat semnarea contractului. Acestia fiind banii nostri, care ar trebui folositi pentru educatie, pentru sanatate, pentru astupat gropi, pentru autostrazi, in contracte avantajoase pentru noi.
    Asta inseamna un tun.
    Proiectul minier Rosia Montana este un tun pentru ca vom instraina aceste zacaminte, urmand sa primim numai o redeventa de 6% din valoarea lor, iar participarea la profit de 25% nu inseamna nimic. Compania lacomiei are deja o pierdere foarte mare acumulata din 1995 si pana acum si profitul, daca va exista, poate fi adus la zero prin inginerii financiare simple (facturi de la furnizori umflate) sau mai complicate. 25% din zero egal cu zero. Asadar, alesii nostri au semnat un contract prin care vindem un activ valoros la un pret egal cu 6% din valoarea lui de piata. Acest lucru face din proiectul minier de la Rosia Montana un tun.
    Spre deosebire de alte tunuri pe care le-au mai dat alesii nostri, acest tun de la Rosia Montana mai are niste consecinte, foarte grave:
    – incalcarea dreptului de proprietate al locuitorilor din Rosia Montana care sunt fortati sa-si paraseasca gospodariile si sa plece;
    – distrugerea patrimoniului cultural din zona. Rosia Montana este cea mai veche localitate atestata documentar din Romania. Aici exista marturii arheologice ale traiului oamenilor de peste doua mii de ani. Rosia Montana va fi rasa de pe fata pamantului daca exploatarea minereurilor va avea loc;
    – distrugerea mediului natural, prin despadurirea zonei, prin distrugerea solului si prin crearea unui lac imens de steril cu continut ridicat de cianura.
    Concluzia mea: proiectul minier de la Rosia Montana este un tun cu consecinte foarte grave, o teapa imensa pe care conducatorii tarii ne-o dau noua, pentru ca ei sa-si ia spagile.
    Oameni buni, nu mai fiti pasivi! Nu lasati politicienii sa fure bani din buzunarele voastre prin acest tun de la Rosia Montana! Si nici prin alte tunuri!
    Desteptati-va, romani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.