Jurnaliștii români din statele vecine României spun povestea unor comunități prinse între solidaritatea de fațadă a autorităților și dorința îndărătnică a oamenilor de a-și păstra identitatea culturală.

* Documentarea pentru acest material a fost realizată în cadrul celei de-a doua ediții ale Congresului Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români, care s-a desfăşurat săptămâna trecută, în Republica Moldova.

Enclavele românești din Serbia

Pe teritoriile sârbești există mii de români izolați de realitățile din țară. Comunități care încearcă să conserve „universul sonor” românesc și în care se vorbește „o limbă română curată, mai curată decât la București uneori”, așa cum avea să remarce Maria Țoghină, de la radioul public din România.

„Presa din Serbia nu se ocupă cu românii din Valea Timocului decât dacă este vorba de un scandal. Românii de la sudul Dunării nu au nici un drept: nu au școli, nu au media, nu știu să scrie și să citească în limba maternă. Avem nevoie de jurnaliști, de profesori de limba română. Din partea statului sârb nu avem nici un ajutor, iar fără ajutorul statului român nu ne putem rezolva problemele. În Timoc sunt 300.000 de oameni care vorbesc limba română, plătesc taxe la stat și au și ei dreptul să primească informații în limba lor. Ascultăm și vorbim, dar nu putem să citim. Parcă suntem blestemați”, spune românul cu nume sârbizat Dusan Prvulovic, directorul Agenției de presă Timoc Press, singura instituție de presă care publică articole în limbile română, sârbă și engleză.

Dusan Prvulovic este si președintele Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, situat în Valea Timocului, din Serbia. Vorbitorii de limbă română din această enclavă sunt numeroși, dar drepturile lor sunt ignorate, potrivit spuselor sale, rostite într-o limbă română ușor arhaizată. „Publicația <<Scrisul românesc>> venea și ședea la sediul organizației, fiindcă oamenii nu știu să <<cicească>> românește”, adaugă el.

Tot printre sârbi trăiesc și cei 30.000 de români din provincia autonomă Voivodina, dar aceștia, spre deosebire de timoceni, sunt privilegiați. „Voivodina e mai aproape de Europa decât de Serbia”, spune Pavel Gătăianțu, redactorul șef al revistei culturale „Europa”, din Novi Sad (Voivodina). Vorbește ireproșabil limba română și scrie poezii. „La Novi Sad am făcut o cerere pentru a prinde Radio România Internațional. Noi promovăm valori culturale românești. Am publicat mulți scriitori de limbă română, dar și alți autori. Minoritarii nu trebuie să umble în pantaloni scurți, să stea înclinați și să plângă pe umărul statului român, ci trebuie să lupte și ei”, continuă Pavel Gătăianțu.

Dusan Prvulovic îl întreabă cum ar putea cei din Voivodina să „aprindă becul” și în Timoc, iar răspunsul primit este că un grup de învățători a pornit deja un proiect în direcția asta. Pe de altă parte, Dusan e neîncrezător în continuitatea proiectelor: „Oamenii nu pot să intre în frigider la păstrat până obținem un proiect de finanțare”.

Presa de limbă română din Ucraina

Lipsa unui sprijin (financiar) se resimte încă și mai acut în presa românească din Ucraina. Un jurnalist de la „Zorile Bucovinei” remarcă faptul că „discordie nu există, dar nu există nici solidaritate”. Spune că a lucrat câte 4-5 ani fără concediu, alături de încă doi colegi ziariști, pentru un salariu de aproximativ 100 de euro pe lună.

Jurnalistul Vasile Tărâțeanu, din Cernăuți, editează de unul singur ziarul „Arcașul” și-l distribuie gratuit printre românii de aici. „Fac <<Arcașul>> în calitatea mea de scriitor și de pensionar care nu are ce face. Ziarul iese când poate, când este cineva dispus să sponsorizeze tipărirea. Nu am nici salariu, nimic. E o cauză pe care o slujesc, îndeplinesc o misiune pe care mi-am asumat-o. Sunt copii care acum nu mai pot comunica cu bunicii în limba română, fiindcă limba română e considerată fără nici un viitor. Fiecare trebuie să vină cu valorile și cultura sa în Europa”, conchide Vasile Tărâțeanu.

Jurnaliștii de gardă și mercenarii din presa moldovenească

Contextul politic din Republica Moldova scindează jurnaliștii români în două tabere. „Există suficiente motive în Moldova să fim militanți. Uneori ne mușcăm limba și continuăm să fim echidistanți. Există riscuri foarte mari ca fiecare să aibă rigla sa pentru adevăr”, declară directorul postului de radio „Europa Liberă” din Chișinău, Vasile Botnaru. Povestește că i s-a întâmplat chiar să fie amenințat de un „mercenar de presă angajat de comuniști”. Pe de altă parte, Eugen Tomac, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, constată că în comunitățile românești, dar și în Republica Moldova, românii „au nevoie de un mesaj mult mai direct și mult mai dinamic pentru a recupera o parte din valorile care ne reprezintă”.

În Moldova, jurnaliștii au cunoscut „evoluții spectaculoase, de la câini de pază la maidanezi nenorociți și dulăi în lanțuri”, este de părere Val Butnaru, președintele Jurnal Trust Media, din Chișinău. Din punctul său de vedere, un mare semnal de alarmă îl constituie lipsa unei legi a publicității, care facilitează monopolul rusesc. În plus, moldovenii nu prea se urmăresc presa în limba română, pentru că „divertismentul de la televiziunile rusești acaparează publicul”.

Aneta Grosu, redactorul șef al publicației de investigații „Ziarul de Gardă”, susține că în Republica Moldova nu se fac investigații pentru că nu sunt bani, nu sunt [suficienți –n.r.] jurnaliști, iar jurnalistul nu are satisfacția să-și vadă munca împlinită. „Deseori, libertatea de exprimare în Republica Moldova este înțeleasă într-un mod precar. Avem libertatea să spunem și să nu fim auziți. Ca să cadă un cap de ministru/ șef de întreprindere/ șef de spital este foarte greu. Trei sferturi din localitățile rurale sunt la cheremul unui post tv care minte că România a provocat inundațiile din Republica Moldova. Suntem o voce prea mică pe fundalul acestor mașini mediatice”, spune Aneta Grosu.

În mod paradoxal, Republica Moldova e o țară unde Președintele are mai multă încredere în presă decât jurnaliștii înșiși. „Presa liberă e ca o fântână. Dacă o cureți și ai grijă de ea, ai de unde bea apă. Dacă nu e presă liberă, înseamnă că nu e democrație. Presa liberă poate fi bună sau rea. Dar fără libertate poate fi doar rea”, afirmă președintele Mihai Ghimpu, sprijinindu-se pe un citat din Camus. „Adevărata putere sunteți dumneavoastră [jurnaliștii – n.r.], pentru că exprimați punctul de vedere al celor care aleg această putere”.

„Foaia românească” din Ungaria

Cei mai mulți români din Ungaria „se chinuie să citească și să înțeleagă limba română” și s-au abonat mai degrabă din solidaritate la „Foaia românească” din Jula, chiar și numai pentru că publică programul Televiziunii Române, potrivit redactorului șef Eva Iova. „Statul maghiar funcționează mai degrabă de ochii lumii [în relația cu minoritățile – n.r.]. Copiii care termină 8-12 ani de școală românească din Ungaria nu vorbesc limba română”.

Aici, nici credincioșii români nu sunt mulți, motiv pentru care unul dintre preoții români este bibliotecar, altul este jurnalist, iar al treilea este șomer.

Concluziile Forumului Internațional al Jurnaliștilor Români (FIJR)

Organizatorii Congresului Jurnaliștilor Români de Pretutindeni au comunicat următoarele concluzii ale celor trei zile de dezbateri pe tema triadei „Presă-Putere-Democrație”:

– se impune ca Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români să avertizeze guvernele din Serbia şi Ucraina că îşi rezervă dreptul să protesteze la organismele internaţionale împotriva nerespectării prevederilor legislative cu privire la susţinerea presei scrise de limba română;

– FIJR susţine jurnaliştii de limba română din Ungaria în demersurile lor de sancţionare şi eliminare a fenomenului deturnării obiectivelor autoguvernării minorităţii româneşti din Ungaria în scopuri financiare;

– FIJR cere Guvernului sârb să asigure tratament nediferenţiat pentru românii de pe Valea Timocului şi cei din Voivodina;

– FIJR susţine elaborarea unui cadru legislativ care să elimine monopolul de pe piaţa de publicitate din Republica Moldova şi să asigure un mediu concurenţial onest în mass-media;

– FIJR face un apel colegial pentru ca publicaţiile din România să reflecte problemele cu care se confruntă comunităţile româneşti din ţările vecine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *