La începutul anului, CNA a decis ca toate posturile de televiziune și de radio să afișeze pe site-urile lor codurile deontologice pe care și le asumă și pe baza cărora își realizează materialele jurnalistice, pentru a încuraja autoreglementarea presei. Interesant este că majoritatea trusturilor au ales să adopte Codul Deontologic realizat de Asociația Română de Comunicații Audiovizuale (ARCA).

Nu auzisem până acum de acest cod deontologic*. Nu știam cine l-a elaborat și cu cine s-a consultat. Cu toate astea, el a ajuns imediat pe site-uri, când asumarea publică a unui cod deontologic a devenit obligatorie. A devenit, deci, o prioritate să-l citesc. Și trebuie spus că am avut parte de multe surprize neplăcute. Iar cireașa de pe tort a fost declarația directorului executiv ARCA, dl George Chiriță, care mi-a spus că acest cod „a fost adoptat de asociație, printr-o decizie a consiliului director”, și că „nu are importanță cine l-a redactat, întrucât nu implică drepturi de autor și poate fi preluat de oricine”.

Ce m-a frapat încă de la început a fost exprimarea deficitară a celui/ celor care a/au elaborat acest document menit să fie un reper pentru jurnaliștii profesioniști. Însăși prima frază suferă de improprietatea termenilor: „Prezentul cod deontologic se situează în contextul creat de cadrul reglementativ existent, respectiv legea audiovizualului, codul audiovizualului, codul civil, Convenţia europeană a drepturilor omului, jurisprudenţa CEDO”.

De altfel, Codul Deontologic al ARCA folosește deseori termeni, sintagme și valori insuficient, vag sau deloc definite, care nu pot fi repere profesionale decât, eventual, pentru „jurnaliștii-filosofi” („bun-simț”, „prezumția de creativitate”, „nivel de civilizație mediatică a publicului”, „suport faptic credibil și suficient”, „expunere normală în fața publicului și a presei etc”.). Pe parcursul lecturii sale am constatat că documentul este redactat neglijent și, cel mai probabil, nu a fost revizuit, întrucât conține greșeli de redactare, litere/ diacritice eludate, invenții lingvistice și chiar greșeli gramaticale (prezente uneori chiar în cadrul aceleiași construcții lingvistice, cum este cazul „prezumpției de creativitate”).

Un alt aspect demn de semnalat este că, deși autorul/ autorii codului susține/ susțin că acest document nu contrazice reglementările existente, lucrurile stau diferit în realitate, în mai multe privințe. De pildă, codul susține că „Radiodifuzorul poate interveni în activitatea editorială oricând consideră necesar, și în special atunci când delegarea politicii editoriale nu produce efectele prezumate”. Înțelegem de aici că patronul poate să intervină oricând în politica editorială, încălcând astfel Documentul de reglementare a relațiilor editoriale dintre patroni și jurnaliști, elaborat de Clubul Român de Presă și riscând să sfideze chiar interesul public și clauza de conștiință a jurnalistului. În acest context, acest enunț este o amenințare la adresa libertății de exprimare și a presei de calitate și favorizează interesele patronilor, nicidecum ale jurnaliștilor care vor să-și facă bine meseria.

Tot din acest cod deontologic aflăm că există niște condiții predeterminate, apriorice, ale apelului la clauza de conștiință: „Radiodifuzorul va stabili cu realizatorii de programe condițiile care se aplică atunci când este utilizat recursul la clauza de conștiință, respectiv la dreptul acestora de a nu acționa împotriva convingerilor proprii, care trebuie acordat fără http://www.phpaide.com/forum.php?langue=fr&page=1 limite”. De fapt, această exprimare include o contradicție: pe de o parte stabilești condițiile apelului la clauza de conștiință, pe de altă parte acorzi fără limite recursul la acest drept.

De asemenea, Codul Deontologic propus de ARCA relativizează inextricabil protejarea vieții private și a dreptului la propria imagine: „Mai mult, <<asteptarea legitimă  de protecție a vieții private și a dreptului la propria imagine>> nu poate fi invocată în spații în care se admite o expunere normală în faţa publicului și a presei”. Or, cum nu putem stabili clar ce înseamnă „expunerea normală în fața publicului și a presei”, este de așteptat ca acest cod să încurajeze/ să îngăduie încălcarea unor drepturi fundamentale. Iar acest aspect poate fi dedus și dintr-un alt citat din cod, potrivit căruia: „Prezentarea unor astfel de cazuri [referitoare la persoanele publice – n.r.] se va face numai dacă radiodifuzorii vor fi în măsură să demonstreze că expunerea unor aspecte de viaţă privată, indiferent dacă prejudiciază sau nu imaginea persoanei, reprezintă o contribuţie la dezbateri de interes general care consolidează valorile societăţii contemporane”.

Cu alte cuvinte, dezbaterile de interes general și elementele care consolidează valorile societății contemporane sunt argumente pentru încălcarea dreptului la viață privată și a dreptului la imagine. Însă este neclar dacă dezbaterile de interes general sunt sinonime cu dezbaterile de interes public; ipotetic vorbind, și o reprezentație de la circ poate stârni ceea ce am putea numi interes general. Cât privește consolidarea valorilor societății contemporane, aici nu trebuie să uităm că drepturile fundamentale ale omului prevalează, cum nu trebuie să uităm nici că nu este rolul presei să aibă o atitudine conservatoare, patriarhală.

În mod abracadabrant, Codul Deontologic al ARCA se încheie cu un artificiu stilistic intitulat „prezumpția [sic! – n.r.] de creativitate”. Citat: „Totuși, este specific pentru o parte din principiile formulate aici că nu pot decât să rămână la nivelul de reper, fiind imposibilă o judecată asupra faptului dacă practica editorială se conformează lor sau nu. Pentru noi este suficient însă ca aceste principii să constituie o preocupare, iar punerea lor in practică să producă o valoare construită conform creativității fiecărui editor. Acesta este principiul <<prezumpției de creativitate>>”. Un fel de-a spune că totul e relativ și că, în final, tot ce contează este ultimul paragraf.

Preiau finalul fără alte comentarii:

Notă: Acest cod fost redactat  avand ca referințe, intre altele, următoarele documente:

  1. Commercial Television Industry Code of Practice – Australia  January 2010
  2. ACDIRT Canada – l”Association des journalistes électronique- Code de déontologie
  3. CAB Code Regarding Violence in Television Programming
  4. Canadian Association of Broadcasters” Equitable Portrayal Code
  5. Editors” Code of Practice – United Kingdom
  6. Code of Ethics for the Austrian Press –Austria
  7. Code of Ethics for the Press, Radio and Television- Sweden
  8. United Kingdom Code: Code on Standards of the Broadcasting Standards Commission
  9. United Kingdom Code: Code on Standards of the Broadcasting Standards Commission
  10. Codul deontologic al ziaristului adoptat de Clubul roman de presa
  11. Codes of Journalistic Principles / Europe
  12. Reports on possible co-operative regulatory systems
  13. Case of Verein Gegen Tierfabriken Schweiz CEDO
  14. Case of Von Hannover V. Germany CEDO
  15. The Editorial Guidelines BBC
  16. The Ethical journalism initiative – Aidan White
  17. Right to one’s own image – ECHR judgments
  18. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie Ghid privind punerea în aplicare a articolului 8 ECHR
  19. Libertatea de exprimare, Ghid privind punerea in aplicare a articolului 10 al Convenţiei europene pentru Drepturile Omului
  20. The Media Self-Regulation Guidebook
  21. The Public Interest,the Media and Privacy – David E. Morrison,Michael Svennevig
  22. OFCOM Code on Fairness and Privacy
  23. OFCOM Code on Standards
  24. CRP / recomandare privind auto-reglementarea relatiilor profesionale
  25. Parliamentary Assembly on privacy /rezolutia COE nr 1165/1998
  26. Rezolutia COE 1003/1993 etica jurnalismului
  27. Statutul jurnalistului / COM
  28. Statutul ziaristului din Societatea romana de televiziune
  29. Statement of Principles of Radio and Television Broadcasters – The National Association of Broadcasters – SUA

* În anul 2004, Convenția Organizațiilor de Media a elaborat un Cod Deontologic Unic al Jurnalistului în urma consultării cu reprezentanții a 40 de organizații de media. Acest cod a fost revizuit în 2009.

Citiți și Codul Deontologic al Clubului Român de Presă.

Articolul are 3 comentarii

  1. Doamna Popa îşi incepe notele de lectură a codului ARCA prin a acuza o „exprimare deficitară” ce s-ar localiza inclusiv în prima frază a codului („Prezentul cod deontologic se situează în contextul creat de cadrul reglementativ existent, respectiv legea audiovizualului, codul audiovizualului, codul civil, Convenţia europeană a drepturilor omului, jurisprudenţa CEDO”), unde detectează o folosire improprie a termenilor.
    Se pare însă că doamna Popa judecă după principiul „cititorii mei sunt mai inteligenţi decât mine”, pentru că nu explică acestora în ce constă improprietatea termenilor. Impotriva principiului, încerc să le explic eu: domnia sa a avut probabil în vedere, pentru acuzaţia de folosire improprie a termenilor, ideea că jurisprudenţa CEDO nu ar aparţine de cadrul reglementativ existent, ceea ce face improprie includerea jurisprudenței CEDO in categoria „cadru reglementativ”. Dar aceasta teză este evident falsă! Ceea ce s-a vrut a se spune in fraza de debut a codului este tocmai că şi jurisprudenţa CEDO aparţine cadrului reglementativ intern. Citez aici o autoritate – Gheorghe Piperea: „Jurisprudenţa CEDO este direct aplicabilă în dreptul intern prin mecanismul creat de articolul 20 din Constituţie”- sunt cazuri în care „legea este jurisprudenţa CEDO”.
    Urmează apoi un atac la un set de termeni folosiţi în cod: „bun-simț”, „prezumția de creativitate”, „nivel de civilizație mediatică a publicului”, „suport faptic credibil și suficient”, „expunere normală în fața publicului și a presei etc”, despre care se spune că nu sunt definiţi.
    Dacă „bun-simț” este un termen fără conținut pentru doamna Popa, nu văd de ce a simţit necesar să reproșeze că nu a fost definit. In ce priveşte „prezumpţia de creativitate”, ea este definită într-un paragraf de 5 rânduri, iar sintagma „suport faptic credibil şi suficient” reproduce o formulare a CEDO (Curtea Europeană vorbeste, referindu-se la judecăţile de valoare, de necesitatea „existenţei unei baze faptice suficiente”).
    După cum atacă si fraza care conţine sintagma „expunere normală în fața publicului și a presei” ( „asteptarea legitimă de protecție a vieții private și a dreptului la propria imagine” nu poate fi invocată în spații în care se admite o expunere normală în faţa publicului și a presei”). Dar această frază preia o formulare a unui judecător al CEDO, într-o dispută pe tema “aşteptării ca viaţa privată să fie protejată”, prin care se afirmă că există locuri în care nu mai poate fi „invocată o aşteptare rezonabilă de a nu fi expus în faţa publicului sau a mass-media”.
    Doamna Popa are o problemă şi în raport cu sintagma „dezbatere de interes general”, care se regăseşte în formulări din decizii CEDO, exact in relaţie cu protecţia vieţii private versus libertatea de exprimare. Curtea europeană o spune explicit, de exemplu, in CASE OF VON HANNOVER v. GERMANY : Curtea „consideră că factorul decisiv în a găsi raportul între protecţia vieţii private în opoziţie cu libertatea de exprimare trebuie să rezide în contribuţia pe care fotografiile şi articolele publicate o aduc la o dezbatere de interes general” (the Court considers that the decisive factor in balancing the protection of private life against freedom of expression should lie in the contribution that the published photos and articles make to a debate of general interest.)
    „Cu alte cuvinte”, continuă doamna Popa, „dezbaterile de interes general și elementele care consolidează valorile societății contemporane sunt argumente pentru încălcarea dreptului la viață privată și a dreptului la imagine.” Da, evident – este exact ceea ce afirmă Curtea Europeană a Drepturilor Omului în citatul de mai sus. Este evident că respectiva contribuţie la dezbaterea de interes general se poate realiza numai prin publicarea materialelor care vin în contradicţie cu protecţia vieţii private.
    Doamna Popa continuă nestăvilită, intrând pe tărâmul circului: „Însă este neclar dacă dezbaterile de interes general sunt sinonime cu dezbaterile de interes public; ipotetic vorbind, și o reprezentație de la circ poate stârni ceea ce am putea numi interes general.” In această incursiune pierde însă memoria startului: era vorba nu doar de interes public ci de dezbateri de interes public – este evident că o reprezentaţie de circ nu poate fi în niciun caz o dezbatere!
    Se pare că doamna Popa are o alergie la formulări desprinse direct din decizii CEDO, total contraindicată în cazul lecturii de coduri deontologice.
    Doamna Popa descoperă contradicţii acolo unde le pune singură: ” Un alt aspect demn de semnalat este că, deși autorul/ autorii codului susține/ susțin că acest document nu contrazice reglementările existente, lucrurile stau diferit în realitate”, şi evocă aici un document al Clubului Român de Presă. Un document pe care codul ARCA nu il contrazice, ci chiar îl confirmă, după cum îl şi indică între surse. Totodată, trebuie notat că documentul invocat nu este parte a cadrului reglementativ, ci o recomandare a CRP, în vreme ce codul precizează că asumă cadrul reglementativ existent aşa cum e definit în primul paragraf.
    Mai mult, ceea ce inţelege autoarea din expunerea privitoare la conceptul de politică editorială dovedeste neînţelegerea chiar a recomandării CRP. Ea afirmă că ”Înțelegem de aici că patronul poate să intervină oricând în politica editorială, încălcând astfel Documentul de reglementare a relațiilor editoriale dintre patroni și jurnaliști, elaborat de Clubul Român de Presă”. Or, documentul CRP spune clar că elaborarea şi schimbarea politicii editoriale este prerogativul exclusiv al patronului. Recomandăm doamnei Popa să reia, cu degetul la tâmplă, lectura recomandării CRP.
    Poate ar fi fost mai interesant, in schimb, să sesiseze că în codul ARCA s-a corelat conceptul de politică editorială cu tema responsabilităţii editoriale, în spiritul legii audiovizualului, focalizând materia ei nu atât pe relaţiile ierarhice din cadrul companiei, ci pe responsabilitatea faţă de conţinutul editorial.
    Doamna Popa are obiecţii şi cu privire la modul în care Codul tratează tema clauzei de conştiinţă. Autoarea nu a sesizat că formularea în cauză exprimă ideea că dreptul de a recurge la clauza de conştiinţă nu se exercită numai in anumite condiții, ci oricând, fără limite, dar concomitent cu satisfacerea anumitor condiții, care decurg din aplicarea lui şi nu condiţionează aplicarea lui. E vorba de condiţii care urmeaza a fi definite în cadrul companiei şi care pot fi, de exemplu, de ordin procedural (se va anunţa în timp util refuzul de a realiza o anumită emisiune, pentru a nu produce daune companiei, etc). In general, în lumea civilizată este acceptată ideea că un drept se exercită întotdeauna numai în condiţiile protejării drepturilor altora.
    In ce priveste acuzaţia că termenul „prezumptie” conţine o greşală gramaticală (corect spus ar fi fost: ortografică) , un comportament de minimă decență ar fi trebuit să o conducă la dicţionare pentru a verifica dacă termenul este sau nu acceptat drept corect. S-ar fi văzut că termenul este prezent în toate dicţionarele. Dealtfel, varianta „prezumpție” respectă spiritul etimologiei acestui termen, care provine din latină şi din franceză, unde apare consoana p.
    Deşi autoarea nu a folosit ea insăşi un termen incorect, pledoaria ei pe tema incorectitudinii formei „prezumpție” este o dovadă de necunoastere a limbii române, ceea ce, punctual, nu revine desigur la a se exprima incorect în aceasta limbă, ci a la nu intelege ceea ce se spune corect în această limbă. Ambele ipostaze sunt însă la fel de nefericite.

  2. Esta cazul sa apeleze si televiziunile, cu adevarat, la “bun simt” si nu numai la teroare si dezgust, asa cum s-au obisnuit in ultimii ani. M-as fi bucurat mai mult ca domnul George sa fi trimis o pledoarie pe tema bunului simt la televiziuni sau, daca tot are cunostinte juridice, sa ajute persoane care au fost lezate de emisiunile stupide de la TV (de exemplu copiii si tinerii care nu au discernamant si iau de model ce vad la TV: Monica Columbeanu, Sexi Braileanca si alte catastrofe de acelasi gen). Inteligenta d-lui George chiar merita o cauza mai buna.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *