Paul Goma

Paul Goma împlinește astăzi 78 de ani.

S-a luptat aproape de unul singur cu un sistem criminal și a supraviețuit. A lui a fost victoria până la urmă.

Noi credeam că lupta s-a terminat. Ne-am înșelat. Ne-am dat deoparte și ne-am jucat de-a democrația. Paul Goma – nu. El a continuat să lupte. Și tot de unul singur. Asta îl face să și greșească. Dar nu știm dacă până la urmă nu tot el va avea dreptate.

Noi suntem maleabili. Ne dăm după vremi și după om. Și cine vrea ne îndoaie. Se poate supraviețui așa. Însă Paul Goma ne arată nu cum se supraviețuiește, ci cum se trăiește. Vertical. Cu privirea înainte. Ne învață cum se poate muri în picioare.

Noi zicem că suntem un popor iertător. Ne facem din iertare o virtute supremă. E așa de bine să fii iertător, încât aproape că nu trebuie să mai faci nimic pe lumea asta. Bate-mă, vecine!; împilează-mă, turcule! – scriitorul nu s-ar feri să spună chiar: “împulează-mă”, fiindcă el nici de cuvinte nu se teme, nu doar de tirani și de tiranii; rupe-mi șira spinării, frate, cu ciomagul; ia-mi părinții de lângă mine și scoate-le ochii fiindcă nu se pot preface că nu văd. Poți să mă trădezi, să mă scuipi, să îți schimbi peste noapte credința, să mă spurci cu spurcăciune, cu vorba, cu scrisul, fii mârlan cu mine, fă tot ce nu se face fiindcă eu sunt din neam iertător și te voi ierta pentru toate astea.

Paul Goma ne învață că sunt lucruri care nu se iartă. Dacă-i mai iartă pe oameni, că și el e român, peste mizeria lor nu poate trece. Aici nu lasă nimic de la el. Nu are principii de ajustat, de adăugat, de uitat. El mai ales nu uită. Nu uită în locul nostru, iertătorii prin uitare. Opera lui scrisă este revărsarea unui creier colosal care nu uită nimic din ce nu trebuie uitat. Și totul, în această revărsare, ordonat milimetric după regulile unei conștiințe care n-a cunoscut ruptura, compromisul, datul după om și după vremi. Și totul, în această revărsare, însuflețit de o inimă mai mare și mai caldă decât a atotiertătorilor confrați. N-aveți decât să-l priviți ca pe un monstru. Cine i-a citit cărțile știe însă că așa ceva nu putea ieși decât dintr-un suflet mare.

Curajul lui nebunesc, verticalitatea, memoria și sufletul mare n-ar fi făcut din Paul Goma, împreună, un mare luptător contra comunismului – nu un dizident. Statura asta a căpătat-o pentru că, peste toate, era un scriitor. De pe această poziție a fost văzut. Un scriitor deosebit de ceilalți prin prietenia lui necondiționată cu adevărul. Un prieten pe care nu l-a trădat niciodată, pe care, tot pierzând prieteni dintre oameni, l-a păstrat aproape. Ni-l tot dă și nouă, ni-l împinge în brațe. Dar dacă nu se îndoaie ca noi, dacă nu are mai multe fețe, dacă nu e răsucibil după deget și după situație, nu ne place prietenul ăsta. Și-i zicem că-i trimis de un nebun. Și de un scriitor fără talent. Apoi: cum, Paul Goma a scris “Din Calidor”? Și “Arta refugii”?  Și “Ostinato”? Ah!  Atunci e antisemit!

Nu putem noi să-i facem atâtea nedreptăți câte poate el duce. N-avem loc de el. Ne încurcă. Ne tot înțeapă cu degetul în coaste. În frumoasele noastre momente de dezmăț cu morala și cu istoria el apare de niciunde și ne pune o oglindă în față. Ne arată chipurile schimonosite de voluptăți mudare. Și atunci îl lovim cu piciorul în figură. Sau ne facem că nu-l vedem. Uităm că oglinda e problema, nu omul. E incomod, e enervant, e un băgăcios, un nesuferit. Un monstru. Și fiindcă nu-l putem doborî cu bocanci în cap, cum nu l-au doborât nici bătăile crunte din închisorile lui și din anchetele la Securitate, îi zicem că nu are talent. Cei mai proști și cei mai ipocriți dintre noi, dar și cei mai lași, saltă captele din mulțime, prind din aer gălușca asta împănată în bucătăria Securității și-o molfăie o viață, udându-se pe piept cu propria salivă: “Goma n-are talent! Goma n-are talent”.

Nu mai puțin inteligentă s-ar dovedi intenția cuiva să demonstreze contrariul, că nu-i așa, că Paul Goma are talent. În privința asta Goma nu trebuie ajutat de nimeni. Se apără singur prin cărțile lui. Cine are ochi de văzut să vadă. Cine nu, să iasă din joc: Paul Goma nu e pentru dânșii. Cărțile scrise mai ales în ultimii ani despre Paul Goma, studiile dedicate, tezele de licență, doctoratele  nu vin să-l întărească pe el în reduta propriei opere, nu asta le este intenția. Sunt scrise de oameni normali la cap, trăitori într-o rezervație de normalitate în mijlocul acestei lumi stâlcite. Literații din România fug de Paul Goma, dar literatura română îl va îmbrățișa pe fiul ei izgonit de acasă. Adevărurile lui Paul Goma, lecțiile lui de viață, cărțile lui vor trăi mai mult decât cei care l-au alungat. Am convingerea că bătrânețile mele, nu mai departe de-atât, vor fi luminate de un Paul Goma asumat și pus sus, acolo unde îi este locul. Iar când nepoții mei îi vor citi cărțile, despre ceilalți nu se va mai ști decât ca despre unii care l-au înjurat pe Paul Goma.

Astăzi Paul Goma împlinește 78 de ani. E un moment luminos în lupta lui cu timpul. Un moment să-l aducem mai aproape măcar sufletește. Altfel, știm, nu vine. Pentru că el, plecând, și-a luat țara cu el ca să ne-o redea prin cărți. Modest și discret, patriarhul e acasă acolo unde e. Noi nu suntem unde trebuie.

La mulți ani, Domnule Paul Goma!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.