În calitate de descendent al unei familii maghiare ai cărei membri s-au văzut peste noapte cetăţeni ai unui stat care îşi are capitala în altă parte decât la Budapest, aş dori să vă felicit pentru activitatea depusă de către dumneavoastră la Ministerul Culturii.

Intuiam iniţial că lipsa de reacţie a Ministerului pe care îl conduceţi faţă de demolările pe care le efectuează Primăria Generală a Capitalei într-un cartier istoric  al Bucureștiului are legătură cu dorinţa dumneavoastră de a oferi o revanşă subtilă pentru tratatul de la Trianon. Acest tratat a smuls Ungariei, în mod nemeritat, întinse teritorii care au revenit României. Când am aflat că aveţi o contribuţie activă în aceste demolări prin autorizaţiile emise de Ministerul Culturii și Patrimoniului în cursul săptămânii trecute  m-am bucurat nespus de mult.

Vă felicit, domnule Kelemen Hunor, pentru reuşita dumneavoastră în a-i atrage în această cauză şi pe politicienii de etnie română. Sunt convins că fără contribuţia activă a unei bune părţi a clasei politice a României, demersul dumneavoastră de a demola clădiri istorice ale municipiului Bukarest ar fi avut mai puţine şanse.

Mai este puţin, domnule Ministru, până în momentul în care Bucureștiul nu va mai avea nici o şansă să se apropie, ca patrimoniu cultural şi istoric, de Budapesta. Pentru noi, minoritatea maghiară care a avut atât de mult de pierdut în urma Tratatului de la Trianon, faptul că etnicii români au cuvinte admirative la adresa Budapestei în comparaţie cu Bucureştiul reprezintă o revanşă istorică în faţa statului român.

Vă mulţumesc încă o dată, domnule Kelemen Hunor, pentru dedicaţia cu care puneţi umărul la distrugerea identităţii istorice a acestui oraş atât de important pentru poporul român.

Tisztelettel,

Szelmenczi Ádrián.

Articolul are 3 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *