În vremea copilăriei mele, Moş Crăciun, chiar dacă se deghiza, pentru unii, sub numele tovarăşului Gerilă, îşi îndeplinea, totuşi, în măsura slabelor sale posibilităţi, menirea: ne aducea câte un cadouaş mai-mult-simbolic, iar înainte de a ni-l înmâna ne punea întrebări etice, pentru ca în final să ne absolve, cvasi-creştineşte, de vinovăţiile recunoscute faţă de părinţii, educatorii, în fine, ‚mai-marii’ noştri.

Ho-ho-ho, râdea el.

Anul acesta, Guvernul s-a gândit, tot de Crăciun, să ne scape de o dilemă, să ne elibereze de-o grijă, să ne facă un cadou, zic unii, neaşteptat. Mult-discutata redevenţă la metalele preţioase a fost nici mai mult, nici mai puţin decât dublată.

Hă-hă-hă, a râs cineva, din colţul lui cotrocenist.

 

 

Să mai zică vreun român că nu ne gândim la soarta lui şi binele ţării, când, iată, i-am pus cu botul pe labe pe venetici (aceşti barbadoşieni umblători cu cioara vopsită în culorile Canadei). Să vadă românii o mişcare de guvern-jucător, să-i audă pe străinii exploatatori cum ţipă de durere, izbiţi în chiar inimile lor corporatiste de tăria noastră din popor. Să le dăm cu flit remegeciştilor şi tuturor traficanţilor de carne şi suflete vii, puşi pe exploatarea bietei, altfel neprihănitei ţărişoare.

De partea cealaltă a aşa-zisei baricade, fireşte, teatrul a continuat: rmgc a cerut, oficial, lămuriri, întrebănd – chipurile! – dacă pomenita ordonanţă de urgenţă se va aplica şi în cazul Roşiei Montane. “Nu suntem de acord!” spune compania, cu aer de căprioară rănită, reafirmând, pe toate canalele, că oricum profitul României era, economic vorbind, jaf curat (aduceţi-vă aminte, în estimările publicitare se spunea că statul va lua, în fapt, mai mult de jumătate din beneficii, cerându-i-se fiecărui cetăţean să se gândească ce-ar face cu patru miliarde de dolari).

E o tehnică deja-cunoscută. Când a semnat descărcarea de sarcină arheologică, Kelemen Hunor a încercat să o prezinte drept un câştig (şaptezeci de milioane) pentru cultură. De-a lungul întregii discuţii privind acordul de mediu, Laszlo Borbély a făcut pe mai-catolicul-decât-papa, reducând voit o discuţie amplă şi complexă, despre un proiect industrial mamut, fără precedent, ca dimensiuni şi consecinţe negative, în Europa, la chestiunea concentraţiei cianurilor în bazinul de decantare. Iar publicul neavizat a înghiţit momeala. În loc să vadă că, la Roşia, s-ar utiliza de treisprezece ori mai multă cianură decât în toate exploatările din UE luate la un loc, el, publicul, a fost determinat să se uite, siderat, la stindardul celor 3 ppm, mirându-se: ce balaur de ministru avem, cum i-a pus el la punct pe viitorii ‚mineri’.

Iar acum asta. Creşterea redevenţei de la 4 la 8 procente – pe care ne putem aştepta să o vedem prezentată drept un triumf, obţinut în urma unor aspre negocieri. (Extrapolare/ transpunere a clasicei tehnici de licitaţie trucată, mamă a tuturor corupţiilor.)

Un bun prieten ne spunea ieri, într-o discuţie, că ar trebui să ieşim cu articole, afişe, intervenţii în care să vorbim despre dublarea lui (aproape) zero. În opinia mea, ar fi fost o procedură esenţialmente corectă; dar cum postacii veghează şi ne-ar fi atacat la inexactităţi, prefer să practic, cu această ocazie, cea mai seacă aritmetică.

Ai, popor române, o comoară îngropată în curte. Autorităţile ţi-au spus că sapa ta nu-i bună, că trebuie să vină cineva cu nişte cisterne de otravă, să-ţi transforme tot terenul într-o baltă de nămol cu metale grele; partea bună e că, în schimbul acestor complexe lucrări, nu vei mai ceda 96% din ce se va găsi acolo, ci DOAR 92%.

Ai sărit în sus? Mda, te înţeleg; în locul tău, şi eu aş fi siderat.

Radu Tudor, un jurnalist care pe mine, personal, e departe de a mă entuziasma, are totuşi meritul de a fi folosit primul, în dezbaterea privitoare la Roşia Montană, o expresie şi neaoşă, şi succintă, şi perfect adecvată situaţiei: din această ‚exploatare’, zicea el, “România va lua ciuciu“.

Acum, cu această hotărâre de Guvern, se pare că miza economică a crescut la ciuciuciu.

[Şi da, ştiu, postăceii vor năpădi subsolul acestui text mai ceva ca pureceii pe maidanez: „de ce minţi, domnule Vîlcu, de ce nu spui că România va avea 20% din profit?” Un aspect pe care l-am discutat deja destul… îmi reînnoiesc doar observaţia că, deocamdată, am participat, prin Minvest, doar la cheltuieli, cu această ocazie îndatorându-ne serios. E, la urma urmelor, firesc: am vrut neapărat rahat pe băţ, era firesc să contribuim măcar cu acesta din urmă.]

………………………………………….

Mda, cineva îşi râde de noi. Cineva se hăhăie de drepturile, proprietăţile, interesele noastre.

Ce, aşadar, îţi pot ura la cumpăna dintre ani, române, fratele meu? Mă tem că nimic mai mult decât ţi-o spune, la toate ocaziile festive, un imn naţional pe care, culmea, se pare că ne-am învăţat să-l cântăm somnambulic, fără a ne gândi la mesajul lui originar (sau, vai,  percepându-l doar ca apologie a rrrromânismului ): îţi urez să te deştepţi.

Să te trezeşti. În ceasul al (două-mii-)doisprezecelea.

Altfel, scuză-mă că ţi-o spun pe şleau şi cu foarte puţină perdea, vei avea un An Nou (sau poate mai mulţi) de tot hahatul.

—————————————

Conţinutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.  

Articolul are 4 comentarii

  1. Daca pe vremea lui 4% statul castiga de fapt 56%, conform logicii imaculate, blanculiste, acum la 8% ne putem astepta sa castigam dublu, nici mai mult nici mai putin de 112%. Bietii canadieni o sa vina cu bani de-acasa.

  2. Ce s-a făcut până acum din partea societăţii civile pentru a împiedica acest jaf imens seamănă cu un menuet de opoziţie.

    Trebuie să ne organizam, să ne radicalizăm să atragem opoziţia politică şi să organizam mari acţiuni de masă în toată ţara, fie pentru a-i face pe aceşti guvernanţi incompetenţi şi rău intenţionaţi să-şi schimbe poziţia şi să apere interesele naţionale, ale noastre deci şi ale generaţiilor viitoare, fie să-i obligăm să plece.

  3. respect, d-l Vîlcu,
    pentru disponibilitatea ludică inepuizabilă cu care aveți resurse să acoperiți acest subiect dureros poporului român !

    puritanului :
    urăsc pasivul-reflexiv- impersonal ” s-a făcut ” !!!
    unul din voturi e eronatul meu : întrebarea e, care opoziție s-o coalizăm : cea care s-a efortat și ea pe sine ( supra-reflexiv …) pprmgc (pp = pro proiect …), sau cea întru rmgcmustdie ? că de e vorba de prima …,
    hă – hă – hă !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *