Studiourile de televiziune şi redacţiile de ziar din România au devenit, de prea multă vreme deja, a doua casă pentru politicienii noştri. Jurnaliştii se bucură de câteva sute de redactori neplătiţi (sau poate sponsori?), care, în mod firesc, figurează pe ştatele de plată ale Parlamentului, Guvernului şi ale celelaltor instituţii reprezentative pentru statul de drept. Bârfele, speculaţiile, confidenţele sau ieşirile nevrotice ale Politicianului au fost ridicate la grad de ştire.

În cazul de faţă, înţelegem prin Politician ca fiind acel individ egal nouă, care a beneficiat de un plus de carismă şi de reprezentativitate prin vot democratic. Prin Jurnalist înţelegem acel individ care poate are sau nu carismă, dar, la un moment dat, a decis că îşi va satisface curiozitatea instinctivă într-un mod organizat şi numai în interes public.

Ne aflăm în anul de graţie 2012 şi constatăm că nici Politicianul şi nici Jurnalistul nu mai au chef de muncă serioasă. Politicianul se plimbă prin faţa camerelor de filmat şi a reportofoanelor ca să se facă auzit şi înţeles. Jurnalistul părăseşte redacţia şi dosarele de documentare a subiectelor de interes public (presupunem naiv că există nişte documentări prealabile), doar-doar o apuca o exclusivitate cu panseurile Politicianului. În fapt, nici Politicianul nu-şi face treaba până la capăt, nici jurnalistul. Ăsta e blat pe faţă!

Poiana lui Iocan în 2012

Alegerile locale de acum o lună au fost catastrofale şi pentru Politician şi pentru Jurnalist. Cei doi s-au îmbrăcat frumos şi şi-au dat întâlniri molcome în prime-time-ul democraţiei româneşti. N-au produs revelaţii, dar au mirosit a mentă. Pentru că au frecat-o la greu. Niciun exerciţiu electoral anterior (cu excepţia primelor alegeri europarlamentare din 2008) nu a fost mai lipsite de conţinut. Per ansamblu, doza de non-întrebări şi de subiecte deviate a fost la cote maxime istorice. Nimeni nu a vrut să deranjeze pe nimeni. Politicianul era pus pe agăţat electorat cu texte de doi lei, iar Jurnalistul a leşinat ori de plictis, ori de neştiinţă. Astăzi, ambii actori gâfâie transpirat între Spitalul Floreasca şi Bruxelles. Blat? Curat!

Aplicabil doar pentru Jurnalist

Când mă-ta spune că te iubeşte, cică ar trebui să verifici din trei surse. Diferite, nu din aceeaşi familie. Regula ar trebui să se aplice şi în cazul Politicianului. Dar, realitatea mediatică ne arată un Jurnalist aproape narcodependent de prezenţa şi vorbele Politicianului. Fără Politician, canci conţinut şi iniţiativă jurnalistică. Jurnalistul ar trebui să-şi ia liber, din motive subiective, căci a rămas fără opinia şi viziunea Politicianului.

Aplicabil doar pentru Politician

Când mă-ta te-a votat, cică ar trebui să-ţi iei fişa postului în serios şi să-ţi mişti hoitul la treabă, nu la televizor. Părerea ta despre despre lume poate fi transpusă în gesturi şi acţiuni politice ferme, pe care să ni le explice frumos un purtător de cuvânt al partidului care te-a adoptat. Demnitatea politică nu se cântăreşte în replici tăioase şi respicate prin presă. La muncă, nu la văitat pe la televizor!

Aplicabil pentru noi toţi

Din nefericire, suntem subiecţii unei lobotomii mediatice. Ţara este guvernată prin presă. Unii spun că este libertate de expresie, dar uită că nici nu mai ştiu cum arată o informaţie de interes public. Cuplurile nici nu mai au nevoie de certuri. Scandalul a devenit tic discursiv pentru Jurnalist şi Politician. Suntem avertizaţi constant că există scandaluri în România. E drept, se urlă mult, dar nu se înţelege nimic. În timp ce noi, oile placide, asistăm la hârjonelile dintre Politician şi Jurnalist, habar nu avem ce se întâmplă cu banii, cu proprietatea şi cu viitorul nostru. Suntem captivi şi nu e nimic victimizant în asta. Pe Politician l-am votat, iar pe Jurnalist l-am lăsat să creadă că este miezul universului, deşi nici unul nu mai beneficiază de prezumţia de intelegenţă sau de bună-credinţă. Ei se căţelesc, noi muncim. Suntem un popor de fraieri.