Vor mai trece, probabil, multe râuri de Cola, până când unele instituții de presă vor înțelege că cenzura este inadmisibilă într-un stat de drept.

Pe principiul „ciocu’ mic și bea o Cola”, Adevărul Holding a oprit fără preaviz funcționarea platformei Think Outside the Box (TOTB), deși contractul de parteneriat prevedea un preaviz de 45 de zile în cazul rezilierii unilaterale.

„Conducerea  Adevărul Holding anunţă întreruperea colaborării cu platforma online de informaţii  <> începând de vineri, 6 mai 2011. Această decizie survine ca urmare a apariţiei unor disfuncţii grave în colaborarea editorială comună şi de promovare reciprocă” – se precizează într-un comunicat de presă (vag!) publicat de Adevărul Holding.

Potrivit redacției TOTB, la baza intempestivei reacții a trustului s-ar afla cinci articole despre Coca-Cola, care au reprezentat un „demers jurnalistic ce nu îndeplinește exigențele editoriale ale publicației Adevărul”. Titlurile articolelor publicate de TOTB sunt:

Câtă fericire a adus Coca Cola în 125 de ani”,

Cât de curată este imaginea Coca Cola după 125 de ani”,

Cât de mult dăunează Coca Cola sănătății; de la mituri la verdictele medicilor”,

Cola, drogul preferat al copiilor”,

Cum am ajuns să bem toți Coca Cola, de la fotbaliști la Osama bin Laden”.

Întrebări pentru Adevărul Holding:

1.      Ce a dus la sistarea colaborării cu Platforma Think Outside the Box? În ce constau „disfuncțiile grave” pe care Adevărul Holding le reproșează platformei TOTB?

2.      Ce relații comerciale există între Adevărul Holding și Coca-Cola?

3. Articolele critice despre Coca-Cola, publicate de TOTB, au avut legătură cu sistarea colaborării dintre Adevărul și TOTB?

Contactat de FreeEx, Peter Imre nu a răspuns la telefon. I-am transmis și un e-mail. L-am contactat pe e-mail si pe redactorul sef Grigore Cartianu. Așteptăm răspuns.

Așteptăm în scris poziția oficială a companiei Coca-Cola cu privire la acest subiect.

Continuarea, aici:

Presiunile politice si economice de la Intact si Adevarul Holding sunt inacceptabile

Presiunile politice si economice de la Intact si Adevarul Holding sunt inacceptabile

zp8497586rq