Andrei Crăciun, jurnalist

Andrei Crăciun, jurnalist

Jurnalistul Andrei Crăciun a scris pe Blogul ActiveWatch despre viața de ziarist din timpul campaniilor electorale.
Așteptăm și alte povești de viață ale jurnaliștilor pe adresa: freeex@activewatch.ro.
Cele mai interesante astfel de relatări vor fi publicate pe blogul nostru și vor fi integrate pe platforma dedicată libertății de exprimare și drepturilor omului, la care lucrăm.
Lectură plăcută!

______________

 

Demult, pe vremea când cuvântul “hashtag” nu ajunsese și-n țara noastră, pe când ziariștii erau ziariști și cititorii cititori, demult, pe când eram un reporter incipient la un mare cotidian central și chiar mai târziu, pe când eram deja un reporter blazat, aproape abulic, la alt mare cotidian central, am cunoscut bine România circului și ciclului electoral.

Am citit alegerile de altădată din ziare pe jumătate șterse și le-am republicat, i-am citit pe marii noștri ziariști interbelici și am luat aminte. Am străbătut țara înspre toate punctele cardinale, am vorbit cu oameni și de la opoziție și de la putere, cu politicieni mari și cu politicieni mici, unii între timp răposați. Am cunoscut partidele de apartament care voiau să se mute în Casa Poporului, am intrat până și în Casa Poporului, la ăia mari. Am vorbit până și cu Mihaela, dragostea mea care mi-a povestit noaptea când Mircea Geoană a fost președinte și mi-a mărturisit cum a cucerit-o el cu inteligența sa, atunci când a cucerit-o.

Am cunoscut un partid care avea doar cinci candidați, căci al șaselea a avut o problemă – la Galați! – și a căzut un pic la necaz, și pe vremea aia greu se cădea la necaz, nu ca acum, când își face DNA-ul datoria.

Am cunoscut niște socialiști care aveau legături aparte cu Nord-Coreea și Sud-America, am fost la o semnătură să intru la ei în biroul central, de ce să nu văd și eu, ca tânăr socialist, care e treaba cu dictaturile proletariatului? Am cunoscut fasciști bătrâni și un comunist tânăr, propagandist, ținut din scurt de mama personală. Am vorbit cu toți președinții României de după 1989, ba de multe ori l-am auzit și pe Ceaușescu vorbind cu guri străine. Ce să mai, am mâncat politică pe pâine!

Am relatat până și când s-a ales EBA la Bruxelles. Eram trei reporteri de la ziarul nostru la fața locului – prin Drumul Taberei – și relatam. Și din toată munca noastră de trei reporteri, ziarul a strâns de-o știre mică, de coloană. Și aia editată în bătaie de joc. Nu știam noi politică. Noi n-am condus ziare. Noi nu ne-am bătut joc de munca altora.

Cel mai frumos era categoric de alegeri. Fie ele locale, parlamentare, europarlamentare, referenumuri, prezidențiale, bunul Dumnezeu să le mai știe, căci multe au mai fost! Într-un an, să fi fost 2008, ne-am împărțit noi pe colegii electorale, frumos, și am luat iarăși țara la pas. Mie și unui alt reporter ne-a căzut o anumită aripă din Ilfov. Pune mâna și du-te la Jilava și la Ciorogârla și la Chiajna. Și era o vreme coșmarescă, te simțeai ca-ntr-o bolgie dantescă – mai puțin nu!

Ajunși la Jilava, descinzând noi dintr-un autovechicul marca Cielo, am fost luați din scurt de un pâlc de cetățeni. Ne întrebau dacă suntem băieții cu autocarul, dacă am venit să-i luăm, să-i ducem să voteze. N-aveam noi autocar la noi, că trebuia să îi ducem și să-i lăsăm fix în fața sediului Inspectoratului General de Poliție. Cât am mai regretat atunci că nu ne-a dus capul să închiriem fie și un microbuz.

Am cunoscut lideri ai opoziției de prin părțile astea, domni lac de sudoare, traumatizați, măcinați interior, cu capetele vâjâindu-le ca vijelia, de la griji. Oameni cu bășici mici, de culori incerte, răsărite pe frunțile lor înalte, bubițe mărunte-mărunte, ivite de la stres, căci se consumau pe dinăuntru.

Am văzut turismul electoral la apogeu, mai era și ceață, iar opoziția se temea că se vor da bani pe stradă în virtutea întunericului și a ceții, căci nu se mai vedea nimic. Am văzut politicieni rugându-și beizadelele să voteze și beizadelele refuzând, motivând că e o vreme de căcat și nu au chef azi. Și atunci i-am văzut pe politicieni disperând că au pierdut controlul electoral asupra propriei familii, gata să-și șpăguiască odrasla să voteze în pizda mamii ei de viață și să-și ia și gagica la vot! Numai că gagica era minoră și nu prea avea dreptul să…

Ni s-au relatat bătăi ca-n filmele cu Van Damme. Ni s-au arătat cozi ca pe vremea comunismului, cozi în așteptarea la ce se mai dă, căci se dădea. Am relatat inclusiv lansarea trimisului lui Dumnezeu în politica românească – prematur uitatul candidat prezidențial Nati Meir. Dar câte n-am relatat…

Am tranzitat și Bragadiru, unde era o excepțională fabrică de biscuiți, iar patronii fabricii de biscuiți aveau solide opțiuni electorale pe care nu se stânjeneau să le comunice angajaților. Și tot în Ilfov, unul dintre cei cu bubițe pe cap de la stres avea casa vopsită în culorile partidului pentru care era gata să facă moarte de om în sânul familiei. Întorcându-ne după un an, ce vedem noi? Zugrăvise altfel, frumos, în conformitate cu noul partid, căci nu se cade să stai în opoziție toată viața, ca boul.

Altădată am fost de alegeri în singura leprozerie din România să urmărim procesul electoral și acolo. A fost forma noastră timidă de protest în fața urgiei useliste – să îi preferăm pe cei cu lepră celor la costum. Ah, dulce frumusețe inconștientă a tinereții gazetărești! Ah, dulce timp al irosirii! Ah, dulce minune pe când rezervoarele cunoșteau ce este acela un plin de benzină și lumea era mai amplă decât capitala și nu era rușine mai mare ca folosirea odioaselelor taste copy și paste!

Am văzut, în meserie, moguli intrând în pușcării și pe ziariștii cu căcat la creier, adică liberi, triumfând și am văzut răul întorcându-se, mai puternic, ca în filmele de la Hollywood. Demult, tare demult, înainte de gazetărie, am cochetat chiar și cu un partid politic, în calitate de student la Științe Politice, da, am fost membru! Aveam ideologie și idealuri. Am fugit ca de necurat când am văzut cam care e treaba în concret. L-am dat dracului de Norberto Bobbio, cu dreapta și cu stânga lui, m-am refugiat în centru. E un schelet pe care l-am mai dezgropat din dulap la o televiziune, la ceas de seară, n-am a mă rușina cu speranța, această boală de tinerețe.

Dar nu m-au recrutat și pe mine ca pe Turcescu, să-mi servesc și eu patria și securitatea, n-am apărut și eu deghizat în ziarist pe la televizor, o să iau cu mine pe lumea cealaltă doar suma asta de amintiri adevărate de când presa se făcea afară, în frig.

Era demult, pe vremea când te întorceai acasă nins și trecuse de miezul nopții și râdeai de exit-poll-uri, căci tu știai mai bine, și îți dădeai jos fularul și căciula și geaca și vesta și puloverul și cămașa și tricoul și blugii și izmenele și bocancii și ciorapii uzi și puteai să rămâi drept în fața ta, căci spusesei adevărul și numai adevărul.

 

Citiți și: Ce votări erau odată!

____________________________________

 

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public.

Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).

Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.

Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *