diaconu 4Bogdan Diaconu este un om politic, deputat în Parlamentul României care se declară decis să pună capăt o dată pentru totdeauna extremismului. Scrie des pe blogurile Adevărul și, uneori, din motive greu de explicat, redactorii respectivei publicații decid să-i promoveze materialele pe prima pagină.

În afară de activitatea de scriitor de blog, domnul Diaconu are și o destul de interesantă activitate legislativă. De aceea, nu e de mirare că cele mai interesante legi ale lui se referă la (ați ghicit) combaterea extremismului. (Maghiar, căci altfel de extremism nu mai există în România.) Prin urmare, iată o scurtă listă de inițiative legislative ale deputatului:

Propunere legislativă privind interzicerea steagurilor cu caracter etnic L505/09.09.2014 (oare drapelul României nu are și el caracter etnic?)

Propunere legislativă privind interzicerea autonomiei teritoriale şi a oricărei forme de secesionism L539/09.09.2014

Propunere legislativă pentru interzicerea manifestărilor şi organizaţiilor de tip extremist L636/11.11.2013

Ca model de parlamentar, domnul Diaconu este unul dintre cei care, dacă ar putea, ar reglementa prin Constituție și succesiunea de culori în care trebuie montate bordurile de pe marginea drumului (întotdeauna albastru-galben-roșu, desigur). Asta nu-l împiedică, totuși, să propună legi scurte și la obiect. În cel mult trei articole stabilește foarte clar ce nu este permis și ce pățește cel care încalcă respectivele legi. Faptele de încălcare sunt considerate în general fapte penale și se pedepsesc cu până la 5 ani de închisoare. Dacă ai noroc, poți să scapi și cu o amendă penală de 25 000 de lei.

De departe, cea mai interesantă propunere legislativă este cea pentru interzicerea manifestărilor și organizațiilor de tip extremist. Domnul Diaconu are impresia că ”extremiste” sunt numai și numai acele ”manifestări (întruniri, tabere, conferințe, mitinguri) care prin obiectul, desfășurarea sau mesajele lor aduc atingere directă sau indirectă art. 1 alin. 1 din Constituția României[1]” (art. 1 din proiectul de lege privind interzicerea manifestărilor și organizațiilor de tip extremist) Pe de altă parte, deputatul Diaconu nu consideră următoarele imagini și comentarii care apar pe pagina sa de Facebook extremiste și nu le moderează. (Acestea sunt doar cele mai grave comentarii, în sensul că instigă la violență. Din câte se poate vedea, comentariile sunt postate de mai bine de trei zile.)

bogdan diaconu 1

Comentariu apărut în data de 15 martie 2015. La data de 18 martie, acesta nu fusese încă șters.

 

bogdan diaconu 2

Comentariu care poate fi încadrat la instigare la violență.

 

bogdan diaconu 3

În acest comentariu, grupul țintă este foarte bine definit.

 

diaconu 3

Nici romii nu au scăpat.

E limpede așadar că domnul Diaconu pur și simplu nu are proprietatea termenilor pe care îi folosește. Să fiu sincer, i-aș trimite o invitație la un training unde se vorbește pe bune despre discriminare, stigmatizare, extremism și șovinism, dar văzând consecvența cu care persistă în eroare, mi-e teamă că ar fi o risipă inutilă de resurse. Sper doar să nu mai ajungă parlamentar la următoarele alegeri: dacă nu-i ia nimeni locul, parlamentul va fi scutit de asemenea inițiative legislative ridicole. În final, îmi exprim speranța că domnul Diaconu are colegi care râd de el în momentul în care îi citesc inițiativele legislative.

PS. În mod normal nu m-aș fi ocupat de acest subiect dacă acest nu parlamentar nu ar fi generat reacții instituționale ale ministerului de externe român în două situații în care ele nu ar fi trebuit să existe: comunicatul de presă cu privire la filmul The Romanians are coming al Channel 4 și cu privire la declarația (e adevărat, complet idioată) a unui cetățean maghiar care compara statul român cu ISIS.

[1] România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

 

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015). Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org. Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.

Articolul are 2 comentarii

  1. Enumerareaa culorilor steagului se face invers decât cum le-aţi menţionat, adică de la vârf spre lance, aratând cu mâna stânga si ţinând lancea in dreapta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *