Dacă poliţistul nu se prezintă, mai e obligatoriu să te legitimezi în faţa lui? Şi dacă n-o faci, are dreptul să te ameninţe cu pistolul? Ce se poate face, în cazurile de mai sus, pe actualele legi ale poliţiei:

În noaptea de 13 spre 14 iunie 2015 a avut loc în centrul vechi un nou incident care, se pare, a plecat de la legitimare/refuzul legitimării. E un semn că problema asta trebuie discutată de ambele părţi, împreună: poliţie-societate civilă. Există teoria că nu trebuie să te legitimezi dacă poliţistul nu se legitimează mai întâi. Cam de aici încep conflictele, din câte am constatat.

Când trebuie să te legitimezi în faţa poliţistului?

Legea prevede necesitatea ca poliţistul să se legitimizeze în prealabil, dar această obligaţie nu există în orice situaţie. Dacă prin legitimare se periclitează rezultatul acţiunii sau dacă e vorba de o acţiune/intervenţie iminentă, poliţistul se va legitima după acţiune/intervenţie, dar trebuie să se prezinte verbal înainte. Art. 21 al. 1 lit. f din din Legea 155/2010 prevede:

„Art. 21. – (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul local este obligat:

   F) să îşi decline, în prealabil, calitatea şi să prezinte insigna de poliţist şi legitimaţia de serviciu, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul acţiunii este periclitat. La intrarea în acţiune sau la începutul intervenţiei ce nu suferă amânare, poliţistul local este obligat să se prezinte, iar după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii să se legitimeze şi să declare funcţia şi unitatea de poliţie locală din care face parte

Dacă poliţistul se prezintă verbal sau nu e greu de dovedit, mereu e cuvântul persoanei contra celui al poliţistului. Mai ales că, după cum am arătat mai sus, prevederea legală stipulează că nu întotdeauna poliţistul trebuie să se legitimeze mai înainte de acţiunea sa, adică mai înainte de legitimarea persoanei. Dar, trebuie să se prezinte.

Există opinii în sensul că dacă poliţistul nu se legitimează şi nici nu se prezintă verbal înainte de efectuarea actului, el se situează în afara exercitării legale a atribuţiilor de serviciu, consecinţa fiind că nu-şi mai are nici dreptul legal de a legitima persoana.

Dar, există şi opinii în sensul că dacă poliţistul nu se legitimează sau nu se prezintă verbal înainte de efectuarea actului comite o abatere disciplinară, pentru care trebuie anchetat şi sancţionat, dar acest fapt nu îl poate împiedica să-şi exercite atribuţiile privind legitimarea persoanelor care pregătesc sau au comis o faptă ilegală (infracţiune sau contravenţie). Se argumentează că nu ar trebui împiedicată identificarea autorilor de infracţiuni/contravenţii.

Există o situaţie des întâlnită în practică, şi anume când poliţistul este în uniformă. Atunci există o puternică aparenţă în sensul că legitimarea este solicitată de un agent al statului. În astfel de situaţii, este greu de susţinut temeinicia unui refuz de legitimare din partea persoanei vizate. Şi, în general, conflictele de aici pleacă.

Situaţia nu este clarificată nici de lege, care nu conţine o prevedere explicită în sensul că dacă poliţistul încalcă obligaţia de prezentare/legitimare el nu-şi mai poate exercita atribuţiile pe care le are. Iar, dacă în loc de o lege clară, avem parte de interpretări, se constată că, în practică, s-a ajuns la interpretări diferite, care generează conflicte destul de violente.

De asemenea, legea nu conţine nici o prevede, din ce în mai necesară, în sensul că dovada îndeplinirii obligaţiei de legitimare/prezentare revine poliţistului. În lipsa unei astfel de prevederi, persoana care reclamă nelegalitatea va trebui să dovedească acest fapt, ceea ce în practică este foarte dificil, în lipsa unei înregistrări video (eventualii martori care însoţesc persoana vizată vor avea, inevitabil, o problemă de credibilitate).

Ce se poate face pe actuala legislaţie?

Ce se poate face “pe legea de acum”, lege care ar trebui serios modificată? O soluţie rezonabilă, ce ţine mai mult de practică, ar fi ca, dacă legitimarea este solicitată de un poliţist în uniformă, persoana vizată să se conformeze, iar ulterior să formuleze plângere (la conducerea poliţiei sau, după caz, la parchet) împotriva poliţistului care, cu acea ocazie, nu şi-a respectat obligaţiile. Va rămâne în sarcina autorităţilor şi identificarea acelui poliţist. Refuzul persoanei de a se legitima poate constitui contravenţia de refuz al legitimării, care dă posibilitate poliţistului să conducă persoana la sediul secţiei de poliţie. Conducere care poate implica şi folosirea forţei, dacă persoana se opune. Iar cel odată condus la poliţie, poate fi (re)ţinut 24 de ore (dacă e “luat” de poliţia naţională) sau 12 ore (dacă e “luat” de poliţia locală). Iată cum o chestiune aparent banală poate escalada într-un conflict de durată, cu consecinţe dintre cele mai neplăcute.

De asemenea, persoana vizată poate solicita explicaţii cu privire la motivul legitimării, dar nu poate condiţiona legitimarea de prezentarea indiciilor care o justifică şi nici nu poate refuza legitimarea pe motiv că nu se justifică. O astfel de condiţionare, care nu este admisa de lege, poate constitui contravenţia de refuz al legitimării, care dă posibilitate poliţistului să conducă persoana la sediul secţiei de poliţie. Existenţa sau nu a indiciilor care pot justifica legitimarea unei persoane nu se “negociază” în momentul legitimării. Dupa cum am precizat mai sus, dacă persoana consideră că legitimarea sa a fost nejustificată, poate formula, ulterior legitimării, o plângere la conducerea poliţiei, locale sau nationale, după caz. Dacă persoana consideră că a fost agresată, verbal sau fizic ori că a fost lipsită ilegal de libertate cu ocazia legitimării şi, eventual, a conducerii administrative la sediul poliţiei, ea poate face o plângere penală la parchet.

 

Până la modificarea legii (legilor, că sunt mai multe poliţii), chestiunile practice privind legitimarea şi conducerea administrativă ar trebui discutate la o întâlnire a societăţii civile cu reprezentantul statului care răspunde, în mod clar, de acest domeniu.

Numai că acest reprezentant al statului e mai greu de găsit. Vorbim cu primarii, cu consiliile locale, cu IGPR-ul? Probabil că vom vorbi tot între noi. Suntem mai uşor de identificat.

De la “marea schismă a poliţiei” din 2010, trebuie să fii atent la cine te opreşte şi, la o adică, te cotonogeşte. Poliţia naţională sau poliţia locală?

Pentru că au legi diferite (Legea nr. 218/2002 – poliţia naţională, Legea nr. 155/2010 – poliţia locală), subordonări diferite (poliţia naţională – în subordinea Ministerului de Interne; poliţia locală – în subordinea consiliilor locale şi a primarului), reguli diferite.

Spre exemplu, poliţia naţională te poate conduce la secţie (câtă galanterie degaja, mai demult, expresia “te conduc…”) şi te poate reţine acolo 24 de ore, iar poliţia locală te poate conduce la secţie şi te poate “găzdui” acolo doar 12 ore, nu 24.

Există reglementări separate privind legitimarea sau folosirea forţei atât în legea poliţiei naţionale, cât şi în legea poliţiei locale. Păi, nu-i aşa, dacă tot sunt legi separate, ele trebuie umplute cu ceva.

În general, reglementările privind folosirea forţei ar trebui să fie aceleaşi pentru orice agent al statului, adică pentru oricine poate acţiona în forţă în numele statului.

Pentru că ar fi stupid ca, dacă încasezi un glonţ, de cauciuc, de la un agent al statului, să existe diferenţe privind modul şi condiţiile în care poţi fi vânat, în funcţie de provenienţă, locală sau naţională, a vânătorului.

Din câte ştiu, cel puţin la nivel de IGPR, au fost întocmite unele proceduri privind modul în care trebuie acţionat în caz de legitimare sau în cazul altor “măsuri poliţieneşti” (controlul corporal, al bagajelor, al vehiculului, conducerea administrativă etc.).

Din păcate aceste proceduri sunt elaborate “în secret” şi sunt ţinute “la secret” faţă de cetăţeni, deşi ar fi normal ca şi cetăţenii să cunoască aceste prevederi care se referă la conduita pe care ar trebui să o aibă ambele părţi, poliţist-cetăţean, în situaţii de acest gen.

Mai mult, la elaborarea respectivelor proceduri ar trebui consultaţi şi cetăţenii, potrivit principiului transparenţei decizionale prevăzut de Legea nr. 52/2003. Cetăţenii ar putea prezenta observaţii şi comentarii foarte utile, nu de alta, dar ei sunt cei vizaţi de reglementări.

APADOR-CH a încercat, pe la finalul lunii mai 2015, să obţină aceste proceduri de la IGPR, pentru a le aduce la cunoştinţa cetăţenilor vizaţi de acele reglementări. IGPR a răspuns că “nu e oportun” să le comunice. De aceea, APADOR-CH a considerat oportun să se adreseze conducerii IGPR şi instanţei de judecată.

Folosirea unei arme neletale (pistol cu bile) de către un poliţist local

Art. 24 din Legea poliţiei locale (Legea nr. 155/2010) prevede:

“Art. 24. – (1) Pentru descurajarea, împiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică, acţiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace, poliţiştii locali pot folosi arme neletale destinate pentru autoapărare, bastoane din cauciuc sau tomfe, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene şi paralizante, cătuşe, câini de serviciu, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă.

   (2) Mijloacele prevăzute la alin. (1) pot fi folosite împotriva persoanelor care:

   A) întreprind acţiuni care pun în pericol integritatea corporală, sănătatea sau bunurile altor persoane;

   B) blochează, în afara condiţiilor legii, căile publice de circulaţie, încearcă să pătrundă, pătrund fără drept sau refuză să părăsească sediile autorităţilor publice, ale partidelor politice, ale instituţiilor şi organizaţiilor de interes public ori privat, periclitează în orice mod integritatea sau securitatea acestora ori a personalului sau tulbură desfăşurarea normală a activităţii;

   C) ultragiază persoanele cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice;

   D) se opun sau nu se supun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor legale ale poliţiştilor locali, numai dacă există o temere legitimă că prin acţiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală sau viaţa poliţiştilor locali.

   (3) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) împotriva participanţilor la acţiunile agresive se va face în mod gradual, după avertizarea prealabilă asupra utilizării unor asemenea mijloace şi acordarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi conformarea la solicitările legale ale poliţiştilor locali. Orice acţiune în public se face prin anunţare: “Poliţia!”.

Este de observat că legea prevede că nu orice opunere sau nesupunere la solicitarea legală a poliţistului justifică folosirea “mijloacelor din dotare” (inclusiv pistol cu bile), ci numai dacă acea opunere/nesupunere a generat o temere legitimă că astfel se pun în pericol viaţa sau integritatea corporală a poliţistului.

Spre exemplu, refuzul de a se legitima este un act de nesupunere la solicitarea poliţistului, dar acest act, în sine, nu justifică folosirea pistolului cu bile. El ar putea justifica folosirea pistolului cu bile numai dacă nesupunerea/opunerea ar fi însoţite de fapte care pot să pună în pericol viaţa/integritatea corporală a poliţistului.

Cu privire la problema “cu sau fără somaţie”, este de precizat că

citește continuarea pe Blogul APADOR-CH din Adevarul.

Un text de Dan Mihai (jurist APADOR-CH). Publicat pe 15 iunie pe Blogul APADOR-CH din Adevarul.

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.

citește și: Din nou despre legitimare și banadajare. Apar și jandarmii 

_______________

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015). Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org. Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *