Scriitorul Florin Iaru, în 1990. Sursa foto: Emanuel Pârvu

Scriitorul Florin Iaru, în 1990. Sursa foto: Emanuel Pârvu

Anii ’96-’99 au fost ani grei. Duse erau vremurile romantice. Dus, entuziasmul, dus, altruismul, helău, viață concretă. Adică existența de zi cu zi, tot mai complicată și tot mai influențată de decizii politice năuce. Dar ăsta era și timpul curajului, al inițiativei, al eroismului și, implicit, al victoriei finale. În ’98, am scos o revistă, Secrete de familie, timp de un an de zile, fără nici un ban. Adică, de dat, am dat, dar, de luat, nimic. Eram patru cavaleri ai Apocalipsei, convinși că-l vom prinde pe Dumnezeu (Dumnezeul banilor) de picior. Vali Leahu, Gabi Rusu, Cezar Ion și subsemnatul am crezut în puterea binefăcătoare a presei și în devotamentul publicului. Am crezut prost, dar nu-i nimic, nu se moare din asta. Din studiile empirice făcute la crîșmă, rezulta că nu aveam zare „bune”, „luminoase”, „optimiste”. Așa că am dus proiectul optimist în faza de tipar. Dar nu vă înfierbîntați, că nu despre revista noastră vreau să vorbesc. Nu…

Ca să fac rost de bani, să pot plăti fetele care lucrau joia la revistă, m-am angajat la amicul Alec Macri, care avea un trust de presă, Dracula. Trustul scotea revista cu același nume, orientată clar către esoterism, religie și extratereștri, o revistă naturistă și una de bucătărie. Horoscopul era piesă de bază, miracolele se fugăreau prin curte, iar viața de apoi și nemurirea sufletului se simțeau într-o vacanță perpetuă. Eu glumesc acum, dar revista avea mare succs și s-a menținut pe piață vreo două decenii. Alec Macri era un bărbat solid, mai tînăr decît mine cu vreo nouă ani, cu o barbă deja albă și cu un simț al umorului rău de tot. Fusese grafician, publicase la începutul anilor ’90 în multe reviste. Acum, în calitate de patron, arbora o mină gravă, era chițibușar, ochea greșeala ca un vultur, de la înălțime. Am lucrat la el vreo trei ani, ca tehnoredactor. Mă dădeam în QuarkXPress și Adobe Photoshop ca pe patinoar. Acolo și numai acolo, la Dracula, am înțeles principiul acestui tip de presă.

Layout-ul era puternic marcat, culorile principale, roșu și negru. Geometria era variabilă, iar chenarele, groase cît degetul. M-am specializat imediat în spirite, fantome, OZN-uri, fenomene naturale epocale. Cream la minut, din lens flare și lighting effects, farfurii zburătoare, meteoriți apocaliptici, ființe ale adîncului și umbre de îngeri. Cu copy-paste și fade, aplicam chipuri pe pereți coșcoviți, pe ziduri dărăpănate și pe amulete miraculoase. Dar, atunci, prin ’99, nu mai era chiar de ajuns. Poveștile se repetau, cam o dată pe an. Se schimbau numai pozele și martorii. Luam imaginile din reviste exotice, puneam mustăți, chelii, coloram ochi. Însă Dracula cerea sînge poaspăt. Așa că am sunat adunarea. Cezar Ion a venit cu povești paranormale, X-men avant la lettre. Gabi Rusu, cu istorii despre locuri spăimoase. Iar Dana Crețu, o filoloagă de la Timișoara, cu adaptări din folclor, blesteme, descîntece și moroi. Revista avea un ecou național. În fiecare luni, poșta aducea un morman de scrisori pline de fanatism. Oamenii văzuseră cu ochii lor fenomenele pe care le inventam pe bandă rulantă, cereau formule noi de descîntece de brîncă, beție, infidelitate sau miopie. Le sortam cu grijă. De acolo aveau să se nască viitoare povești.

Ei bine, taman de acolo ni s-a tras una boacănă. Dana scrisese (de fapt, transcrisese) un vechi descîntec de beție. Articolul a încăput pe mîna unei amărîte cu bărbat bețiv. L-a solomonit ea ce l-a solomonit și nimic! Bărbatul se întorcea în continuare pe trei cărări. Așa că și-a luat inima în dinți și a venit la redacție, s-o cunoască pe vrăjitoare. Am uitat să spun că toată lumea semna cu pseudonim: magicianul X, vrăjitoarea albă Y, contele Z. Femeia avea treabă cu vrăjitoarea, s-o tragă de moț că nu i-a funcționat descîntecul. Noi, că nu, adresa ei e secretă, nu vrea să aibă contact cu vulgul. Femeia a plecat, dar s-a întors a doua zi. Ea avea treabă cu vrăjitoarea. Dacă nu le făceam lipeala, ne reclama la Poliție pentru înșelăciune. Toate ca toate, numa’ Poliție, nu. (Aveam și o imensă problemă cu softurile, ca mai toată presa.) Am calmat-o și i-am promis solemn că săptămîna viitoare o va vedea pe vrăjitoare în carne și oase. Alec ne-a strîns și ne-a dat temă. Cum scăpăm de nebună? Cred că rezolvarea a venit de la revista Medicina Naturistă. „O omorîm!” Cum? „Simplu, cu o vrajă din Mehedinți.” Nici azi nu știu de ce anume Mehedinți. Cert e că, la începutul săptămînii următoare, am întîmpinat-o pe reclamantă cu fețe lungi, descompuse. I-am întins ziarul. Celebra vrăjitoare răposase, în urma unui atac magnetic. În Mehedinți. Am privit-o acuzator și i-am arătat prima pagină. „Ce ați făcut, doamnă, cu ce diavol ați intrat în conjunctură?” Femeia ne-a privit, năucă. S-a ridicat și a ieșit, închinîndu-se. Alec ne-a felicitat. Dana a primit un bonus și i s-a cerut să inventeze, peste două săptămîni, altă vrăjitoare, dacă se poate, din Maramureș.

— Gata, a zis șeful. Cine e la rînd să scrie horoscopul?

 

Citiți și:

Florin Iaru: Joaca de-a ziarul

 

 

 

 

_________________

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 de euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul „Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – septembrie 2015). Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org. Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.

Articolul are 4 comentarii

  1. În perioada aia colaboram și eu la „Dracula”. Alec Macri m-a racolat. Apăream chiar și în acesta redacțională, senior editor, alături de Ion Țugui. Aveam o rubrică pe pagina a doua: „Nimic despre paranormal” – niște tablete mai literare, mai jurnalistice, mai nu știu cum.O duceam tare rău pe atunci, la „Național”, cu un salariu puțin mai mare decât chiria, și banii de la ”Dracula” m-au ajutat să rezist și să ajung, iată, până în zilele astea. Șomer.

  2. Bine ca v-ati luat avant de la acel trust. Prin targ s-a auzit un zvon conform caruia Alec Macri ar fi dat cu subsemnatul pe la DNA din cauza (datorita?) unei campanii electorale pentru un candidat care n-a mai iesit. Intamplator sau nu, dar acel candidat era cam ruda cu un vaporean si habita mai prin vestul tarii. 🙂
    Motan batran acest Macri, a cazut in picioare dupa aceasta poveste si a luat-o de la capat. S-a mai auzit prin targ ca era un barbat carismatic, dar fara caracter, ca multi altii, nu intram in detalii. O pasarica a mai ciripit si ca a luat-o de la capat si in casnicie, a lasat o bunaciune de doctorita si s-a cuplat cu asociata de la Dracula. Ma rog, treaba dumnealui, nu defecam in gustul omului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *