Afis Lansare Ilisoi Bucuresti.cdr  Sâmbătă, 8 noiembrie. Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Lumea bună stă acasă, mănâncă salată boeuf și bea vin. Lumea și mai bună face o pauză și vine la ora 17, la librăria Bastilia (Piața Romană nr. 5). Este lansarea bucureșteană a volumului „Necunoscutul Mihai Codreanu” de Viorel Ilișoi. O carte despre care s-au spus și s-au scris lucruri frumoase și exagerat de frumoase, dar încă nu s-a stabilit ce e: reportaj literar, roman, eseu, istorie literară. Criticul Luminița Corneanu și poetul Florin Iaru vor  încerca să lămurească dilema, auditoriul își va spune și el părerea. Iar autorul va povesti aventura acestei cărți. Va veni cu o rezervă nouă de autografe – după ce și-a epuizat stocul inițial la Iași.

Primul ziarist român închis pentru delict de opinie, după Revoluție, ajunge acum la Bastilia.

 

‒ Viorel Ilișoi, ai ales să petreci jumătate de an prin arhive și biblioteci pentru a reconstitui povestea poetului Mihai Codreanu. Ce te-a determinat să-i dedici atâta timp?

‒ Trebuia să scriu un reportaj de câteva pagini. Părea simplu. Dar nu existau cărți despre Mihai Codreanu. N-aveam informația adunată la un loc, să bag mâna în coș și să iau ce și cât îmi trebuie ‒ indicând, desigur, cu onestitate, ce și de la cine am luat. A trebuit așadar să intru în arhive și să recompun bucată cu bucată portretul acestui personaj uluitor din presa vremii, din documente, din cărți de memorii, din declarațiile puținilor supraviețuitori care și-l mai aminteau. În loc de 4 luni pentru 12 reportaje despre 12 muzee din Iași, cum era proiectul, mi-au trebuit aproape 7 luni pentru unul singur. Dar n-a mai ieșit un text subțire, de ziar, ci o carte. Un portret vast, lucrat cu migală, al unui scriitor uitat pe nedrept, cu o operă frumoasă și cu o poveste de viață fascinantă. Dacă aș fi putut, aș fi făcut un film despre Codreanu, nu o carte. Personajul pur și simplu te cucerește.

‒ Despre poetul Mihai Codreanu am mai auzit, dar nu-mi amintesc să fi citit vreun material de presă semnat de el. De ce n-ar trebui să (mai) fie Mihai Codreanu un „necunoscut“, cum îl numești în titlul cărții tale, pentru istoria presei?

‒ Ai auzit tu de poetul Codreanu, dar nu și mulți alții. E o temă interesantă asta: a decăderii unei mari vedete literare, cum a fost Codreanu la vremea lui, la condiția de cvasi-anonim astăzi. E vina istoriei, care lucrează în moduri nu întotdeauna pricepute de noi, sunt schimbările gusturilor noastre estetice, neglijența editorilor, nenorocul… Cine știe? A fost uitat pe nedrept ca poet și e timpul să fie recuperat, atât cât se poate recupera din opera lui restrânsă, fiindcă nu avem poeți de aruncat.

Deși nu vedea, opera lui jurnalistică este rezultatul unei viziuni mature a realităților despre care scria. Editorialele lui n-ar trebui ocolite de ziariştii de astăzi. Juristul şi scriitorul din el și-au dat mâna în texte cu argumentaţie şi stil ce ar putea fi oricând sursă de regenerare pentru producţia cu scriitură proastă şi fără idei care umple paginile gazetelor de azi. Era un gazetar respectat. În 1934 chiar a fost ales, ca recunoaştere, membru de onoare al Sindicatului Ziariştilor Profesionişti.

‒ La fel ca Mihai Codreanu, și tu ai scris poezie și ai lucrat în presă. Ce ai mai trece pe lista asemănărilor dintre voi?

‒ E o insolență să mă compar cu Mihai Codreanu! Numai așa, de dragul jocului ‒ fie: și de dragul tău! ‒, îți voi spune totuși ce ne este comun: iluzia că prin poezie te faci iubit, timiditatea, umorul, petrecerile, subiectele de presă fără miză mare, la care trebuie să faci din rahat bici, călătoriile, un pic de egoism, zgârcenia combinată surprinzător cu o mare generozitate, literatura franceză, migala redactării, grija față de tinerii talentați, romantismul incurabil… Multe! Nu-i de mirare că, de unde la început nu știam mare lucru despre el, am ajuns să-l îndrăgesc. Și am scris acest reportaj, cu pasiune, despre un om pe care mi-a plăcut să-l descopăr poate și pentru că, asemănându-ne în multe privințe, mă descopeream și pe mine.

Nu este prima carte pe care ai scris-o, dar este prima publicată, pe coperta căreia apari doar tu ca autor. Cum de s-a întâmplat așa și când plănuiești să publici și celelalte cărți pe care le-ai scris?

‒ Da, am mai publicat (încă de la 18 ani!) în câteva volume colective: poezie, proză reportaj. Nu am fost tentat să scot cărți fiindcă n-am considerat că ar fi ceva de valoare în producția mea literară, ceva care să merite fixat într-o carte. Mi se părea suficientă hârtia ziarelor și a revistelor literare.

Nici cartea asta n-ar fi apărut dacă nu venea Dan Lungu cu ideea. Dan Lungu, scriitorul cunoscut, e și directorul Muzeului Literaturii din Iași, el face acest incredibil festival internațional de literatură de la Iași, FILIT, ceva ce nu s-a mai văzut pe la noi. Cartea a fost unul din multele proiecte interesante ale festivalului. Trebuia să popularizeze în rândul zecilor de mii de participanți resursa asta imensă de turism cultural de la Iași: cele 12 muzee literare. Dar a ieșit altceva. Și poate că e mai bine așa: o carte solidă despre un scriitor, care nici n-avea până acum o carte dedicată, și nu una cu 12 texte frugale despre 12 scriitori. Le-o veni și celorlalți rândul! Fiindcă prin reportaj se ajunge în lumea literaturii mai ușor decât prin istoria literară. E o cale mai accesibilă. Și după ce te-am dus de mână acasă la scriitor și ți-am spus cu mijloacele mele de ziarist care e treaba cu el, ți-am făcut poftă, n-ai decât să iei la răsfoit tomurile savante, dacă vrei mai mult.

Cât despre celelalte cărți, n-aș putea acum să-ți spun exact ce voi face cu ele. Despre literatura mea cred în continuare că nu merită gloria tiparului. Vezi câtă maculatură se publică? De ce să mai vin și eu cu un braț? Dar reportajele le-aș strânge în două-trei cărți! Cititorii m-au făcut să cred că e ceva de capul lor, al reportajelor. Și interviurile. Cumva, apariția acestei cărți m-a încurajat să mai scot una…

‒ La scurt timp după publicarea volumului „Necunoscutul Mihai Codreanu“, ți s-a reziliat contractul de colaborare cu „Jurnalul Național“. Acum ești ziarist „detașat“ la „Viața Liberă“ din Galați. Ce proiecte jurnalistice ai?

‒ Reziliat! Sună ca la tribunal. Mai pe românește: am fost dat afară! Dar asta n-are nicio legătură cu cartea. Ba chiar trebuie să spun că „Jurnalul Național” a publicat fragmente din volum, pe măsură ce erau scrise, demers cultural pe care nu știu ce alte ziare l-ar fi făcut. Asta ca să fim drepți! De ce am fost dat afară, nu știu, nu mi s-a spus. Și odată ce s-a produs faptul, nici nu mă mai interesează de ce. Cu un ochi privesc înapoi spre salariile restante, cu altul privesc înainte. M-am mutat imediat la Galați, la cotidianul „Viața liberă”, unde am fost invitat încă de anul trecut, dar am amânat mutarea fiindcă a apărut oportunitatea de a scrie cartea asta la Iași. Vezi ce mobilitate am? La „Viața liberă“ sunt mentor. Ai să spui că nu există funcția asta la un ziar. Uite că de-acum există! Trebuie să cresc pe lângă mine câțiva autori de reportaj. Îți vine a crede că un ziar județean vrea să facă asta, când presa centrală a abandonat de mult reportajul? Bineînțeles, o să și scriu, că asta face ziaristul: scrie. Nu-ți spun acum ce, pentru că mai lucrez la proiect cu redactorul șef. Dar așteaptă-te la o nouă carte!

‒ Cine îți dorești să vină la lansarea bucureșteană a „Necunoscutului Mihai Codreanu“?

‒ Foștii mei colegi de redacție, ca să ne revedem. Ziariști tineri, studenți la jurnalism, ca să vadă cum se poate scrie frumos (zic unii) despre ceva aparent neinteresant. Să vină puținii mei prieteni din viața reală, să ne pupăm în Piața Romană, și cei mult mai mulți de pe Facebook, să ne cunoaștemm, să ne strângem mâinile. Să vină iubitorii de literatură, oricine ar vrea să citească o carte scrisă cu pasiune de un poet ratat despre un poet aproape uitat. Și oameni de pe stradă să vină. E o carte de citit, n-are fasoane. Eu scriu la fel și despre un moș din cotloanele munților și despre un scriitor.

Criticul Bogdan Crețu a spus despre cartea asta că a fost scrisă ca un roman și că se citește ca atare. Marele profesor de jurnalism Daniel Condurache, Boierul, a spus că este un reportaj. Criticul Luminița Corneanu susține că e o carte de istorie literară. Editura Muzeelor Literare și Biblioteca Națională au catalogat cartea ca fiind un eseu. Așa că aș mai vrea să vină la lansare cineva care să mă lămurească și pe mine: ce naiba am scris eu la Iași?

 

__________

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public.

Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).

Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.

Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.

Articolul are 2 comentarii

  1. nici un comentariu !?
    atunci sa apara macar ca am citit articolul 🙂
    si-mi notez si titlul cartii, s-o caut cand voi mai ajunge prin Iași

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *