Sâmbăta asta bocancul greu al jandarmeriei a mai călcat o tură pe ceafa firavă a democrației. 21 de cetățeni au fost săltați de pe trotuarele din jurul Halei Matache pentru că “s-au constituit într-o adunare publică nedeclarată”.

Deși eram foarte puțini, deși adunarea era inofensivă și legală (era vorba despre un lanț uman, deci o

manifestare culturală), deși ne-am legitimat la fața locului, parte dintre noi am fost luați pe sus.Mihai Bumbeș (Miliția Spirituală), ridicat de Jandarmi.

Purtătorul de tupeu al jandarmeriei afirmă că protestatarii au fost duși la secție pentru că “şi-a făcut apariţia un alt grup, care protesta în contradictoriu cu ceilalţi. Întrucât exista posibilitatea izbucnirii unui conflict, jandarmii au condus la secţia 3 de poliţie 21 de persoane”. Având în vedere că există o documentare video ale celor petrecute acolo, ne permitem să privim jandarmeria în ochi și pe domnul Georgian Enache, implicit, și să afirmăm: MINȚIȚI! Setea cu care protestatari au fost urcați în dubă nu vine din grija pentru noi, vine din vintre!

Deși protestul era anunțat pe facebook pentru ora 13, Jandarmeria se pare ca și-a făcut apariția cam cu două ore înainte. În număr impresionant (se vede treaba că ei încă cred în promisiunea virtuală a lui Attending), jandarmii întâmpinau pe fiecare dintre noi, solicitându-ne să circulăm. Am încercă să circulăm  de jur împrejurul Halei Matache, însă nu am fost lăsați să mergem prin fața Halei Matache sub pretextul că “este șantier”. După jumătate de oră de leapșa, jandarmeria a decis să facă utile dubele și să le burdușească cu cetățeni. Au băgat de-a valma cetățeni care doar documentau ce se întâmplă, fără să fie implicați efectiv în așa zisul protest, oamenii ce de-abia călcaseră în zonă și cetățeni care au ascultat de somațiile lor de a “circula”. Mai mult, la mai bine de o oră după această intervenție în forță, jandarmii încă patrulau în zonă, solicitând locuitorilor să nu mai circule pe trotuar, să intre în case! Aceasta este o variantă scurtă de tot a celor întâmplate. Ce concluzii putem trage din ce s-a întâmplat:

  1. Jandarmeria are cont de facebook. Mă amuză teribil să îi văd suflându-ne în ceafă la orice bălărie postată pe facebook. Îmi dau seama câtă putere avem asupra resurselor Jandarmeriei – anunțăm un protest pe facebook și dislocăm unitatea în stradă. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ar fi anunțate zilnic proteste d-astea pe facebook – ar fi în toate părțile?
  2. Negociatorul sau nenea care poartă o vestă pe care scrie Negociator are un statut incert. La acest protest s-a dovedit a fi instigatorul care arăta cu degetul în stânga și în dreapta, indicând organizatorul protestului către colegii lui. Acest negociator a fost un fel de șef de șantier care dirija pe cine și încotro către colegii care făceau treaba murdară.
  3. Pe jandarmul român îl cheamă “O să vă Spun Numele Meu”. Personajul colectiv jandarmul nu vrea să se legitimeze ori să își dea numele. Asta nu poate decât să ne indice că știe că face ceva greșit și nu vrea să fie desconspirat.
  4. Șantierul este șantier doar când convine jandarmeriei. Dacă mergeți mâine, de exemplu, prin fața Halei, puteți trece nestingheriți. Mai grav este că în zonă locuiesc copii care se joacă printre craterele săpate în stradă, fără nicio pază și fără vreo semnalizare.
  5. Jandarmeria poate trece și te poate băga în casă oricând. Precum o mamă grijulie petru copilul care nu și-a făcut temele, te târăște de grumaz și te bagă la locul tău, în casă. Ce atâta mers pe stradă?!
  6. Pentru a-și justifica faptele, jandarmeria inventează orice. În definitiv este cuvântul lor versus cuvântului nostru. Dar să fii om mare și cu pulan și să minți este penibil.

Sintetizând, niște oameni, în niște uniforme, fără nume, cu niște dubițe albastre au ridicat sâmbătă niște oameni din stradă. Având în vedere țara uneori absurdă în care trăim, ne putem aștepta ca oricând o gașcă de băieți puși pe glume să comande la croitoria din colț ceva foarte asemănător uniformei de jandarm, să-și ia niște walkie-talkie și o dubă albastră, să lipească niște abțibilduri cu “Ministerul de Interne” printate la ei acasă, să te ridice de pe stradă (poate stai la semafor alături de alți 16 cetățeni, deci ești

într-o adunare publică nedeclarată) și să te vândă organ cu organ.

 

Pentru varianta video a asaltului Jandarmeriei, Vlad Petri a scapat si a produs asta.

Articolul are 2 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *