ambrus.belaCând presa de la noi a început să treacă dinspre print către online, două mari surprize îi așteptau pe cei din industrie: cifrele privind audiența articolelor, acum direct măsurabile pe site, și interactivitatea. Iar cele două erau intrinsec legate una de cealaltă. S-a dovedit, bunăoară, ca anchetele – în forma lor de atunci – erau atât de răsuflate, că abia mai strângeau vreo 20 de vizualizări, pe când o știre bună sau un reportaj strângea zeci de mii în câteva ore, iar cititorii erau ahtiați să participe la experiența online, comentând copios orice bucată de informație.

Când HotNews.ro a luat aripi, practic nu mai exista nici un articol fără comentarii în coadă. Unele avizate. Altele mai puțin. S-a văzut încă de atunci că opiniile pot fi diverse, dar poate nu întotdeauna la obiect. Și, la fel de adevărat, că nimeni nu putea ști cu adevarat cine sunt cei care comentează.

Pe drum, în cei vreo 10 ani de la acel moment, mutațiile au fost spectaculoase în presa online. Anonimii au prins tot mai mult curaj, finalul fiind apoteotic: postacul care scria pentru 50 de bani injurii fără numar la adresa oponenților politici; linkuri aiurea către vreun blog personal; oferte de muncă cu posibilități fabuloase de câștig etc.

În esență, situația de la noi nu diferă însă prea mult de ceea ce s-a întâmplat în presa și la nivel mondial. Multă lume, de la noi, la fel ca de oriunde, era pur și simplu interesată ce anume cred și ceilalți despre un anumit subiect, motiv pentru care a parcurge și comentariile de la sfârșitul articolului a devenit cumva la fel de firesc precum lecturarea textului publicat. Fie și pe diagonală.

Interactivitatea a ajuns însă într-un punct critic atunci când unii au început să considere că anonimul comentator este mai îndreptățit să vorbească decât însuși autorul articolului, când „prostul” a reusit să regrupeze în jurul său suficient de mulți adepți încât să-și valideze punctul de vedere în detrimentul textului publicat. Asta a dus apoi la hărțuirea propriu-zisă a ziaristului, „gratulat” cu cele mai sordide epitete. Însusi CTP-ul – ca sa dau un exemplu recent – în jelania de interviu publicat de Adevărul susținea că un postac a tras un semn de egalitate între ei doi. Că așa ceva a fost posibil, derivă și din faptul că atât CTP-ul, cât și postacul, operau propriu-zis cu aceleași instrumente: exagerări, injurii, mânjirea cu rahat din creștet și până-n tălpi a celui despre care își exprimau opiniile. „Varanul”, „Căcărău”, alte asemenea. Nu ne mirăm, deci, că un cititor – „Vanatorul/d.c.” – cu 349 de fani pe siteul Adevărul, zice despre CTP: „Practic, tipul era un simplu.. părerierist nevrotic și teribilist, care o făcea pe analistu’ incitant..! Personal, n-am auzit niciodată de la el vreo noutate (sau orice altceva care să mă pună pe gânduri)”.

Miezul problemei, lăsând la o parte zecile de gângureli agramate și „opiniile” de tipul „e comunist – a scris la Scinteia” etc., rezidă în faptul că majoritatea comentariilor, dacă nu toate, îl vizau personal pe CTP, și nicidecum subiectul interviului: presa și situația presei.

În urmă cu câțiva ani, presa „de afară” dădea primele semne că s-a plictisit de troli și de spambots, rând pe rând, publicații serioase de pe piață renunțând la secțiunile de comentarii. Mic, Reuters, The Week, FTW USA Today, Recode, Popular Science, The Verge…

Dan Colarusso, editor executiv la Reuters Digital, explica pentru Mashable greutățile prin care treceau pentru a menține secțiunea de comentarii „curată” și la anumite standarde. Reuters făcea eforturi uriașe pentru a modera secțiunea. Ca să dăm un exemplu despre ce înseamnă secțiunea de comentarii la o publicație serioasă, să luăm cazul celor de la The Guardian, care încă se luptă cu cca. un milion de comentarii pe lună și au un staff dedicat, care se ocupă strict de comentarii, 24 de ore pe zi.

În România, așa ceva nu a fost posibil: moderarea tuturor comentariilor, staff dedicat. Atât din cauza precarității afacerilor, dar și din cauza altor interese, în principal politico-economice. Cât despre responsabilitate (și responsabilitate juridică), la noi pur și simplu nu s-a vorbit, publicațiile românești inserând pur și simplu un text în care precizează că întreaga responsabilitate îi revine „postacului”. Dan Colarusso, însă, de la Reuters, nu trăiește în România, astfel că într-o societate în care există și responsabilități și nu doar drepturi, a trebuit să găsească o soluție viabilă. Iar aceasta a fost social media.

Ben Frumin, redactorul șef al publicației The Week, declara pentru Nieman, în septembrie 2015, că scopul comentariilor n-a fost niciodată acela de a lăsa orice anonim să spună sau să facă absolut orice fără nici o moderare, pe un spațiu ce aparține publicației. Mai mult, recentele reglementări ale Uniunii Europene în materie aveau să întărească această opinie, publicația fiind juridic responsabilă și pentru tot ce se afirma la secțiunea de comentarii.

Ca atare, tot mai multe publicații iau extrem de serios în discuție mutarea comentariilor pe platformele de socializare, avantajul fiind că, pe aceste rețele, cititorii oricum sunt deja „organizați” în a prelua și răspândi știri și informații, dar și pentru a le comenta. Facebook, Twitter și Tumblr fac deja cu succes acest „serviciu” presei occidentale.

Mai mult, chiar dacă cititorii mai bătrâni și-au arătat indisponibilitatea pentru rețelele sociale, a devenit cât se poate de evident că cititorii tradiționali ai diverselor publicații regăsesc cu plăcere și pe canalele sociale autorii și articolele pe care le-ar citi în mod firesc direct de pe site. Iar faptul că tot mai multe publicații încep să înțeleagă importanța unui personal dedicat contactului pe social media a produs efecte pozitive.

S-a constatat, apoi, că la majoritatea articolelor există pe secțiunea de comentarii o minoritate extrem de vocală, dar care, de regulă, exprimă opinii contrare majorității cititorilor. Încercările de a limita zelul acestora au cam eșuat, indiferent de modalitățile utilizate. Sistemele de a-i vota pe comentatori nu au dat roade, nici logarea pe site cu ajutorul contului Facebook, multe conturi fiind și aici anonime, false etc. S-a încercat de către cei de la The Verge o „direcționare” a comentariilor, în sensul pozitiv, prin implicarea autorului articolului – care punea întrebări ori oferea diverse explicații – dar operațiunea s-a dovedit a fi cronofagă, iar întregul demers părea că înlocuiește comentariile cu un soi de forum.

Revenind la Dan Colarusso (Reuters), opinia acestuia este că publicația oferă informații și nu dorește neapărat să se implice în dispute și certuri, care pot fi purtate pe rețelele sociale. Reuters a și angajat un „social editor” care să vadă de problemă. Pe Twitter.

Tot pe Twitter și pe Facebook au ajuns și comentariile și discutiile celor de la Recode. Mai departe însă, ca o variantă „extremă”, am putea cita cazul “The Information” al Jessicăi Lessin, o publicație care a ales calitatea în detrimentul cantității. The Information are o redacție de 5 oameni, în timp ce una care funcționează fără paywall, de exemplu Business Insider, are cca. 90 de oameni în corpul redacțional.

Chestiunea sustenabilității, cei de la The Information au rezolvat-o prin subscriberi, însă numărul acestora a ajuns doar la câteva mii. S-a optat, în consecință, pentru subscriberi corporate. Lessin susține însă că re-subscrierile la publicație sunt incredibil de mari.

Pe urmă, mobilitatea cititorului pare să dea iarăși dreptate celor care închid secțiunile de comentarii și își orientează consumatorii către alte forme de interactivitate.

Când USA Today’s FTW a eliminat comentariile, n-a existat propriu-zis un feedback. În schimb, prin eliminarea comentariilor, audiența a sporit de la cca. 8 milioane de unici, la cca. 17 milioane de unici.

The Week a devenit sensibilă la prostiile care se debitau în secțiunile de comentarii, realizând că acestea merg în contrasens cu restul conținutului, pe care echipa redacțională îl dorea unul „deștept”. Asta, lăsând la o parte energia cheltuită pentru a modera zeci de mii de comentarii lunar. Comparând numărul celor care făceau comentarii cu readership-ul, conducerea publicației a ajuns la concluzia suprimării fără echivoc a comentariilor. Consecința a fost imediată: a scăzut bounce-rate-ul cam la jumătate. Pentru cine nu știe, „bounce rate”-ul este – foarte vulgar spus – rata de „renunțare”, rezultată din insatisfacția față de conținutul găsit.

Pe scurt, toate publicațiile care și-au inchis comentariile și s-au concentrat pe a merge pe urmele cititorilor pe platformele de socializare au înregistrat creșteri de audiență, în pofida „amenințărilor” cu scăderea readershipului.

Ce se întâmplă la noi? A-i considera pe cititori semi-oligofreni și a le oferi prosteli a dus deja la mutarea publicului aflat în cautare de informație pe siteuri ale magazinelor, pe siteuri ale instituțiilor, pe siteuri ale unor indivizi particulari, pe bloguri, pe siteurile unor ONG-uri, după toate acestea cititorii venind și la presa pe care o detestă pentru că e prost scrisă și nu oferă informațiile căutate, ca să nu zicem că nu o face într-un mod credibil. Plus că mai e și inundată de comentarii, deseori stupide.

Zilele astea am văzut și topul celor mai vizibili bloggeri / jurnaliști din România în funcție de aparițiile în presa online, bloguri, forumuri și rețele sociale în septembrie 2015. OK! În fruntea topului este Adi Hădean, cu peste 3.300.000 de afișări. Mai mult decât are Jurnalul Național. În comparatie, HotNews.ro pe septembrie a avut 15 milioane de afișări, adica doar de cinci ori cât produce Hădean de unul singur.

 

Singurul beneficiu real oferit de comentariile postate în coada articolelor la ora actuală rămâne posibilitatea oferită unora de a se răcori zicând chestii de genul „Iohannis-Ciolanis”, „Ponta-Tonta”, „să moară Latrina 3”, alte asemenea perle ale gândirii și simțirii profund autohtone.

În general, majoritatea comentariilor încearcă să susțină câte o idee din articol scuipând într-o direcție sau alta, ori pun în discuție probitatea celui care semnează. În final, rezultă o imensă bălăcăreală ce nu aduce nici un plus informației prezentate în articol, ba uneori deturnează grav conținutul informației inițiale și duce „discuția” într-o cu totul altă zonă.

Eliminarea postacilor este o operațiune dificilă. Chiar dacă se elimină „utilizatorul” pe baza emailului ori a contului de Facebook, în timp record acesta își face alte conturi, la fel de anonime, și se întoarce și mai însetat de păruiala pe secțiunea de comentarii.

Ioan Mărgărit Ţimbolschi, publisherul HotNews.ro, spune că, din cauza numeroaselor injurii și poziții neprincipiale, siteul a activat opțiunea de comentarii doar pentru utilizatorii logați, în cazul multor articole. Chiar dacă asta nu înseamnă vreo mare barieră, a devenit evident că cei logați sunt mai puțin agresivi și mai puțin vocali decât utilizatorii nelogați pe site.

Cu alte cuvinte, acolo unde intervine răspunderea personală, acolo unde utilizatorul are un nume, o adresă, o față, calitatea comentariilor este radical diferită față de ceea ce produce un anonim. Dar și cantitativ, secțiunea de comentarii s-a subțiat considerabil de când cu logarea.

În principiu, cantitatea de comentarii ce grevează siteurile românești nu este într-atât de mare încât să nu se poată modera. Ca atare, cei de la HotNews.ro, de exemplu, nici măcar nu se gândesc la posibilitatea de a-și suprima secțiunea de comentarii. Având însă bunul obicei de a se alinia cu ceva întârziere (e drept) la trendurile „de afară”, este foarte posibil ca, în foarte scurt timp, mutarea comentariilor de pe siteurile de știri autohtone către social media să devină o practică. Iar partea de conținut să redevină „curată”.

 

Citiți și: Scuipați, vă rog, și aici!

 

 

 

___________

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 de euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul „Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – septembrie 2015). Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org. Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.

Articolul are un comentariu

  1. Bounce rate-ul este si parte din Google ranking factors. Cu cat este mai mare bounce-ul, cu atat scade bonutatea ta pe Google. Interesant. Oricum, stiam ca nu trebuie sa treaca de 60% daca nu vrei sa fii depunctat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *