P1230245.jpg

Amelia stă pe scaun cu picioarele desfăcute, ca băieții de cartier.  Privește în jos, își mușcă buzele, își ascunde palmele în mânecile hanoracului negru și le prinde între genunchi. Apoi se aruncă-n viitor.

În viitor, puștani de 15 ani o să se conecteze wireless la mașina ta și o să-ți taie frânele. Copiii tăi o să aibă personalitatea dictată de algoritmii Google, care înregistrează deja tot ce faci pe net și îți livrează ce crede el că-i bine. Creierul tău o să fie un mozaic de mărci înregistrate.

Libertatea ta e în pericol, dar nu libertatea aia obosită despre care urlă câte un cretinel pe la televizor. Viața se împletește cu Internetul, iar libertatea Internetului se joacă acum. Ce au fost anii ’60 pentru drepturile civile sunt anii ăștia pentru drepturile digitale. Jos copyright-ul, sus anonimitatea!

Amelia vorbește despre asta într-o engleză așa limpede că îmi dă tot timpul senzația că scoate frazele dintr-o fântână. Aud până și ecoul, dar asta doar pentru că suntem într-un apartament mare și gol de pe la Unirii. Într-o cameră e o măsuță cu laptopuri îngrămădite și în jurul ei hackeri care beau bere la pet, se căznesc se spargă un server și discută despre soarta lumii.

Băieții ăștia, programatori cinci zile pe săptămână și h4x0ri celelalte două, aveau un amic couchsurfer prin Regie. Acum vreo două săptămâni, în camera lui de cămin a nimerit o suedeză care voia să-nvețe româna. Găsise pe net colecția Povestiri științifo-fantastice, o revistă românească de prin anii ’60, și voia s-o citească. Traduceri nu sunt, așa că a ajuns în București.

Tipa e Amelia Andersdotter, europarlamentar din partea Partidului Piraților din Suedia. Cel mai tânăr europarlamentar, de fapt. Când a aflat că a primit mandatul avea 22 de ani. Până nu demult afișa o freză punk parcă scoasă din Mad Max și clasica privire de Fuck You. Într-un interviu pentru The Telegraph se strâmba, scotea limba, i-a zis englezului că pune întrebări stupide (ceea ce era adevărat), apoi i-a dat la ficați cu argumente tari pentru piraterie digitală. Nu e tocmai europarlamentarul tipic.

Sunt multe personaje pitorești prin Parlamentul European, iar România a contribuit din plin la asta – am trimis o pițipoancă, un cioban, un descreierat și-un corupt jegos, printre alții. Dar Amelia nu e acolo printr-o anomalie a democrației reprezentative, ci e tocmai dovada că ea poate funcționa.

Ciocnirea dintre politică și generația digitală m-a fascinat de mult, așa că în seara în care am nimerit cu o europarlamentară într-un bârlog de hackeri i-am pus toate întrebările stupide și am aflat povestea ei în corabia piraților europeni.

Pirate Party

“Nu-mi fac iluzii. Eu sunt aici datorită unui torrent tracker.”

Amelia s-a născut în Enköping, un orășel din sudul Suediei, și de mică voia să se facă matematician. A avut tot timpul computer în casă, dar nu l-a folosit decât pentru jocuri până când a găsit pe Internet niște forumuri despre programe pentru formule matematice. Atunci s-a dus la un prieten calculatorist, care a învățat-o să folosească Linux și programe deschise (cum ar fi un editor de text care face și clătite dacă știi cum să-l programezi).

Asta a fost portița spre ideologia software-ului liber. Așa că, în anul 1 de facultate, când a sunat-o un prieten și i-a zis că a apărut Partidul Piraților, nu a stat pe gânduri. “Am întrebat «Cât costă?». A zis ceva gen 50 de cenți. M-am înscris prin SMS. Apoi m-am dus la o întâlnire de-a lor și am văzut că erau oameni faini. Așa că am lucrat cu ei deja de… 6 ani!”

Trei ani mai târziu, la alegerile europarlamentare, era al doilea nume pe lista partidului, după un programator de 51 de ani. A primit 1000 de euro buget de campanie și cu ei a bătut toată țara. Mergea cu trenul și făcea couchsurfing.

“Voiam dintotdeauna să merg în nordul Suediei, sus de tot. Așa că am scris piraților de acolo «Vreau să vizitez Luleå. Puteți să-mi organizați o scuză să vin acolo? -Sigur!». Și m-am dus acolo și a fost super mișto, unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. E super liniște!”

Era o nebunie frumoasă, Partidul Piraților aduna mii și mii de membri, dar funcționa mai mult ca o petrecere mare, nu ca “politica serioasă”. Doar că fix înainte de alegeri a venit verdictul în procesul The Pirate Bay, în care administratorii site-ului au fost condamnați la câte un an de închisoare și vreo 3 milioane de euro despăgubiri pentru încălcarea copyright-ului. În următoarele zile au izbucnit proteste, 25.000 de oameni s-au înscris în Partidul Piraților și sondajele au săltat cu 5%.

Până la urmă au strâns 225.000 de voturi, 7,1%, destul cât să trimită un europarlamentar. După ratificarea Tratatului de la Lisabona, Suedia a mai primit un loc, iar Amelia era prima pe listă. Hârțogăraia a durat vreo doi ani, așa că abia prin ianuarie o să înceapă treaba la Bruxelles.

Culmea e că, așa mici și ciudați cum sunt, pirații au avut deja o influență grozavă asupra legilor din PE. Întreg grupul verzilor (din care fac parte) le-a adoptat filosofia vis-a-vis de software și mulți politicieni de la alte partide sunt pirați simpatizanți. Nu prea existau europarlamentari care să aibă habar care-i treaba cu netu’ și atunci legea o făceau lobbyiștii. Așa ajungea Internetul bătătura corporațiilor.

P1230247.jpg

“Cum ți-a schimbat viața Partidul Piraților?” am întrebat-o. A făcut o pauză, a enumerat în cap toate nebuniile din ăștia șase ani și mi-a răspuns: “De fapt, nu prea mi-a schimbat viața. Eram niște prieteni care încercau să schimbe lumea într-un mod cât mai distractiv. Asta era ținta noastră, proiectul din timpul liber, și am muncit o grămadă să-l realizăm.”

Atitudinea asta mi-a rezonat ciudat în cap. Amelia spune cu nonșalanță chestii ca «Franța trebuie să-și întărească poziția față de Germania». Dar n-o spune ca un Moromete, un comentator de pe margine, ci implicat, ca și cum ar fi datoare personal să pună umărul și să împingă Franța câțiva metri mai încolo.

Sunt obișnuit cu tinerii români, care au ori o admirație plină de umilință pentru un mamut ca Parlamentul European, ori o ură și un avânt de a da foc la tot. De multe ori, ambele în același timp. Dragoste multă și ură, vorba manelei. După o săptămână în București, tânăra pirată suedeză exprima astfel paradoxul românesc:

“Toți românii sunt ocupați cu schimbarea României, dar aceiași oameni spun că nimeni nu face nimic. Nu am întâlnit vreo persoană în România care să nu aibă o idee despre cum ar putea să facă țara mai bună. România nu e pierdută politic, din contră. Totul e schimbare.

Schimbările nu trebuie să vină întotdeauna în forma unei revoluții. Nimic nu spune că toată schimbarea din România trebuie să vină de la președinte. Poți să o schimbi de jos în sus. Și cred că România merge pe a doua variantă.”

Ca să faci lucruri mari ai nevoie de puțină liniște sufletească, chiar dacă ești pirat. Dar mai bine o ascultați direct pe Amelia:

Articol preluat de pe blogul lui Vlad Ursulean.

Conținutul acestui material nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *