O jurnalistă din Azerbaidjan a fost condamnată la șapte ani de închisoare, asta după ce a scris despre corupția regimului din Baku. Mare parte din popoarele libere s-a solidarizat și a organizat proteste în fața ambasadelor statului Azerbaidjan. La noi, RISE Project s-a ocupat de temă și a organizat acest protest. Au făcut totul ca la carte, au depus notificare la Primărie, să anunțe ce și cum cu cele pe care urmează să le facă.

 

La Primăria Capitalei însă Oprescu a încetățenit așa o practică să cheme petentul la raport. Deși Legea nu specifică acest lucru explicit, lui Oprescu îi plăcea să țină activistul ocupat cu ore de așteptare pe holurile instituției pentru a se înfățișa în fața unei comisii. Astfel că RISE Project, de bună credință, s-a dus în această comisie unde începe o negociere a libertății de exprimare între cele două părți (inregistrare aici: https://www.youtube.com/watch?v=acdtvpi0STw&feature=youtu.be). De unde aflăm următoarele: nu se poate în fața Amabasadei, că stricăm relațiile diplomatice cu țara, că protocoale. E important să fim prieteni cu un stat ce își întemnițează presa (aminti-vă cum Ponta s-a dus la Erdogan în plin conflict între cetățeni și forțele de ordine din Turcia, în timpul unor proteste împotriva regimului). După acest argument, jandarmeria mai lovește o tură – “păi oamenii ăia lucrează, îi deranjați”. Păi cam despre asta este vorba într-un protest. Te superi, te duci și urli indignat. Altfel, trimiți acolo o cutie de bomoane și promiți încă trei dacă îți rezolvă petiția. Sintetizând, Oprescu a semnat hârtia cu NU, nu se acceptă.

Luni, la ora 11, protestul a avut loc. S-a lăsat cu amenzi – un total de 7600 de lei. Jandarmeria, fluturândă hârtia prin care Oprescu abuziv a interzis o adunare publică, a scos chitanțierul, spre rotunjirea bugetului consolidat.

Jandarmeria însă are mai mulți stăpâni. Ok, Oprescu e unul (sau era), dar acesta pare să fie doar nivelul unu. Vine apoi nivelul  doi – Antena 3. Mircea Badea, Basescofobul, a pus de o plimbărică pe la Cotroceni. 2000 de participanți, chiar și un conflict fizic între un participant și un jurnalist. Mi se pare perfect ok – Badea avea o problemă, era dreptul lui să își exprime nemulțumirea în stradă. Fără vreo notificare prealabilă, a purces înspre a exercita un drept.  Doar că la un an distanță, mai apare o entitate la fel de furioasă,  de data asta pe premierul Victor Ponta. Partidul Mișcarea Populară a cerut demisia premierului. Ei însă au mers la Primărie și au notificat autoritățile, doar că nu “cu cele 48 de ore” înainte, cum prevede legea. Dar era groasă, din punctual lor de vedere: Ponta fusese chemat la DNA, era momentul politic optim să facă un pic de tam tam. La protest au călcat un pic pe lângă notificare – mai precis pe calea carosabilă și au blocat circulația pentru câteva minute. Antena 3 s-a autosesizat– a sunat în direct pe Șeful Jandarmeriei și, idignați, au cerut amendarea grupului care “nu respectă dreptul bucureștenilor de a accesa drumurile publice”. Nu respectă legea adunărilor publice, fac ilegalități, să fie amendați.

Bilanțul: pentru plimbarea de la Cotroceni – 0 lei, pentru demisia lui Ponta – 1000 lei (mai jos răspunsul oficial al Jandarmeriei cu privire la amenzile aplicate). Scrie limpede – într-un caz nicio amendă, în celălalt, o amendă de organizator. Povața – prețul la libertatea de exprimare variază. Depinde de mulți factori și uneori se negociază chiar în studio la Antena 3.

Răspunsul Jandarmeriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *