Sursa: http://www.magyarnapok.ro/

Sursa: http://www.magyarnapok.ro/

Update 13 octombrie 2016: Comisia de Etica si Arbitraj a TVR a decis că atât editorii cât și reporterul au încălcat mai multe articole din Statutul ziaristului din SRR. Raportul poate fi citit aici.

 

O știre difuzată de postul public de televiziune în data de 17 august a generat, pe lângă reacții ale altor instituții media, și reacția poliției. Din titlul respectivei informări, aflăm că la Zilele Culturale Maghiare din Cluj au avut loc “noi momente revoltătoare”. Se pare că au fost difuzate imagini cu Hitler, Lenin și ISIS. Mai departe, în corpul știrii aflăm mai multe amănunte. În timpul concertului trupei rock maghiare Beatrice, au fost difuzate imagini cu mai multe personaje istorice controversate și s-a strigat pe scenă “Allahu Akbar”.

Stirea video dă și mai multe amănunte: începe cu o secvență subtitrată în care solistul cântă un vechi cântec maghiar (probabil din perioada interbelică), care conține versurile “Clujul va redeveni oraș maghiar”, urmată de interviuri cu un ziarist și cu un analist politic care deplâng faptul că sunt jignite valorile naționale românești. Ultima persoană intervievată este Levente Santa, reprezentantul organizatorilor, care recunoaște că au fost prezentate imagini cu “Stalin, cu ISIS, dar, spune acesta, e vorba în mesajul melodiei… nu putem să ne asumăm tot repertoriul lor”.

Modul în care a fost redactată știrea de către TVR reprezintă o manipulare de manual. În primul rând, nu se precizează contextul în care sunt prezentați Hitler, Stalin (despre el este vorba, nu despre Lenin) și ISIS. De fapt, cine cunoaște limba maghiară, va putea afla că piesa în cauză, care se numește “Secolul XX”, este compusă în anii ’90 și prezintă o viziune critică asupra întregului secol XX. Versurile vorbesc despre “teroarea albă” și, conform comunicatului emis de organizatori “se îndreaptă împotriva acestor figuri istorice şi a ideologiilor nocive ale acestora”. Cu alte cuvinte, nu este vorba de vreun cult al personalității acestor figuri istorice.

În al doilea rând, melodia în care se spune că “Clujul va redeveni maghiar (“Lesz, lesz, lesz“) nu a fost cântată marți seara. E adevărat, redactorul știrii a introdus un disclaimer cum că imaginile sunt preluate de pe youtube din anul 2008, dar, din punctul meu de vedere, acel disclaimer este pus la alibi. Telespectatorii vor umări subtitrările și, cel mai probabil nu-l vor observa. Era necesar să se precizeze în știre că este vorba de o înregistrare mai veche și care nu s-a făcut în România.

În al treilea rând, declarația lui Levente Santa, reprezentantul festivalului părea să fie trunchiată. La un moment dat, se pierde firul logic al declarației și se trece la o altă idee părând că lipsește ceva.

Probabil că în urma acestei știri Poliția a declanșat o anchetă pentru a se vedea în ce măsură sunt întrunite “elementele unor infracţiuni prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, conform unor declarații publicate în ziarul Adevărul.

TVR a reluat subiectul într-o nouă știre care a fost difuzată ieri, 19 august. Este reluată declarația lui Levente Santa și aflăm exact ce tăiaseră cu două zile înainte: “e vorba în mesajul melodiei chiar de liderii și cei care au generat aceste orori ale istoriei și împotriva cărora este îndreptată explicit”. Acest lucru dovedește clar că și reporterul și redactorul știrii aveau de la bun început toate detaliile cu privire la prezența imaginilor controversate, dar cineva a ales cu bună intenție să difuzeze o știre care manipulează.

Din punctul nostru de vedere, acest derapaj este foarte grav, motiv pentru care vom sesiza comisia de etică a TVR și, dacă va fi cazul, și Consiliul Național al Audiovizualului.

Articolul are 6 comentarii

  1. Sã sperãm, cã se va face dreptate…dar…the damage is done…din pãcate…si ura se-nteteste pe zi ce trece. Dezbinã si condu, moto-ul politrucilor nostri…bleah.

  2. O intrebare :-AVETI VREO LEGATURA CU BANII LU’SOROS?
    Da miliardarul acela …din america ….implicat in mai multe scandaluri politice….in america (vezi campania lu’ Hilary C.)si in europa (vezi diferite articole de presa din mai multe tari).
    La noi inca este un finantator onorabil !

  3. DIICOT-ul de ce nu efectuează arestări pentru “constituirea unui grup infracțional şi comunicare de informații false”?

  4. iar te legi de TVR, om de nimci ce esti? Un oengist zanatec, un pitic jalnic, un pomanagiu, amic de minarii cu jigodia Liviu Mihaiu! Mars la oala cu laturi, potaie, acoilo iti e prinzul!

  5. Ce fijnta abjecta este acest individ pe nume TOMA MIRCEA. E adevarat, fiinta, ca esti fiul lui Sorin Toma? Si dacă biologic nu esti, comportaemntal ii semeni de minune. Un imund, puti de la o posta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *