SINDICATUL PROFESIONIŞTILOR DIN MEDIA SI CULTURA ROMÂNĂ (SPMCR) a sesizat Comisiile de Cultură ale Parlamentului României cu privire la mai multe aspecte pe care angajații Radioului public afiliați acestei structuri sindicale le consideră dăunătoare “funționării normale” a postului. Documentul, semnat de co-președinții SPMC Gabriel Basarabescu, Valentin Ciobanu și Adriana Varlaam, susține că “Radio România se află în  situaţia incalificabilă a lipsei unei strategii şi a obiectivelor pe care le are de îndeplinit  ca societate naţională publică”.

Sesizarea SPMCR cuprinde următoarele revendicări:

“- anularea  actualei organigrame, care nu are acoperire în politica instituţiei;

– stabilirea unei comisii  care sa cerceteze din punct de vedere legal si procedural  concursurile din ultimii ani, care au dus la angajari pe criterii cel putin neclare;

– instituirea unei comisii care să cerceteze legalitatea deciziilor care au condus la  pierderile  salariale din ultimii 2 ani;

– investigarea pierderii din nomenclator a unor funcţii pentru care salariaţii au susţinut un concurs, şi revenirea la cea de dinainte ( ex – realizatorii coordonatori care au dobândit această funcţie prin concurs, au redevenit simpli realizatori/ regizorii de emisie au devenit operatori );

-investigarea procedurilor care au dus la pierderea programului redus de lucru in sectoarele care beneficiau de acesta, precum si solicitarea/investigarea dosarului de analiza pentru pierderea condițiilor speciale de munca;

– investigarea  actualului blocajul financiar ( emisiuni fără bugete, plaţi minimale pt colaboratori, pierderi salariale, investiţii făcute fără strategia SRR , scurgerea banilor instituţiei către plata unor salarii nejustificate).”

Totodată, reprezentanții Sindicatului Profesioniștilor din Media și Cultura Română au contestat evaluările instituționale din luna februarie și au semnalat “existenţa unor flagrante şi multiple situaţii de incompatibilitate şi ilegalitate” ale unor angajați din conducerea SRR: “Totodată atragem încă o dată atenţia asupra evaluărilor profesionale ilegale (fără criterii stipulate în CCM si CIM) ce au avut loc la începutul lunii februarie , dominate de abuzuri şi derapaje flagrante, pline de contestaţii cărora nici acum nu li s-au dat răspunsuri, şi cerem anularea lor şi reluarea evaluărilor în momentul în care instituţia va începe să funcţioneze normal. În acelaşi timp existenţa unor flagrante şi multiple situaţii de incompatibilitate şi ilegalitate (stabilite prin hotărâri judecătoreşti), în care se află persoane ce deţin funcţii de conducere în SRR, face ca  toate deciziile ulterioare acestor hotărâri legale definitive, să poată fi considerate nule.”

Documentul integral poate fi citit pe site-ul SPMCR.

Până la acest moment, conducerea Radiolului public nu a transmis nici o poziție cu privire la acest subiect.

În luna ianuarie, SPMCR a contestat evaluările care urmau să aibă loc în Societatea Română de Radiodifuziune (aici).

Referitor la comunicatul SPMCR de astăzi, Maria Țoghină, fostul Președinte-Director General al Societății Române de Radiodifuziune, a exprimat următorul punct (personal) de vedere:Chiar legea 41 stabilește obiectivele majore ale SRR… dar cine mai are răgaz să o citească. De asemenea, SRR a avut o strategie publică pentru perioada 2010-2014, iar acum se lucrează la cea care privește noul CA al SRR, pentru perioada 2015-2018. Obiectivele strategice sunt comunicate în interiorul organizației, iar din acestea vor fi declinate de către fiecare compartiment obiectivele anuale“.

 

 

 

 

 

 

_____________________

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015). Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org. Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.

 

Articolul are 2 comentarii

  1.  Cand am citit acest text m-iam adus aminte de piesa aceea celebra – “ma-ta are cratima”, o melodie facuta de niste tineri suparati din cauza “agramaticalitatilor” excesiv de numeroase. Cum sa reprezinti un sindicat din domeniul culturii si sa ai grave erori gramaticale in denumire? Corect ar fi sa spunem: “marul si para romanesti”, “toaleta si bucataria turcesti”, sau “versul si melodia irlandeze “. Baiatul asta din motul listei de semnatari nu este colegul acoperitului Turcescu intr-o celebra trupa? … (al carei nume ne scapa multora ). Daca este asa, doresc:
    – sa se infiinteze o comisie care sa verifice daca domnul artist-sindicalist era platit de institutia unde are contract de munca in timp ce presta servicii pentru populatie in alte locuri
    -sa se infiinteze o comisie care sa verifice daca domnul artist-sindicalist a fost “scutit” de evaluarea profesionala periodica
    -sa se infiinteze o comisie care sa verifice daca toti liderii de sindicat au trecut de evaluarea medicala periodica obligatorie ( inclusiv liderii sindicatelor din radio care au in componenta un membru)

    A-M TERMINAT

  2. In atentia celor care sub acoperirea anonimatului isi permit sa emita pareri si sa puna in pagina “idei” :
    – Sindicatul Profesionistilor din Media si Cultura Romana are in componenta jurnalisti care isi desfasoara activitatea in alte tari decat Romania.Presa de limba romana nu exista doar in Romania, cum unii cu ceva mai putina cultura ar putea crede.

    Consideram restul “emanatiilor” -un hibrid intre delirium tremens si pamflet, dorindu-i(le) sanatate si succes autorului (autorilor), exprimandu-ne totodata intelegerea si compasiunea sincera.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *