Autor: Andra Bucur

 

“Așadar, ce facem când ne aflăm la conflictul dintre aceste două drepturi fundamentale: dreptul de a avea acces la informații și dreptul la viață privată? Care este limita publicării informației și a interesului public?”

 

De câțiva ani, România face pași, discreți, dar siguri în mișcarea datelor deschise. Avem legi care permit cetățeanului să folosească informația culeasă din bani publici și angajamente de publicare a datelor într-un format tehnic din care informația poate fi preluată prin mijloace automate.

La baza datelor deschise se află accesul la informații de interes public, transparența și guvernarea deschisă, care permit cetățeanului să monitorizeze cheltuirea banului public sau să beneficieze de aplicații software pentru telefon, care îi arată cu exactitate în câte minute vine următorul mijloc de transport în comun.

Disponibilitatea informației online conduce însă la controverse, din cauza rapidității cu care informația ajunge la un număr mare de persoane, în orice colț al lumii.

Exemple la limită

În ultima perioadă, în România, se discută despre scurgerile de informații din dosarele aflate în faza de urmărire penală și dacă este vorba despre un interes public de a ști sau despre protecția vieții private și a prezumției de nevinovăție? Similare sunt cazurile privind disponibilitatea numelor complete și a notelor de la examenele de intrare la rezidențiat sau în magistratură, ori disponibilitatea adresei exacte și a altor informații din declarațiile de avere.

Continuarea articolului aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *