Conf. Dr. Marian Petcu

Jurnalismul din România intră în istorie.

Enciclopedia cronologică „Istoria Jurnalismului din România în date” se lansează luni, 26 noiembrie, la Palatul Şuţu – Muzeul Municipiului Bucureşti, începând cu orele 16:00.

 

Lucrarea, coordonată de conf. dr. Marian Petcu, cuprinde informații din perioada 1731 – 2011, cu privire la: peste 18.000 de publicaţii periodice, radiouri, televiziuni, agenţii de presă; legislaţia presei; 33.500 de jurnalişti, publicişti, editori și numeroase alte evenimente, precum greve ale jurnaliştilor, conferinţe şi congrese, conflicte.

 

În continuare, un interviu cu cercetătorul Marian Petcu, omul care a avut entuziasmul și nervii” să coordoneze această lucrare.

 

 

  1. Cum a prins contur ideea realizării unei Istorii a jurnalismului din România în date? Ce v-a determinat să coordonaţi această lucrare şi cui prodest?

 

Am gândit acest proiect în anul 2008, după ce am constat că o obsesie mai veche a mea – Tratul de istorie a presei române – nu va fi realizat, deoarece nu avem specialişti în acest domeniu. La noi s-au ocupat de presă istoricii literari, ceea ce a fost mai mult rău decât bine, în sensul că a fost privilegiată presa literară. Or, şi aici şi aiurea, presa de informare (numită şi de mare tiraj sau de reportaj) a contat într-o mai mare măsură în progresul societăţii, în democratizarea ei. Adică, exact presa ignorată de cercetători.

Nu metafora a făcut buni cetăţeni, votanţi competenţi, ci informaţia. Deci, se cuvenea să reparăm o eroare. Încă ceva important – la noi, istoricii de profesie nu au găsit presa vrednică de a deveni obiect al cercetării. Li s-a părut un domeniu lipsit de importanţă şi au continuat să sacralizeze arhivele. Mi se pare o eroare greu scuzabilă – ziarele, revistele sunt documente sociale, sunt urme ale unei etape din evoluţia ţării. Pe de alta parte, deseori arhivele nu acoperă cu documente tezaurizate anumite momente, episoade din istorie. Sau chiar mint uneori – propaganda şi sora sa cenzura au afectat ani mulţi evoluţia noastră.

Cui foloseşte lucrarea? Oricărei persoane care are un minim interes pentru trecutul jurnalistic al României, indiferent de etnie, religie etc. Pentru că aici se găsesc prezentaţi rezumativ 280 de ani! Cu bunele şi cu relele lor, cu victorii şi cu eşecuri.

 

  1. Povestiţi-ne despre cum a fost realizată această enciclopedie.

 

Volumul acesta este realizat prin contribuţia a 120 de specialişti din biblioteci publice, universităţi, arhive, foşti şi actuali jurnalişti. Să le spunem ,,contributori”, aşa cum apar şi în volum. Mă refer aici la etapa de colectare a datelor.

Dar tot atâţia studenţi, masteranzi şi doctoranzi m-au ajutat în faza de prelucrare a datelor. Aşa încât a rezultat un manuscris cu circa 3.000 de pagini, adică actualele 1.414 pagini ale cărţii.

Precizez că documentarea s-a făcut de jos în sus, adică din judeţe către Bucureşti. De unde, o serie de complicaţii.

Fireşte că Editura Polirom a avut un rol important în finalizarea cărţii, de un real ajutor fiind finanţarea acordată de Ministerul Culturii prin Administraţia Fondului Cultural Naţional.

 

  1. Care a fost partea cea mai dificilă în elaborarea acestei lucrări şi cum aţi depăşit-o?

 

Au fost multe momente dificile, am îndurat multe umilinţe nemeritate în perioada elaborării volumului. Am avut naivitatea să cred că bibliotecile judeţene se vor contamina de entuziasmul meu şi că vor colabora. Nu a fost aşa – jumătate dintre bibliotecile judeţene au refuzat să ne ofere informaţiile solicitate. Unele erau conduse de persoane cu o origine ştiinţifică incertă, care nu au înţeles ce le cerem şi care nu aveau, în opinia mea, de ce să ocupe funcţii de directori acolo – dar, precum vedeţi, politica a intrat şi în biblioteci. Am întâlnit alcoolici care conduceau anumite biblioteci, persoane care mi-au cerut bani pentru a colabora, tot soiul de situaţii. Este vorba despre instituţii care au primit, în ani, mii de salarii şi care au dovedit că nu aveau o evidenţă a culturii scrise din judeţele lor. Fie ele biblioteci, direcţii de cultură etc. Dar, despre acestea, voi scrie altă dată.

Şi, atunci, fie am fost salvat de entuziaşti care se ocupaseră de domeniu, ba chiar publicaseră la nivel local unele monografii, liste de publicaţii etc., fie de bibliotecile universitare (a se vedea gestul remarcabil al BCU Iaşi, care a intervenit fără insistenţe). Alteori am reconstituit ce s-a întâmplat într-un anumit judeţ, cu studenţii, în bibliotecile bucureştene. Presa din Bucureşti a fost prelucrată cu echipe coordonate de mine, formate în principal din studenţi, la un moment dat fiind ajutaţi de Biblioteca Academiei Române, de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi de alte instituţii.

Să precizez că această operă monumentală nu este finanţată de cineva, nu este un grant! Toată cheltuiala pentru corespondenţă, fotocopiere, prelucrare etc. a fost făcută din salariul meu.

 

  1. Acum, mulţumită dv. şi colaboratorilor dv., avem o Istorie a jurnalismului din România în date. Vedeţi şi un viitor al presei? Daca da, cum arăta acesta, în viziunea dv.? Dacă nu, de ce?

 

Cu siguranţă presa are viitor, dar un viitor pe care îl vor decide mai degrabă tehnologiile, viteza lor de modernizare, decât jurnaliştii. Asistăm la o schimbare de paradigmă, la o reconfigurare a proceselor de colectare, prelucrare, diseminare şi de consum al informaţiilor. Se atomizează audienţele, se multiplică de o manieră ce nu putea fi imaginată până de curând posibilităţile de comunicare. Se produce o confuzie între cel care are informaţia, cel ce o diseminează şi cel ce o receptează. Ei bine, această confuzie poate obosi, poate satura şi chiar genera respingere.

Oricum, în etapa aceasta de consum nonşalant de media, cercetările de audienţă sunt mai neputincioase ca oricând.

Riscul major acum este acela de a pierde o audienţă preţioasă, pe care nu o vei mai aduce niciodată înapoi. Presa trebuie să revină la informaţia instrumentală, să reabiliteze ştirea, reportajul, interviul autentic. Dar, despre aceste ipoteze privind viitorul recent al jurnalismului, voi vorbi la lansarea cărţii.

 

 

Marian Petcu – CV

 

Marian Petcu s-a născut la 15 iulie 1961, în Buzescu – Teleorman. Studii liceale în Alexandria, universitare / doctorale la Universitatea din Bucureşti. Doctor în sociologie, conferenţiar la Departamentul de Antropologie culturală şi comunicare, Universitatea din Bucureşti. A lucrat ca jurnalist în perioada 1991-1995, apoi cadru didactic la Institutul Naţional de Informaţii din Bucureşti. Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România şi al Asociaţiei Sociologilor din România.

A publicat volumele: 10 teme de istorie a jurnalismului (Editura Ars Docendi, 2012); Istoria jurnalismului şi a publicităţii în România (Editura Polirom, 2007); Jurnalist în România – istoria unei profesii (Editura Comunicare.ro, 2005); O istorie ilustratã a publicitãţii româneşti (Editura Tritonic, 2002); Sociologia mass-media (Editura Dacia, 2002); Tipologia presei româneşti, (Institutul European, 2000); Puterea şi cultura. O istorie a cenzurii (Polirom, 1999) ş.a.m.d.

A publicat studii şi cercetări în revistele Destin românesc (Chişinău); Revista Română de Jurnalism şi Comunicare (Bucureşti), Revista română de istorie a presei (Cluj Napoca), Journal for the Study of Religions and Ideologies, Philobiblon şi ME.doc (Cluj Napoca), ESSACHESS. Revue interdisciplinaire de sciences humaine et sociales (Iaşi), Tyragetia (Chişinău), Revista română de sociologie (Bucureşti) şi altele.

A fondat şi condus reviste ştiinţifice, a prefaţat mai multe volume de specialitate.

Iniţiator al Asociaţiei Române de Istorie a Presei, al congreselor naţionale de istorie a presei, participant la numeroase conferinţe de specialitate. Prezent în bazele de date: Publicistică sociologică românească din 1944 până în prezent şi Bibliografia istorică a României, vol. XI (2004-2006), Academia Română.

 

Vedeți imagini de la lansarea “Istoriei Jurnalismului din România în date” aici.

Articolul are un comentariu

  1. Pingback: Prima enciclopedie de istoria presei din România | Sorinisme

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *