O falsă opozitie. Au trecut două săptămâni de proteste împotriva exploatărilor miniere cu cianuri. Contraofensivă mediatică și politică este foarte dură. Deocamdată sunt doar jocuri de discreditare a celor care au protestat și a organiazțiilor care au produs informații alternative despre dezastrul ecologic și social de la Roșia Montană.

Miercuri dimineața cei de la RMGC au pus douăzeci de oameni să se închidă într-un muzeu al minelor romane, cică să protesteze pentru locuri de muncă (inclusiv pe doctorul stomatolog al satului). De joi începând întreaga contracomunicare mediatică și politică a pus accentul pe opoziția tinerilor bine educați  ecologiști vs. România profundă rurală care are nevoie de locuri de muncă.

Aceste opoziții sunt posibile pentru că atât noi, cei care protestăm, cât și blocul de comunicare politic-mediatic pro RMGC părem că suntem de acord pe termenii centrali ai dezbaterii. Să fiu mai exact.

– Pe de o parte, protestatarii au arătat că cei de la RMGC au avut un management prost al firmelor miniere, că au produs monopoluri dubioase, au sufocat antreprenoriatului local, au risipit capital uman și au blocat dezvoltarea zonei.

– Pe de altă parte, cei care susțin proiectul Gold Corporation ne critică pe noi, protestatarii, că ne opunem dezvoltării, creării de locuri de muncă, investiții și venituri suplimentare la buget.

Opozanții din Rosia Montana au fost foarte clari la protestele de duminca 8 sept. din Cluj, că avem de a face cu o opoziție falsă. Ei munceasc, dar multe oportunități le-au fost închise de chiar de  cei de la RMGC. Opozanții din Câmpenii au protestat în 12 septembrie că exploatarea RMGC va duce la pierderea a cel puțin 800 de locuri de muncă locale, cele  legate de economia lemnului de pe cei patru munți.  Ei vor să muncească, iar RMGC îi va exclude de la resursele supraviețurii lor.

Strategic, e clar că trebuie să întrărim mesajul, prin banere, lozinci, comunicate, că vrem ca toată lumea să poată munci și să aibă resursele pentru un trai decent, atât cei din Roșia Montană, cât și cei din toate satele din România.

Însă în acestă opoziție, avem de fapt ascuns un un acord de fond. Este acordul legat de faptul că piața este locul care generează locuri de muncă.

 

Opziția reală. Și avem două narative prin care se produce această legătură  între piață și locuri de muncă.

Prima narativă folosește piața ca o modalitate de a critica economia contemporană.  Ca o formă de a demasca corupția, centralizarea, monopolurile, taxarea excesivă a muncii, a micilor antreprenori. Piața e un concept critic care cere reglementarea asimetriilor și distorsiunilor pe care le produc marii jucători. Vrei piață atunci când vezi că cei de la RMGC impun reguli urbanistice care exclud toți ceilați actori economici locali. Sau atunci când vezi că fac exploatare minieră fără avizele adecvate. Atunci când piața media este complet decuplată de la „consumatori” și e controlată de o corporație prin reclame. Și mai ales când începi să te uiti la RMGC și vezi că nu intră în competiție loială cu nici o altă firmă.

În a doua narativă, investitorii sunt marii eroi ai pieței și sunt cei care produc dezvoltarea economică. Investitorii vin cu „capitalul” și fac investiții strategice, dar singurul mod de a-i convinge să vină într-un loc anume este prin forța persuasivă a administrației guvernamentale sau locale. Investitorii vin doar dacă creăm un mediu atractiv prin scutiri de taxe, facilități fiscale, reduceri mari la utilizarea bunurilor publice (platforme industiale, drumuri, tereuri, etc.), posibilitatea de a exclude legal orice alt competitor, servicii publice gratuite. Ei sunt cei care aduc venituri la buget sau ne învață cultura antreprenorială și produc locuri de muncă „civilizate”, „tehnologice”, „occidentale”. RMGC este un investitor strategic, care ne oferă „siguranță energetică”, exploatări miniere cu „tehnologii noi”, oferind „locuri de muncă” ce „dezvoltă” o regiune.

Așadar, avem două versiuni de piață. Piața concurențială, piața care produce cel mai bun produs prin concurența, descătușează energiile creative, stimulează antreprenoriatul și imaginația tehnologică.  Versus, piața investitorilor strategici care ne ajută să depășim „decalajul” nostru de cultură antreprenorială, aduce capitaluri în economie și ne ajută să facem un salt în cultura muncii.

Prima versiune este o critică la toate formele de patologii și corpuție, și rețele mafiote. Este modul în care ne cerem libertatea de a acționa, de a avea o viață decentă, și de a muncii. A doua este o versiune care preia aceste energii critice și ni le refomulează spunând că avem nevoie de profesori, de experiența celor care deja au trecut prin experința de piață, celor care au inventat piața însăși.

Mă tem, însă, că cele două tipuri de narative însă nu fac decât să se confirme una pe alta. Prima narativă deconspiră economia ca un loc al cumetriei și corupției, iar a doua ne zice că avem nevoie de cineva care să ne învețe cum se face, cum anume să încetăm să fim noi („așa-s românii”) și să învățăm de la investitorii „occidentali”.

Apoi roata se învârte. În următorul ciclu, a doua narativă produce toate monopolurile și ne spun că ele sunt normale, doar ca să activeze prima narativă și să strigăm împotriva hoților și mafiei care ne dau afară din propria țară.

 

„Piața” poate fi critică? Dacă e să rupem acest ciclu vicios va trebui să cerem altfel locuri de muncă. Să ne cerem altfel demnitatea pe care ne-o dă munca. Însă cum? Putem apela la noțiunea de „piață” într-un mod rezonabil? Pun aceste întrebări și pentru că acest mod de a cere lucruri cu ajutorul „pieței” are virtuțile sale.

„Piața” a fost o modalitate, încă de sfârșitul secolului al XIX-lea de a căuta moduri de a reglementa tendințele monopoliste ale capitalismului. Intelectuali și economiști critici au început să modeleze jocuri de cerere și ofertă și să își imagineze forme instituționale prin care cele două pot fi aduse în echilibru. Promisiunea pieței este: suficientă ofertă și suficientă cerere produc cel mai bun posibil pentru toată lumea. Adică, vom avea atât profitul just pentru producător (nu prea mare ca în cazul monopolurilor, nu prea mic ca atunci când ești scos de pe piață), cât și cel mai ieftin produs posibil pentru cumpărător.

Însă, „piața” nu a putut tempera tendințele monopoliste și nici ciclurile de supraofertă (în mare parte, cauzate și de monopoluri). Și, mai ales după criza din 1930, le-a devenit clar tuturor că „piața”-real existentă (nu cea a intelectulilor critici) are nevoie de cineva care să o ajute să repornească atunci când apar crizele.

După marea criză statul a fost recreat astfel încât să atenueze crizele. Anume, să se asigure că atunci când capitaliștii nu mai doreau să investească pentru că nu mai era cine să cumpere, era totuși cineva care investea și cumpăra. Statul a devenit instutuție care face economia „atragătoare” pentru „investitori”. Care se asigură că „piețele” sunt atrăgătoare pentru cei care au „capital”.

În socialismul nostru real-existent, piața a fost unul din marile instrumente critice folosite de intelectuali, ingineri, economiști și directorii pentru  a critica birocrația. Avem nenumărate resurese prin care putem documenta acest lucru în întreaga Europa de Est.

Poate de aceea stăm preplecsi în fața pledoariilor inflăcărate pentru piață făcute de cei mai influenți intelectualii publici sau de către fostele cadre comuniste ce munceau în economie și care acum domină sistemul actual politic sau economic. Pentru ei piața, și acum, este ceva ce ne salvează de relele comunismului. Nu conteaza dacă mai produce și alte rele. Poate de aceea unii dintre ei pot sa pledeze cu o față complet nevinovată pentru marii investitori ca și RMGC-ul care să pornească piețele locale și să aducă dezvoltare.

Din concept critic, care trebuia să îi apere pe toți jucătorii capabili să producă ofertă cu un profit just și un preț mic, se transformă treptat, și în Vest și în Est, în conceptul care obligă statul să ajute la formarea de cereri solvabile.

 

Ce fel de locuri de muncă? Avem nevoie de locuri de muncă, dar locurile de muncă ale „investitorilor” sunt un cadou otrăvit. Iar dacă locurile de muncă vin de la „stat” ele vin să pornească ciclul „investițiilor”.  Mai putem folosi noțiunea de „piață” sau o schimbam pe altceva? Eu cred că întrebarea reală e dacă putem să recapturăm energia critică din spatele conceptului de „piață”.

Pentru că o mare parte din noi căutăm demnitatea de a fi oameni liberi, care muncesc pentru bunăstarea lor. Sperăm la locuri de muncă în care nu avem „investitori”, ci doar alți oameni care muncesc cu noi, iau decizii ca și camarade și camarazi, și ne folosim forța pentru a produce un colectiv care interacționează cu alte colective productive. Locuri de muncă în care putem participa la toate fazele construcției bugetului, distribuției profitului și a veniturilor, a planurilor de investiții și ale cheltuielilor curente. Și mai ales, aceste ne dorim ca organizațiile noastre să fie controlate de comunitățile asupra cărora produc un efect direct sau indirect, indiferen unde sunt ele plasate pe glob. Pentru ca nu dorim să lucră în defavoarea celorlați, atunci când lucrăm în favoarea noastră. Nu cumva profitul unora să fie lacul de cianuri al altora.

 

Un răspuns posibil, printe altele. Nu știu un răspuns general la întrebarile ce le ridic aici. Însă pot să fac câteva obervații personale despre ce îmi doresc eu.

Presa i-a catalogat pe cei din București ca hipsteri ecologisti leneși. Mai mult, ne-a acuzat ca fiind platiți de forțe externe, era prea de tot să fie gratis toată munca de mobilizare, coodonare, scriere de banere, bloguri, comunicare alternativă, gândire strategică. E foarte greu de redat de un mediu ierarhic ca presa corporată că protestele însăși sunt organizate de oameni liberi care muncesc împreună, dansează împreună, se organizează orizontal, fără șefi.

Există lideri de opinie, există oameni care concentrează prestigiu și admirația celorlați, care joacă deseori rolul de a fi delegati fără să aibă posobilitatea de a ne reprezenta dincolo de voința noastră. Dar ei nu sunt șefii noștrii cărora trebuie să le oferim „gratitudinea” de a avea un loc de muncă.

O parte dintre noi deja lucrăm așa, măcar în parte. Și dacă nu lucrăm deja așa, ne dorim acest lucru – le spunem șefilor noștrii că protocoalele lor sunt rigide, ne blochează, relațiile de putere sunt un obstacol, că bugele sunt construite inadecvat, iar salariile și profitul este distribuit injust.

Mai mult, în jurul mișcărilor de rezistnță de la Roșia Montana s-a format o mișcare tot mai importantă de țărani liberi cooperativiști.  Ce fac ei este impresionant din punct de vedere al modeului economic.

Mai mult, eu vreau un alt fel de stat. Vreau un stat care să ne pună la dispoziție capital ieftin prin bănci de investiții populare; care să nu taxeze munca, ci profitul; să întoarcă profitul în comunitate; să pună la dispoziție legislația în care este posibilă coordonarea orizontală, fără șefi, ca într-o cooperativă; să avem acces la educație și reconversie profesională ieftină. Vreau un stat în care mă pot implica în decizii economice care au legătură directă cu demnitatea mea.

Nu vreau statul „investitorilor”. Care să mă învețe „antreprenoriat” cu ajutorul RMGC-ului. Care să îmi explice că cianurile care umplu un crater care se vede de pe lună este pentru dezvoltarea unei regiuni. Care să îmi țină predici despre locuri de muncă în timp ce desființează continuu locuri de muncă.

În opinia mea, putem să cerem dreptul la a munci, în limbajul democratizării: democratizăm accesul la locurile de muncă, democratizarea asocirii orizontale, democratizarea economică și a controlului producției în organizațiile în care lucrăm, democratizarea economică și politică a statul prin participare directă.

Articolul are 6 comentarii

  1. Imi place mai mult partea analitica a articoului.
    Insa spre sfarsit carul e pus inaintea boilor. Nu putem avea statul acela dorit de dvs sau orice alta organizare mai buna decat rahatul mioritic de acum, fara o alta clasa politica. Inainte de orice ne trebuie o alta generatie politica, trebuie sparte legaturile mafiote transpartinice. Apoi trebuie sa ingreunam accesul la putere a oamenilor incompetenti. Prostia merge mana in mana cu coruptia si lipsa valorilor. Coruptia romaneasca e solutia mediocrilor de la varf pentru nevoia de inavutire rapida.
    La fel am avut la varf si foarte multi prosti bine intentionati. Combinatia intre competenta, viziune si buna credinta e ca si inexistenta.
    Spre sfarsit mesajul devine unul puternic ideologic. Ori asta e pericolul . Sa ne luam de subiectul Rosia Montana sa tragem fiecare oala la focul nostru. OAre ce o iesi de aici? O abordare mai egoista si mai tampita in contextul de fata nu exista. In loc sa atatam cu totii un foc comun care sa ii arda rau de tot pe leprele astea fara ideologie, morala si competenta, nadajduim la victorii mici personale.
    Deng spunea un lucru memorabil: nu conteaza ce culoare are pisica atata timp cat prinde soareci. Acum avem ocazie sa ii prajim pe sobolanii astia bine de tot, cu conditia sa ne unim in jurul unor repere comune.

  2. Radu,

    am incercat in text, cat am putut de clar, sa fac diferenta intre formularea problemei de comunicare pe care o au in fata protestele si solutia pe care am propus-o eu. Sunt sigur ca exista si alte solutii.

    Poate un workshop in piata in care sa se caute alte solutii la problema semnalata? Poate alte minti vin cu alte idei. Poate grupul format gaseste ceva mai bun? Poate chiar problema si termenii problemei sunt reformulati.

    Constient fiind de angajamentul meu ideologic, am incercat sa fac o oarecare diferenta intre anailza si ce sugerz. Toti nadajduim sa castigam aceasta lupta. Insa aceasta lupta nu va fi usor de dus daca nu o luam in serios, cu toata complexitatea ce o presupune. Inclusiv de comunicare, strategizare si analiza. Insa discutiile in piata, atelierele de discutii (precum cele de vineri la Cluj)… cred ca acolo sunt adevaratele forumuri unde trebuie sa ne confruntam ideile si solutiile.

  3. Evident, e o propunere politica, dar nu vad ceva profund ideologizat in ea.
    Eu propun ca oamenii sa se asocieze cat mai mult, sa coopereze in domeniile in care vor si simt nevoia, propun sa fie incurajati sa faca asa ceva. Pentru inceput. Care ar fi ideologia aici? Sau de ce ar fi important substratul ideologic dintr-o astfel de propunere?
    Poate daca vezi lucrurile asa: sistemul capitalist este imuabil, natural si non-ideologic si tot ceea ce intra in conflict cu el si este articulat sub forma unui discurs coerent este ideologic, artificial si impotriva unor reguli de bun-simt si, prin urmare periculos.
    Cred ca e cazul sa incepem sa ne jucam putin cu cuburile din care e compusa societatea si sa vedem ce anume putem construi altfel. Capitalismul de azi nu e natural decat daca suntem de parere ca, privind in urma, tot ceea ce s-a intamplat pana acum s-a intamplat in mod natural si ca noi ar trebui sa ne asezam doar in barcuta noastra facuta dintr-o coaja de nuca si sa ne lasam purtati de parau.

  4. Asa cum orice ONG si SRL se poate infiinta fara sa fii om super bogat si fara sa pierzi foarte mult timp aiurea, tot asa ar trebui sa se poata infiinta si miscari politice.
    De fapt problema de acolo vine.
    Nu ai cum sa pornesti miscari de la firul ierbii asa cum sunt in zona civica, care sa duca la altfel de oameni plecind din consiliul local al Rosiei MOntane si continuind cu cel judetean al Alba si mai departe, daca nu poti sa ai un brat politic al civismului.

    Ginditi-va ce ar fi fost daca un ONG sau un SRL s-ar fi putut infiinta doar daca aveai 25000 de semnaturi , in 4 exemplare originale din 18 judete ?

    Cite mai erau ?
    Aici la final de postare vedeti un studiu comparativ :
    http://blog.inmures.ro/2012/12/conditii-de-infiintare-a-partidelor-politice/
    si aici propunerea legislativa :
    http://blog.inmures.ro/2013/03/legea-142003-a-partidelor-partidelor-politice-si-necesitatea-modificarii-ei/

    Veti vedea ca in orice tara din occident intre 1-3 oameni pot infiinta o miscare politica si de aceea pot sa ai parlamentari din partidul piratilor in parlamentul european.
    sau din partidul piratilor in landul branderburg din Germania.
    Si lista poate continua cu exemplul M5S a lui Beppe Grillo in Italia, care a luat 24% l aprimele lui alegeri parlamentare fara nici un fel de TV in spate, ci doar online si blogul lui de civism .

    Pina nu se schimba legea partidelor o sa avem vinare de vint pentru ca ei stiu ca nu poti sa faci miscari de la firul ierbii cu adevarat.

  5. Pingback: Câteva mistificări ideologice | CriticAtac

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *