Aseară am adormit foarte, foarte greu, silnic de-a dreptul, după o dezbatere (Judecă tu! 23 februarie 2012, cu începere de la 21.10, pe TVR1) care, sunt convins, ne-a lăsat pe mulţi sleiţi de putere, dar şi umpluţi de un amar şi o revoltă greu de stăpânit.

Aţi văzut deja, cei care aţi citit ‚avanpremiera’ pomenitei discuţii televizate, că în ea îmi îndemnam colegii şi, la urma urmelor, pe toţi cititorii să credem în normalitate, să sperăm că nu ne vom găsi în situaţia unei singure bătălii cu rol decisiv, ci mai degrabă în cea a re-începutului unei campanii de conştientizare publică. Implicit, aşadar, îmi doream (în măsura posibilului) să nu ne facem speranţe prea mari cu ocazia acestei prime, după prea lung timp, ‚spargeri’ a embargoului mediatic privitor la chestiunea Roşiei.

Cum stau lucrurile azi? Am ieşit învingători sau învinşi din această (sper, doar primă) confruntare? În funcţie de modul de a pune problema, am trei răspunsuri diferite – şi am să le enumăr de la cel mai pozitiv (pentru campania Salvaţi Roşia Montană) până la cel mai negativ.

1. Dacă facem o comparaţie între situaţia noastră de acum şi cea de la, să zicem, finalul anului trecut, stăm incomparabil mai bine. Înainte de mişcările de stradă din ianuarie-februarie, cauzei Roşia Montana i se aloca un grad de vizibilitate zero, indiferent de spectaculozitatea acţiunilor întreprinse în numele ei. Or, în condiţiile menţionate, a asista la o dezbatere, pe televiziunea publică, în care punctul de plecare era recunoaşterea unei mari controverse privitoare la proiectul minier era deja un pas imens înainte. După luni de zile de imbecilizare a populaţiei prin vocea preşedintelui Băsescu sau cea a Sandei Lungu şi a confraţilor ei cerşetori-pentru-RMGC, după ce toată presa evitase să pomenească fie şi cea mai mică nuanţă negativă a proiectului, intoxicându-i pe români cu ideea că el e ‚mană cerească’ pentru ţară şi atâta tot, putem spune: aseară am înregistrat o importantă victorie.

2. Dacă ne plasăm în linia unei evaluări morale (despre cine vor fi rămas românii cu impresia că ‚stă de partea’ dreptăţii?), iarăşi cred într-un ‚meci’ câştigat de opoziţia faţă de proiectul minier, dar câştigat, în opinia mea ‚rece’, la nu foarte mare distanţă. Susţinătorii proiectului (între care cei trei reprezentanţi, ai statului român s-au manifestat drept campioni ai lobby-ului în favoarea Gold Corporation) au fost, în multe ocazii, mai vocali decât ai noştri, au repetat cu încăpăţânare minciunile favorite (ieri mai sfruntate ca oricând: 6000 de locuri de muncă şi 85% din profit pentru Statul român); iar de multe ori ‚ai noştri’ au dovedit prea mult bun simţ, prea multă decenţă. Într-o emisiune în care se ‚urlă’, trebuie, am eu impresia, să înveţi, oricum ai fi alcătuit interior, să urli la rândul tău. Şi totuşi, zic, cel puţin câteva momente excelente (Eugen David încercuindu-şi proprietăţile pe hartă; Ştefania Simion vorbind despre cantitatea de acid cianhidric evaporat; mai cu seamă, Mircea Toma criticând manipularea de tip Naumovici şi invitând, spre final, DNA-ul să-şi dea şi cu părerea despre întreaga situaţie) probabil că au înclinat balanţa în favoarea celor de la, sau din jurul Alburnus Maior.

Au mai contat şi nişte rateuri ale vorbitorilor plasaţi de partea Gold-ului; despre secretarii de stat voi vorbi separat, aşa încât acum vreau să pomenesc doar ameninţarea prost mascată a lui Dragoş Tănase atunci când, arătându-ne un grafic frumos colorat, ne spunea că în cazul neînceperii exploatării, Statul nu că va pierde, dar va avea chiar de plătit cam un miliard de dolari. A, şi ar mai fi imposibilitatea Sandei Lungu de a ne spune ce meserie ar presta pentru RMGC, alta decât azi, în perioada ei post-ciorăpei şi ante-minerit – ca şi apariţia, în final, a pozei demascatoare 🙂 cu clădirile ridicate de Florea Bolog pentru a găzdui noi/ mai mulţi oaspeţi în pensiunea lui unde “nu vine nimeni, fiindcă la Roşia nu se poate face turism”. Aşadar, pentru orice privire (şi minte) atentă la dimensiunea… morală a emisiunii, cred că a fost un câştig – sau, în cel mai extrem-rău caz, un rezultat apropiat de egalitate.

3. Dar există o a treia modalitate de a vedea situaţia, şi am fi naivi să nu o luăm în considerare. Fără îndoială, a fost lume care a privit întreaga dezbatere cu deplină răceală ‚umană’, absolut dezinteresată de orice aspect privitor la consecinţe altele-decât-de-ordinul-profitului ale discuţiei. Lume care a vrut să ştie doar care e trendul. Fără cea mai sumară consideraţie pentru problemele: economie românească, ecologie, patrimoniu, alternative de dezvoltare locală, aceşti privitori trebuie să fi dorit răspunsul la o singură întrebare, la urma-urmelor cea mai importantă, empiric şi afaceristic vorbind: până la urmă se va face proiectul sau nu?

Ei bine, cu tot regretul, aici nu pot răspunde decât: dat fiind că reprezentanţii autorităţii (cei trei oameni de la mediu, cultură şi ANRM) n-au manifestat nici cea mai mică jenă în a se declara de partea RMGC (unii dintre ei le-au spus, dintr-o scăpare, reprezentanţilor companiei, ‚colegii de la Gold’, ceea ce n-ar constitui un păcat în sine dacă ar fi folosit măcar o dată şi expresia ‚colegii de la Alburnus’ sau ‚de la Academia Română’), semnalul evident a fost că, indiferent de poziţia societăţii civile, indiferent de toate aspectele sociale, patrimoniale, legale etc., guvernul va face tot ce îi stă în putinţă pentru a asigura demararea proiectului. Proces încetinit, fireşte (ar fi fost cu neputinţă ca mişcările de stradă ale începutului de an să nu producă necesara frică ‚prin părţile esenţiale’ ale aparatului de stat), lungit poate la încă vreo câteva săptămâni sau luni pentru acordul de mediu…

Aşadar, din punctul de vedere, cinic dar tocmai prin aceasta foarte valid, al celei de-a treia întrebări, campania Salvaţi Roşia Montana a înregistrat ieri o înfrângere destul de netă. Vinovăţia noastră e simplă, nu ne-am închipuit nici unul, nici măcar o clipă, că ne vom găsi în faţa unor autorităţi ale statului capabile să-şi pună pe masă, fără cea mai mică jenă, atitudinea părtinitoare, hotărârea de a face totul, ba poate chiar orice, în slujba interesului RMGC. Am fost, aşadar, nepregătiţi… cu siguranţă, dacă va mai fi vreo ocazie, vom arăta că ne-am învăţat lecţia.

E de aşteptat, aşadar, viitorul (nu prea îndepărtat), ca să vedem importanţa, la o scară mai largă a timpului şi echilibrului de forţe, a dezbaterii de ieri.

————————————————————–

„Un proiect de aur curat pentru români şi pentru România.” Aşa a răspuns unul dintre cei invitaţi, când i s-a cerut să-şi precizeze poziţia de pornire privitor la subiectul Roşia Montană. Moderatorul (a cărui excelentă prestaţie ţin să o salut, până nu uit acest amănunt foarte important…. Mihai Rădulescu ne-a făcut, într-adevăr, să uităm pentru o vreme că există şi Tatulici – tare mulţi Tatulici – pe lume, şi să ne amintim ce înseamnă jurnalism care se străduie să rămână onest şi echilibrat) întrebase de fapt, mai retoric, deci esenţial: “ce înseamnă Roşia Montană pentru Dvs.?”

Cei care nu au văzut emisiunea sau pur şi simplu vor fi refulat acest incredibil răspuns vor crede că vorbele tocmai citate trebuie să fi ieşit din gura lui Dragoş Tănase, CEO-ul Gold-ului. Dar nu e aşa; acela s-a mărginit să repete papagaliceşte lecţia naumoviciană a locurilor de muncă, mulţumindu-se doar a plusa la 6000. Nu… replica aceasta nu a venit dinspre unul din reprezentanţii companiei în dispută, ci de la cel mai important dintre personajele însărcinate, zilele acestea, să ia o decizie privitoare la acordul de mediu: de la Marin Anton însuşi.

Veţi fi de acord, cred, că ‚antepronunţare’ e un cuvânt slab. Iar lucrurile nu s-au oprit nici pe departe aici; vorba lui Mircea Toma, am asistat stupefiaţi la discursul unui înlocuitor al Ministrului Mediului care a făcut apologia cianurii şi a declarat că nu ştie de unde îşi lua informaţiile despre emisiile de acid cianhidric Ştefania Simion… care tocmai citase din raportul de mediu pe care, tocmai, CAT-ul condus de Anton îl analizează în aceste zile. E vorba, desigur, despre o documentaţie imensă şi nu ne putem aştepta ca ea să fie ştiută pe de rost nici măcar de acest şef-peste-evaluatori; dar să taberi asupra oponentului acuzându-i sursele… oculte, atunci când acestea se găsesc tocmai în documentaţia pe care, cică, ai investigat-o, e – zic eu – curat meşteşug de tâmpenie.

Cât despre secretarul de stat de la Cultură (şi, deci, patrimoniu) – care, din câte înţeleg, şi-a dat azi-dimineaţă demisia, probabil în urma prestaţiei catastrofale din cadrul emisiunii – el a răspuns, constant, la întrebările legate de Ministerul reprezentat „nu ştiu”, „nu am fost informat” sau chiar „nu am primit o autorizaţie scrisă pentru a mă pronunţa”; în schimb a ţinut să insiste (chiar aşa s-a exprimat: „vreau să vă fac o precizare /…/ cred că lucrul acesta se ştie şi lucrul acesta trebuie spus…”) asupra dublării redevenţei pentru exploatările miniere, asupra importanţei proiectului pentru economia românească şi asupra ideii că, vezi bine, dată fiind opoziţia comunităţii locale la înscrierea în UNESCO, ministerul nu a putut declanşa procedurile necesare (o minciună, cum bine spunea Ştefan Bâlici, câtă vreme avem de-a face cu o listă tentativă).

Cu alte cuvinte, s-a evitat de către ‚experţi’ orice discuţie la obiect şi s-a promovat orice ‚ieşire’, câtă vreme ea era net favorabilă investitorului străin. Spre a da doar exemplul cel mai concludent: până la finalul emisiunii, lui Eugen David tot nu i s-a dat răspunsul privitor la refuzul lui de a pleca din Roşia. E adevărat, acest răspuns al autorităţilor ar fi picat foarte prost opiniei publice, fiindcă, pe cinstite, el nu putea fi decât: „pregătim în vederea aprobării de către Parlament o modificare a Legii Minelor care va permite exproprierea, fără multe discuţii, a oricărui proprietar de teren incomod ce ar sta, oriunde în ţară, în calea unei companii cu licenţă de exploatare”.

Pe scurt, autorităţile statului au făcut încă o dată, dacă mai era necesar, proba insensibilităţii lor totale nu doar la opinia publică şi la mişcările din societatea civilă, ci şi la necesitatea de a respecta o minimă corectitudine deontologică. Din garanţi ai echilibrului, ‚specialiştii’ Guvernului s-au transformat, pe faţă, în purtători de stindard pentru RMGC; ba chiar au fost mult mai vocali decât reprezentanţii aduşi în discuţie de către compania însăşi.

Cum a fost posibil? vă întrebaţi, probabil, şi voi încheia încercând un răspuns – fiindcă nesimţirea obişnuită a politicienilor români în raport cu orice le depăşeşte interesul imediat/ de partid/ de afaceri nu mai poate constitui, cred eu, o explicaţie suficientă. Eu cred că RMGC-ul e la un moment de cumpănă: în marginea falimentului, nemaiavând bani spre a susţine cu aceeaşi înverşunare manipularea şi embargo-ul, pierzând credibilitate peste tot (ieri, de exemplu, echipa de fotbal CFR Cluj a încetat colaborarea cu Gold-ul; mai mult, a motivat gestul prin dorinţa suporterilor de a nu asocia imaginea formaţiei cu această companie, înţelegem, atât de controversată). Cu orice risc, autorităţile trebuiau să dea încă un semnal care să mai ridice un pic, pe bursă, cota companiei aflate pe muchie de cuţit.

Iar dacă nu va fi de ajuns, îl putem aştepta, în câteva zile, pe preşedintele României să ne mai explice o dată, ritos şi autoritarist, că suntem un popor de proşti, care nu înţelege ce chilipir i-a căzut din cerul barbadosiano-canadian.

Eu unul, mai ales că se apropie primăvara şi ieşirile în stradă vor fi mai fezabile, abia aştept. În această privinţă, am toată încrederea în Traian Băsescu şi caracterul lui… nestăpânit.

 

 

 

 

Post-scriptum:

era să uit momentul cel mai spectaculos al emisiunii, cel în care Dragoş Tănase ne-a spus că statul român, care deţine sub 20% din acţiunile acestui proiect, va obţine (după aplicarea nu-ştiu-cărui-factor de multiplicare) nu mai puţin de 85% din profit. Eugen David spunea că RMGC-ul a reinventat aritmetica, dar eu mă gândesc – de-abia acum – că preşedintele Alburnus Maior trebuie să se fi înşelat. Există o singură explicaţie pentru care o companie care deţine patru cincimi din acţiuni obţine doar 15 procente din profit, şi ea nu e algebrică: mult mai degrabă, decidenţii Gold-ului trebuie să fie, de la primul până la ultimul om, proşti ca noaptea.

Poate, mă gândesc, că m-am înşelat tot timpul în militantismul meu. Un asemenea peşcheş ar fi fost culmea să fie refuzat de inteligentele şi lucidele noastre autorităţi; pesemne, România a avut norocul să dea peste singura companie/ corporaţie imbecilă din lumea modernă. Sau poate că RMGC e, de fapt, în adâncul sufleţelului ei corporatist, o adunare de măicuţe pioase, o societate de binefacere, un (Doamne şi preşedinte Băsescu, iertaţi-mi cuvântul!) ONG. Cine s-ar fi gândit?

 


DISCLAIMER:

Conţinutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

Articolul are 6 comentarii

  1. Tot ce vreau sa spun este ca:trebuia sa fiti pregatiti la pct 3…….era de asteptat,imi pare rau sa spun dar idealismul principiilor morale azi este luat in deridere;azi GC,BECTHEL,MONSANTO @ COMP.sunt acei “asasini economici”cu care guvernele obediente(si dezinteresate de tara si poporul lor) fac afaceri ,o condiie a imprumuturilor guvernamentale este tocmai “cedarea” formelor energetice a resurselor !
    Sistemul azi ingenuncheaza popoare, creaza haos si mai rau de atit “DEBTS” datori….cit mai multe datorii…de ce? e evident: cedarea suveranitati si libertatii unui stat ,a unui popor! De ce fac asta guvernantii?in imbecilitatea lor cred ca vor manca la masa elitelor mondiale….dulce iluzie …..vor fi striviti si pusi sa culeaga farimiturile dar nu de la masa ci de pe jos…! smd

    Dar ,noi trebuie sa “luptam” nonviolent cu ei si prin nesupunere civica…(Gene Sharp….180 si de metode de lupta nonviolenta cu sistemul…)

  2. foarte corecta analiza a prestatiei echipelor de ieri.

    PS: anton asta trebuie musai scos din priza, adica din ministerele pe care le abuzeaza sexual de ani buni de zile! imi permit sa fac prozelitism resp. sa ma autocitez aici (vezi inregistrare): anton are antecedente filocianuriste de-a dreptul pornografice – am trait-o si filmat-o, intamplator, acum 11 luni la bucuresti la un simpozion al coalitiei de mediu!

    http://www.ustream.tv/recorded/13490119/highlight/158881

    PS2: tocmai citesc pe listele de mediu ca anton ar fi fost trimis de berceanu la mediu ca sa asigure aprobarea proiectului RMGC. suna f plauzibil – si se inchide cercul spagii la acelasi aparent omnimegapotentul berceanu

  3. Pingback: Dezbaterea TVR1 Rosia Montana – manipulare si tupeu RMGC & co. (eco4) | CE-I CU NOI?

  4. Nu pot sa-l apreciez prea mult pe moderatorul Mihai Radulescu. Nu suporta comparatie cu Tatulici, dat totusi in emisiunea lui goldistii au spus aproape orice prostie au vrut fara sa li se dea peste bot. Plus ca foloseste aceleasi clisee ca Stoicescu si Hurezeanu, “sa ramanem la fondul problemei”, “sa nu intram in detalii” … Pai tocmai detaliile alea arata coruptia, prostia si reaua credinta a autoritatilor. Fondul se stie si vorbim discutii pana murim in stilul asta. Dezbaterea devine smechereasca, ca un arbitraj in Liga1.

  5. foarte interesant, cred eu, comentariul de la punctul 3 de mai sus. Vă recomand cu toată căldura să urmaţi link-ul (îl chiar repet aici: http://ceicunoi.wordpress.com/2012/02/23/dezbaterea-tvr1-rosia-montana-manipulare-si-tupeu-de-la-rmgc-co-eco4/ )
    de asemenea, vă mulţumesc tuturor pentru comentarii şi, în general, pentru implicare, şi regret ne-apariţia (până acum, cel puţin) a postacilor Companiei. Fără ei, viaţa e un pic mai plictisitoare…

  6. Si totusi ,pasii facuti pt.constientizarea opiniei publice ,nu sunt neglijabili.Am prieteni in multe tari ale Europei si sunt sensibili la aceste actiuni.Printre acestia,stabilita in Spania ,o amica ce s-ar putea considera de etnie..maghiara,dar ea vrea sa participe,din convingere de romanca,la campania pro ROSIA mONTANA.!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *