2014

Nu poate exista naivitate mai mare, în România de azi, decât să ne imaginăm că ea nu se va schimba profund (şi totodată spectaculos) anul viitor. Această ţară se află deja la începutul unui război cu sine însăşi, iar marile bătălii, destul de punctuale dar în linii esenţiale decisive, nu vor întârzia. La sfârşitul lui 2014, fie vom fi într-un stat intrat adânc pe panta totalitarismului, în care libertăţi pe care niciodată, din ’89 încoace, nu ne-am gândit că le-am putea pierde vor dispărea, fie vom fi dat loviturile civice necesare unui sistem a cărui coloană vertebrală (chintesenţă de incompetenţă, prostie, corupţie şi reprimare) trebuie sfărâmată ca să putem supravieţui.

Punct. Şi de la capăt.

Nu sunt puţine (şi nu sunt deloc rele) textele din mediul virtual care încearcă să recapituleze şi să înţeleagă anul 2013, mai ales lucrurile întâmplate de la începutul lui septembrie încoace. În cele ce urmează, nu mă voi raporta deloc la luările de cuvânt ale oricărui susţinător al Guvernului, sau al RMGC, sau al Chevron şi fracturării hidraulice, şi cu atât mai puţin voi lua în seamă puţinele voci care au afirmat că ‘marţea neagră’ nu a existat, sau că Parlamentul nu încearcă exonerarea corupţilor şi obţinerea superimunităţii. Mă voi mărgini la ‘tabăra noastră’, încercând să aduc două-trei argumente în plus privitor la ce s-a făcut şi ce trebuie făcut în continuare. În esenţă, e vorba de conduita sugerată deja în subtitlul de mai sus: informarea, mobilizarea şi protestele trebuie nu doar susţinute pe mai departe, ci ridicate la un nou nivel, având drept obiectiv imediat dărâmarea Guvernului Ponta, iar pe termen mediu şi lung modificarea sistemului electoral (pentru a permite formarea de noi partide şi, mai ales, pentru a simplifica posibilitatea candidaturilor independente), apoi declanşarea de alegeri parlamentare anticipate.

La firul ierbii

Partidele politice (toate, dar mai ales cele ‘de opoziţie’) ne spun mereu că noi, ‘activiştii’, nu ne ocupăm de lucrurile cu adevărat importante, că nu vedem pădurea de copaci, batem apa-n piuă cu Roşia Montana sau fracturarea hidraulică în loc să ne implicăm în lupta anticorupţie etc. Şi răspunsul este: într-adevăr, aşa este. Personal, mă voi implica oricând în bătălia împotriva corupţiei, dar nu în bătălia lui Băsescu sau a Cutărui politician care flutură acest stindard, în el însuşi eminamente pozitiv, ca să obţină câteva voturi în plus. N-aş ieşi alături de PDL sau de noile partide ‘băsiste’ în stradă nici în lupta împotriva unei molime… şi asta nu din uselism (eu unul detest USL-ul mai din adânc şi cu o greaţă mai mare decât îmi amintesc să fi detestat vreodată ceva), ci fiindcă nu vreau să mă trezesc, în bătălie sau după ce o vom fi câştigat, cu cuţitul în spate. Când o boală izbucneşte într-o comunitate, omul normal luptă cu boala; politicianul numără voturile şi dacă boala poate modifica procentele în favoarea lui, o va ajuta (fireşte, în ascuns) fără nici o ezitare să facă victime cât mai multe.

Mişcările legate de Roşia-Certej, Pungeşti-Moşna-Felix etc. fac parte din categoria campaniilor numite, cu un termen deja globalizat, grassroots: dedicate nu unor chestiuni şi poziţii teoretice sau ideologice, ci unor realităţi cum nu se poate mai concret-ameninţătoare. Mie, om dezgustat de minciunile, inconsecvenţa, traseismul politicienilor ‘de partid’, aceste subiecte pe care Puterea, opoziţia, mass-media au încercat din răsputeri să le alunge de pe agenda publică mi-au prins foarte bine: mi-au redat gândirea totodată limpede şi hotărâtă, ba chiar puterea de acţiune. În asemenea chestiuni concrete adevărul, dreptatea se văd cu uşurinţă, ca şi tehnicile-tacticile celor care ne devin, inerent, inamici. N-aş putea spune cu mâna pe inimă care program economic, al cărui partid, e mai bun (mai ales în situaţia în care avem o guvernare de stânga-dreapta amestecată, şi mai toate guvernările şi-au încălcat intenţiile şi promisiunile), sau cine – Crin, Victor, Traian – minte şi fură mai mult. Pot spune, însă, fără să clipesc: Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu, Victor Ponta sunt şi ticăloşi, şi mincinoşi, şi rău-intenţionaţi, reprezentând un pericol pentru orice om cinstit/ muncitor/ doritor de bine din România. Habar n-am dacă mult-clamatul război al lui Traian Băsescu împotriva corupţilor e unul egal, sau unul prin care şeful statului îşi loveşte inamicii şi se protejează pe sine şi ai lui; dar ştiu, tot dinspre Roşia Montana, că preşedintele e capabil de mizerie, perfidie, trafic de influenţă pe faţă, la cel mai înalt nivel, cu hlizeala impunităţii afişată fără jenă în ochii tuturor.

Cu atât mai ‘preţios’ e un caz ca Pungeştiul. Partidele, prefăcându-se că e o discuţie despre beneficiile vs. pericolele fracturării, sau chiar despre, hă-hă-hă… independenţa energetică a României (nu ştiu cum nu li se strepezesc limbile şi de ce nu le pică dinţii politrucilor care vorbesc astfel de vorbe mari), trec sub tăcere faptul simplu, real, că în România lui decembrie 2013 există o comună în care s-a instaurat starea de asediu, în care cele mai elementare drepturi ale omului sunt anulate, pe scurt că a apărut o enclavă (laborator pentru ceea ce ar putea fi curând întreaga ţară) de totalitarism concret şi de sugrumare a libertăţii de asociere-exprimare absolut inadmisibilă într-un stat de drept.

Ei bine, oricât de ciudat v-ar suna, refuz să discut cu vreun om de partid ‘marile teme’ ale viitorului României, câtă vreme unui singur ţăran i se sparge capul de către jandarmi pentru vina de a fi participat la proteste, câtă vreme copiilor dintr-un singur sat li se interzice să-şi facă serbarea de Crăciun, câtă vreme ‘afacerea’ (bună, proastă, n-are nici un rost să discutăm, a) Chevron-ului sau a oricărui alt investitor e impusă cu uneltele statului poliţienesc.

Acesta e mijlocul meu (afirm: sigur) de a-mi păstra sănătatea mintală în mijlocul confuziei ideologice şi al traseismului politic: mă agăţ de Roşia Montana/ Pungeşti şi voi merge, vă asigur, până la capăt cu aceste teme, indiferent unde, până la ce consecinţe mă vor duce ele.

Simptome, simboluri, oglinzi

E Roşia Montana doar un furuncul, simptomul epitelial al unei boli sistemice care afectează, de multă vreme, Statul român? Fireşte că da. E o greşeală să ne concentrăm asupra suprafeţei, asupra acestui efect marginal? Câtuşi de puţin. E Pungeştiul doar una, întâmplător prima dintre localităţile unde se va da bătălia gazelor de şist? Desigur. E o eroare să facem atâta caz pentru aşa de mic lucru? Deloc. Nu suntem proşti, înţelegem pe deplin, fără mare efort, că bătălia Roşiei nu se va rezolva la Roşia, nici cea a Pungeştiului la Pungeşti, că ambele trebuie duse în, şi poate împotriva Guvernului, a Parlamentului, a Preşedintelui. Dar aceste simptome devenite simboluri ale luptei noastre sunt oglinzi, care nu mint şi nu pot minţi, ale situaţiei de fapt. Indiferent câte vorbe şi şmecherii se colportează, declanşarea proiectului RMGC ne-ar spune cu certitudine că nu ne-am însănătoşit deloc; indiferent cât se chinuie clasa politică să-l ascundă, Pungeştiul e semnul viu, actual, al catastrofei statului de drept.

Revoluţia

Multă lume e dezamăgită. E mai degrabă un sentiment irepresibil, decât o concluzie raţională. Au fost atât de frumoase protestele, am trăit în aşa de mare măsură o reînnoire personală şi totodată solidară, încât nu ne venea să credem în fiecare luni că politicienii îşi continuă mizerabilele tentative, că România nu se însănătoşeşte brusc, că nu ne aude nimeni. Vă rog, însă, să priviţi cu mai multă răceală situaţia concretă:

Am pornit cu o Putere care deţinea peste trei sferturi din locurile (şi, potenţial, voturile) Parlamentului. În mod normal, o asemenea majoritate ar fi trebuit să domnească/ decidă nestingherită vreme de vreo doi ani cel puţin. Roşia Montana ar fi trebuit să fie un oscior de peşte în chiolhanul unui mare animal politic, nici n-ar fi trebuit să se simtă; oamenii, natura şi istoria de-acolo ar fi trebuit şterse cu dosul palmei de pe suprafaţa pământului. Însă nu doar că în mai puţin de trei luni două legi dedicate proiectului RMGC au căzut… dar disputele din coaliţia majoritară au ajuns la intensităţi dramatice, şi va urma mai mult ca sigur o ruptură (mai ales că se apropie europarlamentarele). Aceia, mai naivi, dintre noi care comparau situaţia cu cea dinaintea căderii guvernelor Boc sau Ungureanu se mirau că acelea au fost ‘date jos’ cu incomparabil mai puţini oameni în stradă. Există, însă, cel puţin două diferenţe. Pe de o parte, Boc nu mai beneficia câtuşi de puţin, în ianuarie-februarie 2012, de o supermajoritate, dimpotrivă; au fost suficienţi câţiva traseişti pentru a răsturna balanţa. Pe de altă parte, Puterea de acum are mult mai puţine ezitări în a utiliza instituţii ale statului cum sunt serviciile, poliţia, jandarmeria drept mijloace concrete de discreditare şi represiune. Pe scurt: corupt sau nu, Boc era un mieluşel şi un ultra-democrat în comparaţie cu Ponta.

Dar 2014 va aduce, mai devreme sau mai târziu (eu spun: undeva prin februarie) plecarea cu surle şi trâmbiţe de apărători-dezinteresaţi-ai-dreptăţii a PNL-iştilor de la guvernare. Cu alte cuvinte, echilibrul puterilor din Parlament va deveni la fel de instabil ca şi cel de acum aproape doi ani.

Brusc, revoluţia pe care am făcut-o până acum, fiecare, doar în sine sau împreună cu (ce-i drept, mulţi) prieteni/ aliaţi va deveni, în termenii cei mai concreţi, fezabilă în realitate. Sau, oricum, şansele noastre vor creşte exponenţial, şi ar trebui să fim ultimii nătărăi ca să lăsăm, în aceste noi condiţii, România să-şi continue evoluţia spre totalitarism.

Viitorul

Eu cred că, de pe la jumătatea lunii ianuarie, vom asista, în toate mediile profesionale şi comunitare, dar mai ales în marile pieţe şi pe străzile principalelor oraşe, la noi şi tot mai masive proteste non-violente. Nu pot, efectiv, anticipa dacă – mai ales după momentul când va rămâne cu o susţinere parlamentară de puţin-peste-50% – Guvernul PSD va încerca să sugrume cu brutalitate această forţă. Nici un om raţional n-ar risca aşa ceva, dar Ponta, Zgonea, Dragnea, Şova şi ceilalţi sunt dream-team-ul prostiei ticăloase şi potenţial-violente, deci nu trebuie să ne mirăm dacă va fi necesară o revoluţie în sensul ‘tare’ al cuvântului.

Drum de întoarcere, însă, nu cred că este. Şi fiecare dintre cititorii mei ieşiţi-din-cutie (în primul rând din cutia propriei nepăsări) sunt convins că simte la fel. România Pungeştiului nu este o Românie admisibilă: iată adevărul cel mai simplu cu putinţă. Nici unul dintre noi nu va accepta, nu va trăi într-o asemenea Românie.

Noi ne vom face datoria noastră, indiferent unde ne va duce ea, iar cu ei n-are sens să ne batem capul… ei, politicienii, să facă ce-or şti mai bine. Ei au de ales, noi nu. Ei vor avea de răspuns, nu noi.

Articolul are 7 comentarii

  1. 2014…titlul articolului ma duce la titlul unui roman celebru a carei fictiune NU vreau sa o vad transformata NICIODATA in realitate in Romania, “1984” al lui Orwell.Deci concluzia este una singura : CONTINUAM

  2. Atata timp cat aceasta putere aflata la conducere Romaniei afecteaza calitatea aerului si a apei tarii, a solului si subsolului nostrum, nu avem decat sansa de a ne impotrivi acestor criminali. Criminali, pt. ca atenteaza la durata sanatoasa a vietii noastre, la speranta de viata a romanilor si la distrugerea biodiversitatii care ne asigura echilibrarea noaastra cu natura. Jos cu ei !

  3. Dragi oameni buni. Lucrurile stau foarte simplu: Guvernul are nevoie disperata de bani. Din ce credeti voi ca se platesc pensiile a milioane de oameni, cand somajul este cat este si economia merge cum merge. Din pacate, asta este o modalitate stangace de a realiza incasari, lucru care defineste administratia romaneasca.

  4. nu este suficient sa protestam cu pancarde trebuie ca oamenii sa fie mult mai dinamici si inovatori …haideti in strada sa ne organizam…ce ziceti de o noua forta politica…in primul rand bazata pe niste principii clare simple…punctul 8 de la timisoara…trebuie luat din nou in considerare….noul parlament ce ati zice sa aiba in componenta 10-15 la suta parlamentari de drept marile valori ale romaniei sa fie acolo independenti….membrii acestei grupari sa fie admisi numai pe criterii de valoare…morale in primul rand si valori familiale,orice politician trebuie sa fie un familist respectabil…insa daca un membru al familiei greseste acest om nu poate conduce destinele unei tari daca nu poate conduce o familie…acelasi pricipiu si catre functionarii de stat…nu orice betiv si ratat are drept de vot …sa nu se repete greseala FSN….sa creem un FRONT PATRIOTIC ROMAN….continuarea sa zicem a MISCARII PASOPTISTE…..intoarcem ROMANIA catre valori morale si familiale adevarate…sunt multe ideei si multi oameni care stiu ce trebuie facut …..daca suntem organizati se poate castiga…haideti sa fim un milion de oameni in piata victoriei…isi vor da demisia singuri….dar tot ei castiga daca nu suntem organizati si pregatiti sa preluam destinele acestei tari….e treaba multa de facut…1.alungarea FMI din tara se poate…le dam banii inapoi cum au facut coreienii…si aveau ceva de plata….

  5. Daca citeam aceasta analiza prin iarna lui 2012, bineinteles , inversand numele implicate, as fi zis ca asa va fi. Dar acum am experienta lui 2012-2013.Deci pot discerne patternul. Sa nu ne imbatam cu vorbe mari si interpretari idealizate. Mai ales daca folosim si cateva erori in analiza. De ex. guvernul boc nu a cazut ptr ca au tradattraseistii, ci ptr ca el s-a format si a functionat datorita traseistilor, si a picat calculat, pregatind rebranduirea pdl si pregatirea anului electoral. La fel probabil va face si guvernul usl, care oricum e o constructie politica formata ca urmare a politicii presedinte-jucator, practic menita sa acceada la putere si nu sa guverneze efectiv.e firesc sa nu reziste. La fel ca si in 2012, anul asta se lupta sa se faca cunoscuta o Alta constructie politica noua, PMP. Sa fim seriosi, doar cine nu stir poate afirma ca in 2012 institutiile statului nu au abuzat in inabusirea protestelor. Deci nu as Paris ca la finalul lui 2014 vom asista la o schimbare radicala – adica o Alta forma de Alba ca zapada, chiar la alegerile prezidentiale?

  6. Boala romanului a fost mai totdeauna dezbinare. Unul trage cea si altul hais. Ca sa putem schimba ceva in primul rand trebuie sa fim uniti. E dificil sa alegem pe cei care ar merita sa conduca pentru ca avem atatea specimene negative….mai mult decat ne-ar place sa admitem. Dar nu este imposibil. Ne-ar trebui oameni ca Orban, in Ungaria, care a aruncat afara din tara tot FMI-ul. Sa fim impreuna, uniti toata natia, in tara si diaspora. Toti sa cerem acelasi lucru si sa sustinem PATRIA. Poate 2014 va fi punctul nostru de intoarcere la valorile romanesti fundamantale. Fie ca Sarpele Dac si Zamolxe sa ne uneasca din nou.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *