Nu cred că Ponta are 40 de hoţi; cu siguranţă, fie sunt mai mulţi, fie fură în cantităţi mai mari decât legendarul, ca să citez o expresie celebră azi în România, ‘grup infracţional organizat’. Eu, unul, nu sunt procuror – însă chiar şi la cea mai ne-profesională şi rapidă privire aruncată peste comportamentul… colectiv al acestui Guvern sunt nevoit să enumăr cuvinte cum ar fi: înşelătorie, trafic de influenţă, conflict de interese, subminarea economiei naţionale etc.

Să nu mă întrebaţi, în obişnuita retorică: “da’ ce, Băsescu şi ai lui au fost mai buni?” În tot ceea ce priveşte cedarea pe nimic a resurselor, cică, strategice, transformarea reală a României într-o colonie nu neapărat a altor state, ci a corporaţiilor, subordonarea completă a interesului cetăţeanului faţă de cel, combinat sau simbiotic, al politicienilor corupţi şi (al) ‘sponsorilor’ lor, preşedintele colaborează fără nici o problemă cu prim-ministrul. Aici e, de fapt, un domeniu în care, personal, insist să afirm că trăiesc o foarte amară satisfacţie: după războiul referendumului de demitere, din vara trecută, când ambele părţi se văitau: “vai, România e neguvernabilă datorită acestui conflict”, am spus şi am scris: nu vă faceţi iluzii, coabitarea e posibilă, depinde doar de comision.

Că, atunci când e vorba de Ponta, Dragnea, Şova, Plumb, Barbu, Vosganian etc., ar trebui să ne mărginim discursul nu la două cuvinte biblice (da, da! nu, nu!), ci la unul singur, incomparabil mai profan (furt, furt!) nu mai constituie de foarte multă vreme o surpriză pentru mine. Ce, totuşi, nu încetează să mă fascineze, sunt ‘avioanele’ (sau poate ar trebui să le spun de-a dreptul… OZN-uri) cu care încearcă să ne păcălească reprezentanţii acestei Puteri. După modelul ‘şefului’ căruia, probabil, i s-a pornit singur xeroxul într-o noapte şi, hop! i-a scris teza de doctorat, subalternii nu produc, acolo, ca tot românul, mici gogoşi şi nevinovate minciunele – ci nişte grozăvii de-ţi stă, pur şi simplu, mintea în loc. Ne spun, de exemplu, că într-o ţară care produce, fizic, mai multă energie decât consumă, exploatarea gazelor de şist ne-ar salva de dependenţa faţă de ruşi. Sau că cedarea, pentru o redevenţă de 4%, a aurului de la Roşia Montana, cu preţul tuturor distrugerilor şi al pericolului durabil care s-ar instaura acolo, reprezintă un beneficiu pentru România.

Cea mai gravă formă de înşelăciune apare, însă, atunci când în vederea realizării câte unuia dintre scopurile, pe care nu ezit să le declar din nou infracţionale, ale guvernului Ponta, se procedează la punerea, cum se spune, a lupului paznic la oi.

Un caz notoriu (deşi priveşte o doamnă despre care de fapt nu ştiu dacă e foarte perversă, sau doar foarte proastă) e cel al Rovanei Plumb, ministru al Mediului (şi al… schimbărilor climatice, un nume care spune totul despre cantitatea de imbecilitate din acest Guvern) care a minţit, minte şi va minţi în continuare privitor la licenţele privind gazele de şist. Plumb se încăpăţânează să nege faptul că formatul standard al contractelor e de explorare-exploatare, ca şi ‘amănuntul’, menţionat negru pe alb într-o broşură a Chevron, că fracturare hidraulică (‘experimentală’, cică) se face încă din faza de explorare.

Pe de altă parte, ministrul ‘marilor proiecte’ (de ce nu i-o fi spus, pur şi simplu, al marilor tunuri, n-o să înţeleg niciodată), Dan Şova, reuşeşte o eroică reziliere a contractului cu Bechtel, companie reprezentată în instanţe de o firmă de avocatură în care mama domniei-sale este senior partner. Şi tot în sarcina mămosului politician ‘cade’ rezolvarea unei alte castane fierbinţi: Minvest Deva, societate falimentară parteneră cu Roşia Montana Gold Corporation, e ruptă în două, în aşa fel încât proiectul minier să nu fie periclitat, iar tot ceea ce ţine de relaţia cu canadienii trece tot în ograda Diculescu-Şova & Son. De unde vin, vă întreb, în mare parte datoriile Minvest? Păi, le-aţi făcut dumneavoastră, dragi cetăţeni, atunci când v-aţi comandat clipurile TV cu Sanda Lungu şi ceilalţi milogi-pe-ştat-de-funcţii ai RMGC. Fapt este că o cincime din imensele cheltuieli făcute de această firmă (care, atenţie, nu produce nimic de cincisprezece ani) în publicitate, PR, lobby etc. trebuiau plătite de statul român, şi constituie în continuare datorii. Probabil că n-aţi ştiut, dar de fiecare dată când vedeţi câte un video plângăcios despre oamenii care ‘nu doresc decât să muncească’, puteţi fi mândri că aţi contribuit financiar la producerea şi costisitoarea lui difuzare.

În fine, acum vreo două zile s-a petrecut un fapt care pentru mulţi va părea, poate, insignifiant în raport cu celelalte lucruri aici pomenite – dar asupra căruia, în calitate de om preocupat de cultură (şi de patrimoniu ca acea parte a culturii care astăzi este, mâine poate fi pierdută irecuperabil), trebuie să atrag atenţia.

E vorba tot de Roşia Montana şi de recenta ei cuprindere în ‘lista scurtă’ a celor mai periclitate şapte situri istorice şi culturale din Europa, un eveniment a cărui veste ar fi trebuit, într-o… lume normală, să străbată de îndată, ca o ştire de prim rang, toată ţara – fiindcă, în raport cu mult-clamata lipsă de perspectivă (locuri de muncă etc.) a localităţilor de pe Valea Arieşului reprezintă o şansă reală de dezvoltare. Dar, fireşte, difuzarea ar fi trebuit făcută de presă, mai cu seamă de televiziuni, care fie au tăcut, fie au amestecat în mod voit această de propunere de salvare-valorificare a zonei, tocmai, fără minerit! cu aşa-zisele restaurări (în fapt, renovări cu planşeu de beton, parchet din PAL şi termopane) făcute de către RMGC – astfel încât sau să nu se afle, sau să nu se înţeleagă nimic. Ferească Dumnezeu să ştie oamenii din zonă că s-ar putea face conservare, reabilitare, amenajare, în ultimă instanţă turism pe bani adevăraţi, europeni…

Însă şi cu presa aflată în întregime în solda Gabriel Ressources ne-am obişnuit. Colacul peste pupăză a fost, însă, o vizită la Roşia Montana a lui Radu Boroianu, secretar de stat la Cultură, responsabil tocmai cu problemele de patrimoniu. Despre calităţile de protector al avuţiei culturale ale acestui domn n-o să mai scriu, vă las să citiţi aici. Cert este că el s-a deplasat până în comună  nu pentru a le prezenta localnicilor adineaori-pomenita iniţiativă europeană pentru protejarea zonei, ci pentru a afirma că decizia privind proiectul va fi politică (şi, evident, în favoarea declanşării mineritului), că salvarea monumentelor e strict legată de planurile şi banii RMGC şi că eventuala înscriere în lista UNESCO se va discuta, eventual, după încheierea exploatării aurului. Adică, foarte pe româneşte, după ce totul va fi fost definitiv şters de pe suprafaţa pământului.

Revenind la ideea de la care am început tot acest articol: m-am obişnuit cu hoţia. Sunt, însă, ceva mai deranjat de ea atunci când duce nu doar la pierderea unei avuţii, ci la otrăvirea mediului sau la distrugerea a ceva preţios, unic, absolut imposibil, pe urmă, de recuperat. Prin natura educaţiei şi a profesiei, ştiu câte ceva despre cultură şi valorile ei; cântărind cu luciditate, vă avertizez că lucrurile ‘patrimoniale’ cu adevărat preţioase (într-o comparaţie cu ce ‘altceva’ se mai află prin lume sau, mai restrâns vorbind, în Europa) pe care le deţinem noi, aici, nu sunt multe. Cantitativ, nu ne putem ‘măsura’ în monumente cu naţiunile civilizate; însă calitativ, Roşia Montana reprezintă, dacă îmi veţi permite să vorbesc metaforic, un diamant – în primul rând datorită minelor ei din epocile preromană şi romană, dar şi datorită ansamblului sitului (cu valori şi vestigii din toate perioadele de atunci şi până azi).

Or, Ministerul Culturii nu doar că a lăsat acest diamant neşlefuit şi încearcă să ne convingă că e vorba doar de nişte cărbune. Nu, ci colaborează efectiv la distrugerea a tot ceea ce există acolo. Ignoră în mod deliberat şi ascund populaţiei iniţiative europene care ar trebui să ne facă nu doar conştienţi de valoarea a ceea ce am putea pierde, ci şi capabili la modul cel mai concret să ducem zona spre dezvoltare durabilă. În opinia mea, tot aşa cum Ministerul Mediului şi-a spus, oficial, şi ‘al schimbărilor climatice’, Ministerul condus de Daniel Barbu (o altă portavoce a companiei miniere, care n-a fost niciodată la Roşia Montana, dar laudă restaurarea, fireşte inexistentă, a sute de case) nu se poate numi altfel decât, ca în ultimul set de afişe MindBomb…

Când pe reţelele de socializare apărea pentru prima oară sigla USL citită drept Uite Sfârşitul Lumii, mi-am spus, cu toate că îmi plăcea găselniţa, că e doar o mare răutate pdl-istă. Se pare însă că Ponta şi ai lui se străduiesc, zi după zi, decizie după decizie, furt după furt, ilegalitate după ilegalitate să ne dovedească faptul că această lectură a acronimului nu era un simplu joc de cuvinte.

Cât despre opoziţia eroicului căpitan de vas al României la acest plan de distrugere… rămâne cum ne-am înţeles.

 

Articolul are 3 comentarii

  1. Bine sintetizat subiectul Rosia Montana. Toti sunt acceasi troca de porci fecalisti si mitomani penibili. Toata tara trebuie sa-i traga de urechi urgent si sa-i puna acolo unde le este locul:in groapa sau la Jilava. Pe toti !
    Nu cred in proiectul “meritocratie” a lui L. Primo, insa democratia poate continua dupa modelul german: printr-o responsabilizare, implicare si informare corecta si sanatoasa a societatii, intr-un timp cat mai scurt. Daca arma lor este propaganda prin diversiune si manipulare, trebuie sa contraatacam cu spirit critic si analitic, inteligenta, rabdare si fermitate. Asa, ii vom inlatura definitiv.

  2. Se petrec toate in defavoarea noastra pentru ca acest popor isi merita soarta. Comparati cu Turcia cand primaria unui oras a vrut sa transforme un parc in zona rezidentiala.
    Cati oameni din Romania ar accepta sa faca un efort unitar, pentru a reface si a dezvolta economia in Romania, chiar daca am intrat in U.E. ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *